Bună, dimineața asta! C-un soare așa timid și molcom, de parcă vine din Moldova. După o cafea bună, mai că-ți vine să uiți demonii nopții. Dar stai… orgoliul încă mai moțăie: ce-o fi cu scrierile alea cu rating de 5 și 6 cifre din catchy? Adică fără s-atingă probleme majore ori să devoaleze adâncimi existențiale, abisuri – de unde până unde? De unde, bănuim noi, ceilalți și celelalte, dar tot orgoliul nu ne permite să recunoaștem. Până unde, mi-amintesc ce-a zis mama când am început să scriu pe bloguri și reviste on-line: treaba ta, numai ai grijă că te urmăresc – fără pornoșaguri! Că am văzut eu pe la alții cu pretenții ce scriu pe bloguri, crezând că dacă nu-i pe hârtie, nu se pune. Ei, ai de grij’ că se pune!
Apoi, dincolo de vocabular, mai este și mesajul – și mai ales purtătorul. Una e să scrie un articol, de exemplu, virilul Bogdan Stoica, și alta ar fi ca acolo jos să semneze pensionarul de Băsescu, sau, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă… Ion Iliescu. Vă amintiți reclama la Knorr, cu ciorbiță și tocăniță. Întâi cu bucătarul mustăcios, apoi cel musculos… ghiciți care a vândut mai mult condiment pentru ciorbiță? Pentru ceilalți (ipotetici) semnatari parcă aud comentariile din fundal: vai de mine, tovarășu’ președinte, tocmai dumneavoastră, nu mă așteptam! Dar dacă na, țara o cere, eu vă cred, votez ca dumneavoastră, așa cum am făcut întotdeauna. Doar știți că sunt iliescistă, băsistă sau chiar… aș putea fi iohannistă? Aaa nu, că n-am așa picioare lungi ca prima doamnă! Ne oprim aici, că s-ar putea să nu se știe, și să fie unul care tace și face…
Probabil că aparenta simplitate (și sinceritate) a mesajului a plăcut. Păi sigur, la femei prind soluțiile practice. Cum să… în 10 pași, cum să nu în 3 pași șamd. Părerea avizată a unui mascul pare a fi ceva util și mai ales, aplicabilă întregului gen. Ei bine, vă spun că nu e sigur – dacă vă luați după ce scrie acolo – să nimeriți vreo țintă. Poate dacă vă trece prin vizor masculul potrivit – 1. când vine vara și 2. când e la ciclu, săracul. Da, și bărbații au perioadele acelea nevricoase din lună, în care puteți spune că-s la ciclu. Ce, nu trăim sub aceeași lună pătrată? Au, desigur, și ovulație. Chiar dacă punguța cu doi bani produce mereu (dacă nu aur, măcar ceva lichidități admise în circulație), veți fi de acord că sunt momente când producția duduie, vorba celui mai tăricean liberal. Așa că strategia de succes cu bărbații ar putea să fie mai degrabă.. gândirea prin analogie, nu psihologia inversă!
Nu chiar toți bărbații e porci și mai ales, nu tot timpul. Romantismul unora, vorba lui Florin Călinescu, mijește odată cu colțul ierbii. Dar alții resimt lipsa căldurii feminine mai ales iarna, când au patul înghețat. Melancolicii, toamna, când toate fructele dau în pârg. Dar nu de anotimpuri vorbim, ci despre bărbați. Din mulțimea cărora știm că pe primele locuri în topul dezirabililor îl ocupă artiștii: chitaristul pentru că zdrăngăne tocmai simbolul falic, apoi cu bateriștii aveți ce-aveți pentru că scot sunetele alea înfundate, chitara bas că știe să țină ritmul și chiar cel de la clape sau inginerul de sunet, mai ales dacă sunt înalți și au părul lung. Fie și pe piept. Artiștii au cel mai mare succes la Ane, care se lasă zăghite, nu alta, ghe dragul lor. Teoria se poate aplica prin extindere chiar și celor cu bormașină, dacă arată bine în salopetă: menatwork sau main.action.
Așadar, ca să cucerești un bărbat modern, un fel de Tarzan cu pretenții de artist carevasăzică, nu-i de-ajuns să lăicuiești mătăluță elucubrațiile lui. Nu vei reuși decât să-i lustruiești orgoliul atât de sclipicios deja că te poți da ca pe un tobogan, de pe care pici în fund. Daca vrei să-l cucerești, trebuie să știi cum. Să ai destulă școală ca să intri în jocul său, care te va acapara în timp ce-și desfășoară musiu arsenalul de cucerire (sau trenulețele, după caz). Exact, jocul, pentru nu vorbim de un animal de companie, nici de o mașină de spălat cu multe butoane ori programe. Nu te lua doar după semnalele sau mesajele emise (drept instrucțiuni de folosire) care pot părea șocante pentru tine.
Abia acceptându-l vei reuși să apreciezi jocul în sine, mai mult decât – așa ca el – rezultatul său. Și ține cont că oamenii care par a nu avea bariere, au zidurile mai aproape de turnul cetății. Pentru ca un cuplu să reușească să cupleze, există două condiții necesare: admirația și chimia (sex-appeal-ul nu e suficient). Chiar dacă – dintr-un motiv sau altul – ne sunt astupate canalele admirației, corpul nostru are propria inteligența senzorială care nu-i permite să acupleze oricând și oricum – și mai ales, nu cu oricine!
Iar dacă tot veni vorba de pozar, să-ncheiem cu el așa, abrupt și ardelenește. Cică-ntr-un târg din Ardeal (să fie Târgu Mureș?) veni un fotograf. Mirată, o fătucă o-ntrebă pe maică-sa:
– Ce face nenea ălă, tu m(ăm)ică, cu aparatul cela de i se bălăngăne?
– No, tu fată, n-ai tu treabă! La el merem numa’ la nuntă, dacă vrem să ne tragă în chip.
– Cum adică?
– Adică să ne foteze, că de-aia-i zice fotograf.
Când pricepe fata, insistă, și insistă (că era oacheș pozaru’), până ce maică-sa e de acord s-o lase să meargă să-l întrebe:
– Domnu’, vrei matale să ne fotezi pe mine și pe mica?
– Vreau să vă fotez, drăguță, cum nu! confirmă omul. Pe toate. Tot timpul…
– Auzi, da’ poți să ne fotezi așe, să ne iașă uochii?
Ce credeți c-a făcut pozarul, le-a fotat au ba? Ce-a scris în articolul cu pricina, asta știm…
Pe Marius îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Portret de țară în pragul tulburelului
Despre idolatrie și alte rătăciri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
