Până acum am încercat să arăt că aproape orice persoană poate fi păcălită la început de masca de normalitate a psihopatului și poate ajunge să fie implicată într-o relație cu un asemenea individ dereglat. În orice caz, chiar dacă unii dintre noi se simt cuceriţi de un psihopat în faza initială de atracție, când el se străduiește să pară mai bun decât un individ normal, foarte puțini oameni, de fapt, aleg să rămână cu un psihopat odată ce masca de normalitate a acestuia a picat și încep să-i vadă adevărata fire răutăcioasă, abuzivă și maladivă.
Astăzi voi reproduce un articol al lui Sam Vaknin, expert în narcisism și psihopatie, de pe siteul și din cartea lui „Iubire malignă de sine”. Acest articol schițează profilul psihologic al persoanei care alege să rămână alături de un psihopat sau narcisist mult timp după ce s-au încheiat fazele de cucerire și lună de miere și după ce Dr. Jeckyll s-a transformat în adevăratul Mr. Hyde. Dacă vă recunoașteţi în ipostaza victimei, poate că decizia care trebuie luată în noaptea de Anul Nou ar fi aceea de a vă regăsi puterea interioară și de a căuta ajutor din afară pentru a scăpa de narcisistul sau de psihopatul din viața dv. Nu mai permiteți unui individ malefic să vă abuzeze și să vă controleze pentru tot restul vieții, pentru ca meritați mult mai mult de atât. În orice caz, sper ca informația aceasta să vă fie de folos.
Citește și Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre psihopați
Aparent, nu se poate vorbi despre un tip de partener sau tovarăş compatibil emoţional care să se „ataşeze” de un narcisist sociopat. Există nenumărate prototipuri. Fazele iniţiale de atracţie, fascinaţie şi îndrăgostire sunt destul de normale. Narcisistul sociopat îşi compune cea mai bună faţadă alături de un partener orbit de iubirea care se înfiripă. Un proces de selecţie naturală apare însă mult mai târziu, pe măsură ce relaţia evoluează, când psihopatul îşi arată adevărata faţă şi relaţia este supusă unor încercări.
Viaţa alături de un narcisist sociopat poate să fie revigorantă, însă este întotdeauna grea, adesea extremă. Supravieţuirea în cazul unei relaţii cu un narcisist sociopat arată, în consecinţă, şi parametrii personalităţii supravieţuitorului. Ea (sau, mai rar, el) este modelată în relaţie să devină tovarăşa/partenera/soţia tipică a narcisistului sociopat.
În primul rând, partenera narcisistului sociopat trebuie să aibă o percepţie deficitară asupra propriei persoane şi a realităţii, în caz contrar ea fiind predispusă la a părăsi corabia narcisistului imediat ce faza amoroasă a luat sfârşit. Disonanţa cognitivă se manifestă, cel mai probabil, printr-o subevaluare şi devalorizare de sine în paralel cu aprecierea în exces şi adoraţia faţă de narcisist. Partenera se plasează, așadar, în poziţia de victimă eternă: dezbrăcată de orice merit, demnă de a fi pedepsită, eternul ţap ispăşitor. Uneori este foarte important ca victima să pară morală, cu simţ de sacrificiu şi victimizată. Alteori, nici măcar nu este conştientă de această stare. Narcisistul sociopat este perceput de partener ca fiind în poziţia de a cere aceste sacrificii de la partenerul său, fiindu-i superior în multe privinţe (intelectual, emoţional, moral, financiar).
Statutul de victimă de profesie este perfect congruent cu tendinţa partenerei de a se pedepsi, mai precis pornirea sado-masochistă a acesteia. Viaţa chinuită alături de narcisistul psihopat este, în concepţia partenerei, o măsură punitivă corectă.
Din această perspectivă, partenera este imaginea în oglindă a narcisistului. Menţinând cu el o relaţie simbiotică şi fiind total depedentă de doza de trăiri masochiste (narcisistul fiind o sursă de nădejde și oferind la rându-i), partenera amplifică şi încurajează anumite comportamente care sunt chintesenţa narcisismului.
