– continuare de aici –
Trecuse mai bine de o săptămână de când o văzuse pentru ultima oară. La început, nu-și făcuse griji, fiind nevoit să plece pentru câteva zile din localitate. De-acum însă era îngrijorat. Urmărise casa Elinei în fiecare dimineață. Niciun semn, nicio mișcare. Ca și cum casa fusese părăsită. Kowalski mergea la bancă, în fiecare zi, de parcă nu se întâmplase nimic, iar asta îl contraria și mai mult pe Weber. Nu mai știa ce să creadă.
Se abținea cât putea să nu-i bată direct la ușă și vadă cum stau lucrurile. Ultima lor întâlnire… dimineața aceea ireală… și apoi… Elina dispăruse pur și simplu. Într-o primă fază, bănui că plecase iar la părinții ei, deși ceva îi spunea că nu se află acolo. Pentru a se asigura într-un fel sau altul, angajă din nou pe cineva și trimise după ea.
În mai puțin de 24 de ore, primi asigurarea că nu se află în casa părinților ei. Nici măcar nu trecuse pe acolo, iar în oraș nu era de găsit. „Dar oare unde altundeva ar putea fi?”
Ce să se fi întâmplat? O ființă nu dispare așa, în neant… Nu-l putea bănui pe Kowalski că i-ar fi făcut vreun rău. Soțul Elinei era un bărbat mult prea ușor de manipulat din cauza dorinței lui de afirmare și, mai degrabă, inofensiv. Și atunci?!
Trebuia să afle cu orice preț unde se află Elina!
Weber făcea eforturi supraomenești pentru a se ține cu firea, pentru a nu da de bănuit în vreun fel. În cele din urmă, îi veni ideea să organizeze o ieșire doar pentru soțiile directorilor săi. Știa că de la astfel de petreceri sau întruniri, angajații săi sau nevestele acestora nu se puteau eschiva. Și totuși… Elina nu apăru, drept pentru care Weber îl abordă direct pe Kowalski și-l întrebă de ea, pretinzând că este îngrijorat. Scuzele primite din partea lui Kowalski, în loc să-l liniștească, îl făcură și mai sceptic. Nu mai înțelegea absolut nimic. „Dureri de cap, o simplă răceală, o indigestie”… minciuni sfruntate, pe care nici Kowalski nu le credea.
Weber fu străfulgerat de un gând: „Dacă a rămas însărcinată și…?”. Îl trecură valuri de căldură și emoție. Oare era cu putință? Și dacă a rămas însărcinată, asta însemna că este al lui? Iar dacă așa stăteau lucrurile… unde dispăruse Elina, pentru că acasă la ea nu era, de asta era sigur! Să nu o fi obligat-o nemernicul să facă un avort! Îl ucid! Cu mâinile mele îl strâng de gât pe nenorocit!
Frământat de gânduri, ostoit de dor și furios că nu poate ști și controla ce se petrece, Weber porni hotărât să afle care este adevărul. Nu putea să mai îndure nicio clipă lipsa Elinei. Intră ca o vijelie pe porțile băncii și nu se opri până în biroul lui Kowalski. Acesta, luat complet prin surprindere, începu să facă fețe-fețe, neștiind la ce să se aștepte din partea șefului lui.
– Vreau să știu ce se petrece, urlă Weber, trântind ușa de perete.
– Nu…înțeleg…, bâigui speriat de-a binelea Kowalski.
– De ce mă minți?
– Dar eu nu…
– Te conjur să-mi spui adevărul!, strigă amenințător Weber, cu degetul arătător îndreptat spre Kowalski.
– Dar eu n-am… eu nu…
– Încetează! În clipa asta!
Kowalski, aflat în picioare la intrarea intempestivă a lui Weber, terifiat, inițial se dăduse înapoi iar apoi se scursese pur și simplu în fotoliul biroului său, care acum părea de-a dreptul imens pentru făptura lui firavă și complet îngrozită. Habar n-avea la ce se referă Weber și ce voia de la el, dar cu siguranță trebuia să fi fost ceva grav. Își mai văzuse șeful nervos, agitat, scos din pepeni chiar, dar niciodată nu se manifestase ca acum. Era de-a dreptul înspăimântător.
