„The show must go on” este deviza optimistă sub protecţia căreia, indiferent de ce se întâmplă, trebuie să mergem înainte. Și asta facem, mergem înainte indiferent cum. Și nu e bine. Pentru că „mersul” asta tare mult seamănă cu o trecere a raței prin apa sâmbetei… care ia cu ea tot ceea ce ar trebui să trăim și să prețuim în viață. Numai că, uite, nu prea o facem.
Nici eu nu prea o fac… nu mă opresc niciodată din vria în care îmi trăiesc viața. Măcar puțin, să pun în „piua” – ca atunci când eram copii – tot ceea ce este imperios necesar de făcut chiar în acest moment și să mă gândesc. Să mă gândesc la viața mea și la modul în care ea merge ca un tăvălug înainte, angrenând totul, la grămadă. Din amalgamul acesta de întâmplări, oameni, lucruri și idei, oare ce contează cu adevărat? Mi-am pus vreodată problema că las să treacă pe lângă mine ceea ce este cu adevărat important, în timp ce mă zbat în gol pentru detalii sau probleme minore? Nu e nicicând prea târziu să începem cu această întrebare… doar știm că întrebarea corectă oferă jumătate de răspuns… de fapt, te îndreaptă către răspunsul de care ai nevoie.
Așa și eu… îmi dau seama că, aflată fiind în diferite etape ale vieții, a contat, de fiecare dată, altceva. Nu, m-am exprimat greșit. Am dat eu atenție de fiecare dată altor lucruri, dar nu cred că mereu asta a coincis cu ceea ce conta cu adevărat pentru mine atunci. Complicat… E ca și când aș suferi de paradontoză sau aș avea șapte carii, dar pe mine m-ar interesa cum să-mi albesc dinții.
De fapt, dacă te oprești cât să simți lucrurile astea, să le gândești şi să le descoperi în tine, este firesc de simplu. Și asta vreau să fac şi eu acum: scriind aceste rânduri să îmi distilez prioritățile și să îmi dau seama ce este mai important în viața mea. Sunt foarte multe elemente care împreună alcătuiesc puzzle-ul existenţei, însă unele dintre ele sunt de neînlocuit și de „necumpărat”: familia și sănătatea și armonia membrilor ei. Și, strâns legat de asta, cum să-mi trăiesc viața astfel încât să pot păstra ceea ce contează. Restul vine și el, pe urmă, important, desigur, dar nu esențial: confort, realizare profesională, timp de calitate etc. Nu este vorba de o lista că la cumpărături, ci, până la urmă, de conștientizarea sensului nostru, dintre atât de multe variabile. Nu este unul predeterminat pe care noi să fim nevoiţi să-l ghicim. Este unul pe care îl dăm noi vieții, unul pe care îl decidem și îl urmăm cu toată ființa. El ne va da curaj și siguranță. Și doar așa are noimă că „the show must go on…”
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