Narcisistul sociopat nu e niciodată complet fără partenerul plin de adoraţie, supus, disponibil, care se autoflagelează. Chiar sentimentul lui de superioritate, însuşi sinele lui fals, depind de aceasta. Super Eu-l sadic îşi mută centrul de interes de la narcisistul sociopat (căruia îi poate provoca ideaţie suicidară) către partener, obţinând astfel o sursă alternativă de satisfacţie sadică.
Partenerul supravieţuieşte prin negare de sine. Îşi neagă dorinţele, speranţele, visurile, aspiraţiile, nevoile sexuale, psihologice şi materiale şi multe altele. Îşi percepe nevoile ca periculoase, deoarece pot aprinde mânia autorităţii supreme, de esenţă divină, a narcisistului sociopat care ajunge să fie şi mai măreţ prin şi din cauza acestei negări de sine. Negarea de sine asumată pentru a facilita și a uşura viaţa unui „om de excepţie” este mai acceptabilă. Cu cât este mai „măreţ” omul (narcisistul sociopat), cu atât îi este mai uşor partenerului să-şi ignore propriul eu, să se stingă, să se deprecieze, să se transforme într-o prelungire a narcisistului pentru ca, în final, să ajungă doar o extensie a acestuia, să fuzioneze cu narcisistul până la uitare şi vagi amintiri despre sine.
Cei doi colaborează în acest dans macabru. Narcisistul sociopat este modelat de parteneră în aceeaşi măsură în care si el o formează pe ea. Supunerea generează superioritate şi masochismul generează sadism. Relaţiile sunt puse sub semnul unei evoluţii violente: rolurile se stabilesc încă din primele faze şi orice abatere este sancţionată printr-o reacţie agresivă, brutală.
Starea mentală predominată a partenerei este aceea de confuzie totală. Chiar şi relaţiile cele mai fireşti – cu soţul, copiii sau părinţii – rămân derutant de obturate de influenţa uriaşă generată de interacţiunea cu narcisistul sociopat. Suprimarea individualităţii vine la pachet cu suprimarea raţiunii care este și o premisă, dar și un rezultat al traiului alături de un narcisist. Partenera nu mai știe ce e adevărat şi corect, ce e greşit şi interzis.
Narcisistul sociopat recreează pentru parteneră cadrul emoţional care l-a format pe el dintru început: capriciu, nestatornicie, arbitrar, abandon emoțional (şi fizic sau sexual). Lumea devine nesigură şi terifiantă, iar partenera se mai poate agăţa doar de un singur reper: narcisistul sociopat.
Şi se agaţă cu disperare. Dacă este un lucru care se poate spune cu certitudine despre cei care se asociază cu narcisişti, acela este că sunt în mod vizibil, chiar foarte vizibil, depedenţi.
Partenera nu ştie ce să facă – lucru perfect normal în haosul care este relaţia cu narcisistul sociopat. Însă partenera tipică nu ştie, de asemenea, ce vrea și, într-o bună masură, cine e și ce vrea să devină.
Aceste întrebări fără răspuns limitează abilitatea partenerei de a percepe realitatea, de a o evalua şi de a o cântări așa cum este. Păcatul ei primordial este că s-a îndrăgostit de o imagine, nu de o persoană reală. Când relaţia se încheie, ceea ce se deplânge este golirea imaginii.
Finalul relaţiei cu un narcisist este, din această cauză, foarte tensionată emoțional, este punctul culminant al unui lung lanț de umilinţe și subjugare. Este o răzvrătire a părţilor funcţionale şi sănătoase ale personalităţii partenerei împotriva tiraniei narcisistului.
Cel mai probail, partenera a perceput și interpretat complet eronat întreaga interacțiune (ezit să o numesc relaţie). Această lipsă a unei interfeţe corecte cu realitatea poate fi numită (eronat) „patologică”.
De ce oare partenera caută să-şi prelungească durerea? Care este sursa şi scopul acestui filon masochist? La finele unei relaţii, partenera (și narcisistul sociopat) se angajează într-un chinuitor și prelung post-mortem. Întrebarea cine a făcut și cui (și chiar de ce) este irelevantă. Ceea ce e cu adevărat relevant este să pui capăt autocompătimirii și să începi să zâmbești și să iubeşti de o manieră mai puțin submisivă, lipsită de speranţă și cauzatoare de suferinţă.
Traducerea și adaptarea, Liliana Bogatu
Pe Claudia o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
