În ordinea în care mi-au venit în minte, într-o dimineaţă, devreme.
Fiecare zi. Darul care nu ne mai emoţionează şi pe care îl lăsăm prea des nedesfăcut. Ziua pe care, la câte o răscruce buclucaşă, n-o ridicăm curajos la rang de prima din restul vieţii. Ziua pe care, aproape niciodată, nu îndrăznim s-o trăim ca pe ultima.
Vorba. Care poate să-ţi mărturisească fără nicio teamă trăirile. Vorba de drag(oste), de mulţumire, de duh… să fi fost prea de dimineaţă? 🙂
Zâmbetul. Unu, e o nouă zi, remember?, şi, doi, chipul zâmbitor este mai frumos. N-ar trebui să fie de ajuns?
Atingerea. De la strângerea mâinilor ori mângâierea fugară, la îmbrăţişarea prietenească ori cea ameţitoare, de iubiţi, avem nevoie vitală de ea. Alungă temeri, aduce pace.
Ai tăi. Rămân aşa până la moarte, dar trebuie s-o ştie şi ei.
Ceilalţi. Buni să fie! Give and take, asta e ordinea. Şi mijlocul drumului, locul de întâlnire.
Tu. Unul din nucleele universului tău. Niciodată electron.
Ştiinţa şi conştiinţa. Mai contează cine a zis-o? Pe listă să fie! 😉
Şi acum, care din toate acestea costă bani?
Later edit:
“A murit brusc un prieten cu care vorbisem, glumisem cu doar o zi înainte. Un tânăr, un munte de energie, un sportiv, un om care inspira putere. Mă tot gândesc cât este de șocant să se întâmple așa, ce senzație de fragilitate și lipsa de siguranță rămâne în urmă. Povestea asta tristă mă duce cu gândul la timp. Mă gândesc ce glumă bună e felul în care îl planificăm… peste 5 ani, peste 10 ani… Mă gândesc cât timp consum eu, ca și voi probabil, cu griji, scenarii, când noi nu știm ce va fi sau dacă va mai fi mâine. Mă gândesc că, dacă fac o lista, eu sau fiecare dintre noi, cea mai mare parte din timp se duce pe lucruri atât de puțin importante.
Am învățat de curând un exercițiu la un curs. Se împarte o foaie în patru și se scriu patru lucruri importante, apoi se renunță la două dintre ele, apoi, la încă unul. Și la urmă vine întrebarea: cât timp alocăm celui mai important lucru pentru noi? Eu am făcut din nou, azi, exercițiul. Vă invit să îl faceți și voi.” Asta am găsit postat azi pe peretele unei prietene, Mădălina Gîdiuță.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
