Doina Ruști întreabă
LAOCOON. Vă mai aduceți aminte de el? Era tipul ăla care știa că în Calul Troian se ascund soldați înarmați, care vor cuceri Troia. El își anunță concetățenii că acel cadou al grecilor e o țeapă. Mai precis, el a zis că să te temi de greci, chiar și când fac daruri (Timeo Danos et dona ferentes). Din numeroase motive, printre care psihoza și zeii, Laocoon o sfârșește rău de tot. Nimeni nu-l crede. Mulțimea e gata să-l linșeze, niște șerpi divini îl sugrumă, împreună cu toți urmașii lui.
Ce-ai fi făcut dacă erai în locul lui Laocoon? Adica dacă ai fi deținut un adevăr indubitabil, pe care nimeni nu vrea sa-l accepte. Ești în mijlocul cetății Troia. Știi că în calul troian sunt ascunși greci. Totuși, nimeni nu te crede. Ba mai mult, dacă încerci sa convingi lumea, ești linșat. Ce faci când deții un adevăr pe care nu-l vrea nimeni?
Răspund: Smaranda Elian Bratu, Stelian Țurlea, Radu Pârvu, Dragoș Preda, Mihnea Tăutu, Laura Vasiliu, Ada Solomon, Alex Mavrodineanu
Smaranda Bratu Elian,
italienistă de prestigiu internațional, traducătoare, editor și gazda Serilor italiene de la Humanitas
Nu mă pot pune chiar în locul lui, pentru ca nu am deținut niciodată numai eu un adevăr fundamental pentru ceilalți. Cred ca răspunsul depinde tocmai de importanța adevărului asupra comunității. Cred, totuși, că în situația exactă, a lui Laocoon, aș fi clamat din răsputeri adevărul, fără să cred, până în ultimul moment, că lumea poate fi atât de surdă și de inconștientă încât să nu mă asculte. Prin urmare aș fi fost linșată – dar nu pentru că alegeam asta, ci pentru că n-aș fi crezut că aș putea fi.
***
Dragoş Preda
studii la Sorbona, arhitectul unui număr impresionant de proiecte culturale, vicepreședinte al Fundației C.A.E.S.A.R., unul dintre cei mai idealiști reprezentanți ai tineretului progresist. Prin el am cunoscut L.S.R.S.
Interesantă întrebare – dar ce importanță are dacă deții un adevăr care e atât de aproape de cotidian și de viziuni conspiraționiste încât ne macină zilnic, fără ca cineva să-l ia in considerare? Toată lumea s-ar umple de semi-Laocooni și în același timp ar căuta un Laocoon…
Dacă știam de Laocoon așa cum știu acum, când sunt întrebat, aș privi. Dar de undeva de sus. Toată lumea s-ar întreba de ce privesc. Aș afirma că oricum nu contează, că nu are rost, că oricum nimeni nu m-ar crede etc. Curiozitatea macină oamenii, conștiințele, mințile inteligente. Există o sete de a descoperi magia. Și, treptat, unul, apoi doi șamd ar crede …
Existența în sine are mai multe dimensiuni… Care adevăr? Cum îl definești? Care referențial e stindard pentru axa definiției? De unde începe comunicarea sa? Un adevăr pentru un nivel social nu e pentru toate. Ceea ce azi e adevăr, mâine poate să nu mai fie. Adevărul e un reper, o constantă creată pentru a ne ajuta la comunicare. Numai existența este absolută. Cum noi nu suntem absoluți, e clar ca nici artefactele noastre mentale sau nici atât intelectuale nu pot fi, deci adevăr … a + d + e + v + ă + r ? (sau era cu “-” ? :)) Lingvistic, se modifică algoritmul sau se modifică direcția. (încotro ?).
Deci, aș privi, apoi aș scrie pentru posteritate. Cei din timpul meu poate nu-s făcuți să mă asculte, poate pentru cei ce vor veni, poate peste o generație, poate peste 100. Amprenta contează.
Câteodată e nevoie de povești pentru a descifrată mai lesne amprenta.
***
Stelian Țurlea
scriitor, realizator TV, directorul Ziarului de Duminică.
foto: Cristina Țurlea
Sunt Laocoon în 2014. Ştiu că cetatea mea va fi distrusă, nu contează cum ştiu, le spun celor din jur să se ferească, le spun tuturor să nu mai dea crezare vânzătorilor de pomeni care nu vor decât să-şi perpetueze domnia. Nu obosesc să-mi spun credinţa. Profitorii mă scuipă, neştiutorii mă înjură, săracii cu duhul mă privesc cu milă şi neînţelegere, îmbuibaţii mă alungă, dar nu vreau să plec din cetatea care e şi a mea şi de soarta căreia sunt şi eu răspunzător. Ştiu povestea care-mi spune destinul, urmează să fac un rug la malul mării, adică în afara cetăţii, să-i îmbunez pe zei, şi vor ieşi de niciunde şerpii care se vor încolăci în jurul trupurilor fiilor mei, dacă-i mai am, şi în jurul meu, pregătiţi să mă sugrume, mai puternici decât mine. Dar poate povestea s-a schimbat. Sau se schimbă chiar în timpul acestei vieţi. Convingerea mea fermă că cetatea va pieri dacă se dă pe mâna aceloraşi e nezdruncinată. Nimeni nu mă crede când le cer să voteze împotrivă, strigă în spatele meu că sunt un nerecunoscător, ecranele televizoarelor se umplu de furia lor dezlănţuită, mulţi mă alungă, dar eu ştiu că vremurile n-au cum să îngheţe în nemişcare, nimic nu se poate repeta la nesfârşit, câţiva sigur se îndoiesc de adevărul ajuns lege şi se întreabă dacă n-am cumva dreptate, sămânţa aruncată de mine a încolţit. Şi în timp ce pregătesc rugul în jurul căruia voi pieri, dacă voi pieri, parcă aud adunându-se tineri revoltaţi, mereu mai mulţi, să voteze salvarea cetăţii. Sau aşa sper. Nimic nu mă zdruncină.
