De multe toamne încoace, zilele mele încep supărate.
În viaţa mea, timpul se rostogoleşte ca un clovn năuc, fără nicio direcţie, fără plasă de protecţie şi fără aplauzele unui public care nu înţelege nimic dincolo de scălâmbăielile dureroase ale acestuia.
Şi cu toate acestea, îmi place toamna. E linişte, adâncă şi curată linişte, spartă doar de căderea lină a frunzelor, balsam pentru rănile pământului şi ale sufletului meu. Plec de la locul de muncă spre casă şi ocolesc prin parc. Stau pe o bancă minute în şir, mă ridic şi trec mai departe, la altă bancă, la altă perspectivă asupra pădurii multicolore de pe partea cealaltă a drumului. Stau şi privesc, atât. Mă limpezesc de micimea gândurilor despre ratele neplătite la bancă, despre problemele copiilor mei, despre sentimentul de vină şi de neputinţă ce mă zdrobeşte, implacabil, secundă cu secundă…
E frumoasă toamna şi atunci când plouă şi plouă şi plouă… şi stai cu nasul lipit de geam, ca în copilărie….Şi în fiecare toamnă îmi propun să mă scutur de rele, aşa, ca de un cojoc prăfuit şi mă pregătesc să las în urmă un an greu şi înăbuşitor.
În fiecare toamnă este ziua mea şi vreau să mă nasc în fiecare toamnă, iar şi iar, şi iar… până la urmă nimeresc eu o toamnă mai veselă.
În fiecare toamnă, jumătatea mea cea cu picioarele pe pământ, mă ascultă şi mă aprobă:
Doar pe mine mă naşte toamna, în fiece septembrie…
– Nu zău, mai gândeşte-te un pic.
Toamna, doar obrajii mei se pârguiesc ca strugurii din vie…
– Hm, poate de-aia se acreşte aşa de repede vinul.
Eu sunt născută-n toamnă, miros a poamă coaptă…
– Doar cardul meu, săracul, ştie cât costă sticluţa asta de miros.
Cele mai frumoase poezii sunt despre toamnă. Deci, despre mine.
– Să-mi citeşti şi mie poezia aia despre pepeni.
Cine spune că frunzele mor toamna? Nu, ele se îmbracă în rochii de aur şi se duc la bal..
– Păi, sigur, te puteai gândi la altceva în afară de dans?
Şi frunzele îşi pierd câte un pantof şi întotdeauna îl găseşte câte un prinţ fermecat…
– Te rog frumos, până la pantofi. Trei rafturi am făcut în plus în debara, luna asta.
Toamna nu plouă, să ştii. Se scutură stelele şi picăturile sunt lacrimile de bucurie din ochii zânelor. Ca ochii mei…
– Ai dreptate, aici. Tare- ţi mai scapără ochii dacă întârzii şi eu la o bere.
Se-alintă toamna în dantele roşii ca focul şi-n gutui galbene ca speranţa…
– Ai putea să fii şi tu mai amabilă cu doamna de la aprozar ? Ai văzut ce fructe frumoase îmi alege mie?
Şi-mi place să mă alint în valuri calde de iubire, sub raze blânde de soare, toamna, lângă tine…
– Da, iubito şi eu te iubesc. La mulţi ani !
Ce frumos ştii tu să vorbeşti, iubitule. Mulţumesc!
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