Văzându-l rămas fără glas, Weber se repezi asupra lui Kowalski, îl apucă de reverele hainei și-l săltă brusc din fotoliu, urlând la el:
– Unde-i soția ta? Ce ai făcut cu ea, nemernicule?
Kowalski, luat complet prin surprindere, începu iar să se bâlbâie:
– Nu… nu știu unde…
– Cum să nu știi, nenorocitule, unde ți-e nevasta? Cum e posibil așa ceva?
Indignat și contrariat de răspunsul lui Kowalski, îi dădu drumul din strânsoare, iar acesta se prelinse înapoi în fotoliul mult prea larg pentru el. Își ascunse fața în mâini, deznădăjduit și începu să plângă.
Weber îl privi cu dispreț și, în același timp cu milă. Realizând că acesta nu știe unde se află Elina, făcu eforturi să se calmeze și se gândi la o altă abordare.
– Când ai văzut-o ultima oară pe Elina?
Kowalski ridică timid privirea către Weber, implorând milă:
– Acum zece zile…
– Și de atunci și până acum… pufni Weber, gata să repornească represaliile asupra lui Kowalski.
– Credeam că a plecat iar la părinții ei, bâigui acesta în timp ce-și ștergea lacrimile.
– Și nu te-ai gândit să verifici? Să o cauți? Ție chiar nu-ți pasă deloc de soția ta?
– Știți… noi doi… în ultima vreme… nu prea… am avut ceva probleme.
– Orice probleme ar exista între soți, pot fi rezolvate într-un fel sau altul.
– Am să sun chiar acum la ai ei… se aventură Kowalski, ducând mâna spre telefon.
– Nu te mai obosi! Nu se află acolo. De fapt, nici nu a trecut pe la ei de ceva vreme.
Kowalski îl privea pe Weber din ce în ce mai uimit. „De ce era atât de interesat de soția lui și de problemele lor? Ce avea să însemne lucrul ăsta?”
Încă nervos și agitat, Weber continuă:
– Nu ți-a trecut prin gând că ar fi putut avea un accident? Poate a dat o mașină peste ea? Poate e la spital și și-a pierdut memoria? Poate a răpit-o careva… I se putea întâmpla orice…
– Nu m-am gândit…
– Păi nu! Cum să te gândești! Ca să faci asta, ar trebui mai întâi să-ți pese. Dar se pare că dumitale îți pasă mai mult de secretară decât de nevastă!, îi trânti Weber.
Kowalski se roși până în vârful urechilor, plecând capul resemnat. Weber, văzând că nu poate scoate nimic de la Kowalski, îl concedie dezgustat peste măsură:
– Angajez pe dată pe cineva care să dea de ea. Nu se poate ca cineva să dispară pur și simplu!, și porni hotărât spre ușă.
Înainte de a se face nevăzut, se opri pentru o clipă, se întoarse către Kowalski și mai adăugă:
– Ah, și ca să-ți vină mințile la cap, de mâine să-ți cauți altă secretară! Sau și mai bine, am să-ți trimit eu una suficient de în vârstă, încât să nu-ți mai fluture mintea aiurea!
Kowalski se prăbuși din nou în fotoliu, simțind că e totul pierdut. O pierduse pe Elina, își pierduse amanta… ce-i mai rămăsese…să-și piardă și slujba și, implicit, casa și să rămână pe drumuri.
Trântind ușa în urma lui, Weber aruncă doar o privire sumbră asupra secretarei care auzise toată conversația și, mai ales, ultimele cuvinte care o priveau în mod direct pe ea. Știuse de la bun început care e rolul ei acolo și considera că și-l îndeplinise cum trebuie. Acum se apucase să-și strângă de prin birou cele câteva lucruri personale. Rolul și-l îndeplinise ea, dar nu se așteptase să se și îndrăgostească de Kowalski. Iar asta complica lucrurile. Sau poate că nu…
Weber plecă la fel cum venise, ca o vijelie. Pentru o clipă, zâmbi în sinea lui… aventura lui Kowalski cu secretara fusese dată pe față. Acesta nu mai putea să nege de acum. Cum de altfel îi confirmase și faptul că nu o mai iubea pe Elina. Dacă o iubise vreodată… Asta însemna că Elina rămânea doar a lui. Tot ce mai avea de făcut acum era să o găsească…
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
