Mamele harnice, ca să zic așa, și care se țin bine (au și gene bune, dar se și îngrijesc) sunt adesea complimentate “arătați ca două surori” când apar alături de fiicele lor. Unele fiice nu sunt foarte încântate pe moment, dar toată lumea e fericită până la urmă – fiicele pot alege sau nu calea mamelor. Pentru că s-au schimbat multe în curs de numai câteva decenii.
Monica Bellucci (58) și fiica ei, Deva Cassel (18)
Îmbătrânirea biologică începe mult mai târziu și, spre deosebire de generația anterioară, femeile de peste 45-50 de ani de azi abia intră în maturitate. Prin urmare le așteaptă o bună bucată de vreme în față – 20-25 de ani – în care pot rămâne active și relevante. Ele chiar sunt mai tinere, nu doar se simt așa, deci chirurgia estetică le poate face dreptate, armonizând exteriorul cu temperamentul și natura profundă.
Dar nu despre mai dramatice schimbări vorbim azi, fără să le excludem de pe lista de îmbunătățiri rezonabile. 🙂 Ci despre alte “ajutoare” disponibile aproape pentru oricine și le dorește. Româncele au început să simtă și ele această fereastră de oportunitate și apelează la mijloace neinvazive tot mai performante care le pot menține în cursa pentru fericire, succes social și bunăstare. Nu vă mai spun care-i legătura, sunteți fete mari, știți.
Astăzi vă propunem să discutăm despre dermapen – creionul care poate rescrie istoria unei fețe și despre varianta unui peeling chimic.
Despre Dermapen
În 2018, în SUA, FDA aprobă dispozitivul SkinPen Microneedling pentru a îmbunătăți aspectul cicatricilor lăsate de acnee la adulții cu vârsta de 22 de ani și peste. Rezultatele bune au condus la folosirea ulterioară a dispozitivului pentru întinerirea tenului.
Dermapen este o terapie fără timp de recuperare ce se bazează pe capacitatea extraordinară a organismului uman de a se reface. Durează puțin (10-20 minute), “înțeparea” se face după anestezie prealabilă cu cremă (20-40 minute), roșeața poate fi mascată cu makeup, efectele sunt importante: pielea se densifică, este mai tonică, își recâștigă din elasticitatea și fermitatea afectate de trecerea timpului, petele (discromiile) se atenuează.
Pielea trece prin trei faze de vindecare a microrănilor provocate de înțepături:
- întâi are loc inflamația și eliberarea factorilor de creștere – țesutul intră în faza de proliferare în care fibroblastele eliberează factori de creștere, glicoproteine și colagen, determinând migrarea celulelor epidermice către rană.
- apoi se formează țesutul și capilarele, iar fibroblastele continuă să prolifereze. În această fază, grosimea dermică crește.
- în ultima fază a vindecării rănilor prin microneedling, țesutul este remodelat, ceea ce provoacă un efect de strângere a pielii prin producerea de colagen proaspăt.
Despre acest colagen vreau să vă spun mai multe. Producția de colagen nou continuă 3-6 luni după tratament. De aceea remodelarea completă a țesuturilor poate dura între trei săptămâni și un an. Cele mai multe remodelări se termină după 6 luni. Colagenul nou depus în structura dermului persistă conform studiilor histopatologice între 5 și 7 ani. De reținut că aceleași studii arată o creștere de 400% a colagenului și elastinei în pielea tratată cu patru sesiuni de microneedling la interval de o lună.
Despre peeling
Peeling-ul chimic este mai cunoscut, femeile sunt mai familiare cu această tehnică rapidă (30 de minute) și neinvazivă de întinerire a pielii. Prin aplicarea soluției de peeling sunt îndepărtate straturile superficiale ale pielii urmând că în timpul vindecării să se stimuleze formarea de noi celule epidermice și de colagen, pielea căpătând un aspect mai ferm, mai luminos, mai tânăr.
După tratament pot apărea un eritem discret (roșeață) și înțepături în zona tratată, dar ele dispar într-o oră. Pielea va începe să se descuameze discret în următoarele 2-4 zile și va dura 1-3 zile. Sunt indicate 4-5 ședințe repetate la interval de o săptămâna pentru a obține un rezultat maxim. În timpul seriei de peeling-uri și încă două săptămâni după se evită soarele. Așa că și asta trebuie luat în calcul atunci când decideți să începeți acest tratament de întinerire. 🙂
Acestea fiind spuse, vă reamintesc că jocurile vieții nu sunt cu adevărat încheiate decât atunci când nu mai respirăm. Așa că trageți cu putere aer în piept și faceți ce simțiți voi că v-ar aduce mulțumire și încredere! Și nu uitați, îmbătrânirea nu este decât o deprindere rea pe care un om ocupat nu are timp să şi-o formeze. 🙂
Citiţi şi
MagnaPharm lansează FORDERM® & FORSUN®, două game inovatoare sub umbrela FORCAPIL®
Este îmbătrânirea o boală? Bryan Johnson încearcă să afle
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.