Din ciclul: „Sunt plină de amintiri”
– continuare de aici –
Cum vă spuneam, a doua zi aveam senzația că zbor pe un cal înaripat, nu cu o amărâtă de semicursieră, imitație destul de slabă, de la un magazin cu turcisme de mâna a șaptea. Am făcut două ture de parc, trei de cartier şi, cu adrenalina la maxim, am aterizat cu claxoane şi frâne de mână, exact în curticica din spatele restaurantului, de unde dispăruse bicicleta mea verde şi frumoasă, în noaptea cu pricina. Ușa bucătăriei era deschisă şi, într-o fracțiune de secundă, l-am văzut pe italian cum m-a scanat cu privirea, iar apoi a făcut o mișcare ce-mi amintea de desenele animate „Tom si Jerry”, piruetă din aceea cu frână pe spate, urmată de o dispariție, care parcă lăsa o coadă de cometă în aer. Când am pășit în bucătărie, mi-am dat seama că înaintam greu, de parcă aerul își modificase compoziția şi trebuia tăiat în calupuri. Mi-am scos imaginar sabia şi am tăiat câteva liane, făcând-mi pârtie până la bar. Dintr-odată, m-am trezit înconjurată de colegi în spatele barului. Stăteam ca rândunicile pe sârmele de înaltă tensiune. Șobolanul, însoțit de a lui roșcată pistruiată, a urcat scările cu buzele strânse, ochii injectați, galben ca lămâia, mustățile în stare de erecție (zbârlite în sus). Lângă el, roșcata, cu vârfurile pantofilor apropiate şi cu călcâiele depărtate, cu o mână își ținea cotul ca să nu-i cadă falca din mâna cealaltă, cocoșată şi strâmbă ca o acoladă, speriată şi furioasă în același timp, cu privirea pierdută într-un punct mort (altceva decât cu o seară în urmă, la restaurant). Italianul ne perie cu privirea, mușcându-şi buzele vinete, şi începe pledoaria cu o voce răgușită, tremurândă, asemănătoare cu behăitul unei capre gripate (oare, există şi capre gripate?)
– Oameni buni, cinevaaaaaa, şi eu știu cine (SÎC!), mi-a tăiat cauciucurile la mașină (punct şi pauză).
Eu, surprinsă de această nemaipomenită știre, întreb cu voce puternică:
– Toateeeeee?
– Daaaaaa! răspunde el furios. Toate. (pauză) Toate patru.
– Incredibil! exclam eu, neputându-mi stăpâni un zâmbet malițios (replica întârziată a zecilor de zâmbete malițioase primite cu o seară în urmă de la el şi de la ea), şi gândind: „Cineva, acolo sus, mă iubește!” Hi! Hi! Hi! (ce dulce e răzbunarea, fie ea pentru unii arma prostului…)
Cu vocea gâtuită, șeful continuă:
– În plus, eu am martori oculari! Așa că… va plăti scump acest „cineva”, behăie el, fluturându-şi privirea ca un paloș deasupra capetelor noastre şi a mea în mod special.
– Să plătească! zic eu cu convingere, ca un înger al dreptății. Totul se plătește! adaug, privindu-l direct, aproape ostentativ.
Șobolanul, cu jugulara zbătându-se ca un mic șarpe în captivitate, cu tremolo în glas şi cu lacrimi în ochi, neputând să-mi susțină privirea, continuă să se lamenteze:
– O miiiiiiiiiiiiie opt suteeeeee de mărci plus taxiul, pentru că eu, oameni buni, am fost constrâns, ca om de afaceri, să-mi fac cumpărăturile cu taxiul…!
– Daca ai şi martori oculari, e ca şi rezolvată! conchid eu. Ai un avocat bun? Eu am unul excelent, ți-l recomand cu căldură. Fostul ministru de interne al Bremenului, Van Nispen, un geniu!
Eram singura care comenta şi-mi făcea o plăcere nebună să vad cum turbează. Nereușind să se stăpânească, șuieră cu o voce gâtuită:
– L-am sunat şi pe turc, pe Roberto, să-l întreb dacă așa a crezut el de cuviință că merit eu, în ultima lui zi de muncă, şi a zis că el nu face așa ceva, dar tuuuuu, Felicia, nu-i așa că nu ți-ai mai găsit bicicleta în curte?
– Daaaa, așa e! răspund fără să clipesc măcar. Nu am găsit-o, dar a doua ziiiiii, plimbându-mă prin parcul de vis-a-vis de restaurant, am găsit-o așteptându-mă cuminte lângă un copac! Probabil, cineva a vrut să o fure şi neputând să taie încuietoarea blindată, a renunțat! fabulez eu cu un zâmbet inocent, ridicând ușor din umeri, de parcă nici n-aş fi spus o minciunică (mă minunam şi eu de unde naiba am scos-o!)
Îi vedeam pieptul de pui de Crevedia refuzat la export cum se ridica şi coboară, respirând sacadat. Îi vedeam chipul chinuit, buzele care se învinețeau şi mai mult, obrajii schimbând toate culorile curcubeului şi simțeam o bucurie imensă, o fericire care-mi invada tot corpul. Nemții spun: DIE RACHE IST SÜß! (răzbunarea e dulce). Era mai mult decât asta. Era aproape ca un multiplu org*sm, care îți invada tot trupul, până-n vârful degetelor… Nu mă gândisem nicio clipă înainte să mint. Nu știu de ce am făcut-o, dar era un moment mirobolant! Mi-aş fi dorit să cedeze, să-şi smulgă parul din cap şi să urle:
– Nu, Felicia, este imposibil să fi găsit bicicleta rezemată de copac, când eu cu mâinile mele ți-am aruncat-o în canal! Atunci, probabil că m-aş fi aruncat pe jos de râs şi i-aş fi spus:
– Ehei, Şobo dragă, vezi tu cum e pe lumea asta? Rău faci, rău primești, lua-te-ar dracu!
La foarte puțin timp după aceea, mi s-a făcut o ofertă foarte atractivă (aproape o mie mărci lunar mai mult) şi, cu mare părere de rău, l-am părăsit.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