***
Radu Pârvu
scriitor, traducător, universitar.
Sunt un ins contemplativ. Și am oroare de etalarea în van. Sau de strigătul în pustiu. Ca atare, prima tentație ar fi să-i sanctionez pe “barbarii de troieni” și să-i las pe grecii din burta calului să se reverse, cu întreaga lor cultură, peste seminția mea. Așa voi evita și invazia șerpilor.
Apoi m-aș gândi că sunt totuși fel de fel de troieni. Vor fi fiind și genii printre ei, nu doar idioți. Și oameni buni la suflet, nu doar meschini. Și caractere integre, nu doar lepre. Iar pentru genii, oamenii buni la suflet și caracterele integre merită să spui că în calul acela sunt niște greci vicleni, lipsiți de cultură.
E ceea ce fac zilnic.
***
Mihnea Tăutu
scenograf cu o filmografie impresionantă, universitar.
Dacă aş deţine un adevăr pe care să nu-l vrea nimeni, l-aş păstra pentru mine sau i l-aş spune numai soţiei mele.
***
Laura Vasiliu
actriță la Teatrul Nottara, cunoscută și din filme, dar mai ales din “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (regia: Cristian Mungiu)
Eu aș ține de adevăr până în pânzele albe, aș încerca să conving riscând cât mai puțin, adică luându-mi măsuri de siguranță, iar, dacă nu ar sta în puterea mea să decid, l-as ruga pe Dumnezeu să ne scape de pericol acceptând și posibilitatea unui dezastru îngăduit de El pentru păcatele noastre.
Apropo de asta, știi că în Sodoma și Gomora exista un singur om drept, Lot. Restul – toți – erau profund stricați. Ei bine, numai pentru el, Dumnezeu nu a salvat cele doua cetăți care au ars până în temelii.
În general, indiferent despre ce adevăr este vorba, eu nu îl pot separa de componenta lui spirituală.
***
Ada Solomon
cineast de prestigiu și directorul HiFilm, între filmele produse de ea numărându-se Poziția copilului și Medalia de onoare.
foto: Cornel Lazia
Ufff… mă izbesc de situația asta de atâtea ori… mă gândesc si răspund într-o zi, două…. de obicei continui să țin cu dinții de adevărul meu și încerc să conving om cu om, să-mi găsesc aliați.
Cu calm. Încercând să întorc expunerea adevărului respectiv în diferite moduri pe înțelesul fiecărui interlocutor. Cu demonstrații aproape matematice pentru fiecare.
***
Alex Mavrodineanu
regizor, scenarist, cunoscut prin peliculele Muzica în sânge, 5 succese mari pentru 5 filme mici, Un bărbat urmărește o femeie, Lecția de box etc.
Eu am avut senzația asta de câteva ori. Și încă o mai am. Dar se referă la suprateme. În detaliu, simt că nu dețin nici un adevăr. În detaliu, sunt rătăcit de cele mai multe ori. 🙂 Iar de “suprateme” nu prea mai vrea sa audă nimeni. Nu am cu cine sa vorbesc sau cui să îi împărtășesc. Și chiar dacă as avea, săracul meu interlocutor s-ar plictisi groaznic până când aș putea s-o formulez concis. Nu zic că nu ar fi oameni receptivi în jurul meu, dar discuția despre sensul, rostul nostru etc. este demodat, cel puțin în cercul meu de oameni. Totuși situațiile acelea rare în care mă îndur să expun cea ce este depozitat și în carantină sunt urmate de cele mai multe ori de regretul că am facut-o. Ceea ce m-a determinat să adopt o altă strategie de împărtășire. Cea paradoxală, prin tăcere adică. 🙂 Dar probabil că tu cauți adevăruri mai pragmatice. Aș avea poate și în această zonă unul, dar ține de Femei. Că o fi adevărat sau nu, resimt același refuz categoric, de fiecare dată. Eu o să ajung să mă lepăd de acest adevăr cândva pentru că din el nu vor ieși greci să încingă totul în jurul meu; deci nu voi avea probabil niciodată o confirmare asupra lui. Și cred că de felul acesta voatil sunt cele mai multe “adevăruri” pe care le tot ocrotim în noi. Mai devreme sau mai târziu ne lepădăm de ele. Doar din când în când cineva rămâne ferm, iar in ipoteza în care chiar are “dreptate”, plus în improbabila conjunctură în care i se confirmă acest lucru în mod palpabil, plus în improbabila situatie în care mai și reuseste să-si dea seama de ce s-a întâmplat, atunci, și doar atunci, acel “adevar” se poate spune că a fost deconspirat. Folosesc conștient acest cuvânt ca să termin într-o cheie fatalistă: poate că adevărurile exista tocmai ca să nu fie demonstrate! 🙂
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
