Nu ştiu ce vreau exact, dar ştiu ca aşa nu mi-e bine. Eu sunt destul de absolută şi radicală. Pretind mult, dar ofer şi mai mult. Nu îmi place să mă complac în situaţii de compromis. Ştiu că viaţa cere de multe ori compromisuri, dar trebuie să vezi pe care le poţi duce şi pe care nu.
Acum simt că am obosit. Iubirea nu ar trebui să obosească. Când oboseşte, nu e de bine. Aşa, sigur nu e bine.
Ce faci când vrei să pleci, dar şi să stai? Dar ştii sigur că nu e bine să mai stai. Doar te amăgeşti cu idealuri nerealizabile, care obosesc mintea şi trupul în aceeaşi măsură. Chiar nu e nimeni vinovat pentru situaţia aceasta incertă. Uneori parcă ai vrea să găseşti un vinovat, măcar să ştii la cine arunci inima stricată când pleci. Dar nu, aici chiar nu există niciun vinovat, decât viaţa, poate. Pe ea aş putea-o găsi vinovată de crimă cu premeditare. Mi-a ucis inima cu sânge rece şi nici măcar nu are o soluţie salvatoare după moarte, ca în basmele cu prinţi ce salvează prinţese, chiar dacă au trecut în nefiinţă.
Plec. Plec că aşa e bine, nu că vreau. Va trece la un moment dat, că totul se vindecă. Chiar şi inima se repară cumva… rămân poate gropi ca în asfalt, dar mai chemăm pe cineva de la drumuri să mai toarne puţin beton și măcar rămâne drept şi nu se mai văd denivelările.
Ziceam că eu nu fac compromisuri. De data asta, sunt chiar eu compromisul, aşa că mă identific cu el, ne suprapunem ca două jumătăţi ale aceleiaşi inimi şi formăm un întreg. Nu mai ştie nimeni de ce arată atât de diform, măcar e un întreg.
O să îţi fie bine fără mine. Chiar mai bine decât cu mine. Poate vei zice că cine sunt eu să decid asta pentru amândoi? Află că nu am un răspuns la întrebarea asta. Doar ştiu că nu ne mai face(m) bine. Suntem doar gura de aer pe care o tragem din sufletul celuilalt atunci când viaţa ne lasă fără suflare. Atunci când nu răzbim, mai luăm puţină sevă din crengile celuilalt. Dar tu nu vezi că încep să se usuce crengile și să cadă? A venit toamna deja peste copacii noştri când, de fapt, acum e primăvară şi ar trebui să fie mai înfloriţi ca oricând!
Te las să înfloreşti. Ţi-am văzut deja mugurii atât de puternici, trebuie doar să îi las să înflorească. E primăvară, încă pot face flori minunate şi rod bun. Nu e încă toamnă, aşa că mai aşteaptă puţin, să ai ce recoltă să culegi când îi vine timpul. Nu vreau să îţi usuc crengile şi să te las fără rod.
Ştiu deja că „there’s no good in goodbyes, not even a little bit”. Acesta e un nou început, nu un rămas bun. Pentru fiecare dintre noi. Trecem la capitolul următor, încărcaţi deja cu multă iubire şi frumos. Rămân FOREVER în sufletul tău, aşa cum am promis. Chiar dacă acum eu trag cortina, curând începe un nou spectacol. Lasă-l să te surprindă şi fii pregatit să faci parte din show. Poate mă înscriu şi eu în piesă, dar doar în rol secundar. Atât cât să pot trage cu ochiul să văd că ţi-e bine. Îmi asum un rol scurt, pentru că o să vreau doar atât – să te ştiu fericit.
Guest post by Dana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
