Îi spune amantei că nu va avea niciodată nimic, căci un om ca ea care minte și bla bla… Păi, măi femeie, dar un om cum e soțul tău va avea ceva bun în viață? Că și el minte și înșală… bla bla. Rămân fără cuvinte când citesc așa ceva.
O amantă e amantă pentru că nu se iubește îndeajuns pe ea însăși cât să ceară mai mult, cât să aștepte ceva mai bun, cât să nu se umilească având rolul unei femei ascunse, pe locul doi.
O soție înșelată, care știe că e înșelată, și în loc să-l părăsească pe cel care i-a jurat respect și iubire, alege să se ,,păruiască” verbal, virtual sau poate chiar pe bune, e doar o altă idioată care, precum amanta, NU SE RESPECTĂ. Poate că e dependentă, nu are încredere în ea că ar fi în stare să aibă mai mult decât un bărbat cu fundul în mai multe paturi.
Mi-am jurat mie că, de voi avea vreodată un bărbat care mă va înșela, prima dată îi voi mulțumi personal sau în sinea mea, femeii cu care m-a înșelat. Pentru că ea va fi cea care mă va ajuta să-mi dau seama clar câtă iubire simte sau nu bărbatul de lângă mine.
Bărbații nu sunt obiecte. Au sentimente, trăiri, dorințe, nevoi. Sunt responsabili de acțiunile lor. Dacă ne greșesc cu ceva, cu ei trebuie să discutăm. Nu cu amantele care nu ne-au promis nimic, cărora nu le suntem datoare cu ceva sau ele, nouă.
Din cauza acestor soții înșelate și disperate să păstreze musai obiectul numit ,,soț”, societatea ajunge să fie mai tolerantă față de ei, masculii cei inofensivi, și să atace sexul feminin pentru orice comportament ,,imoral”.
Să înțeleagă toată lumea o dată pentru totdeauna: CINE IUBEȘTE NU MINTE, NU TRĂDEAZĂ, NU ÎNȘALĂ, NU MANIPULEAZĂ, NU FACE PE LA SPATE SAU PE FAȚĂ CEVA CE AR ADUCE SUFERINȚĂ. Dragostea e despre puritate, sinceritate, pasiune, compatibilitate.
Știu. Mulți vor spune că exagerez și că sunt idealistă. Că relațiile sunt despre a trece peste greșeli, peste momente grele, despre a ierta etc. Iertăm și tolerăm. Dar nu lipsa de respect. Nu minciuna și trădarea. Acceptăm un om care nu are o mână, un picior, tolerăm pesimismul persoanei dragi atunci când altfel nu poate. Iertăm când greșește fără intenție. Nu trebuie acceptat însă când ALEGE să fie egoist și să se gândească strict la propria fericire și plăcere în dauna celuilalt. Înțelegeți?
Așadar, astfel arată, oameni buni, prostia și disperarea unor femei (soția și amanta) când au ajuns să împartă pentru o vreme un “bărbat adevărat”. Ce bărbați avem alături spune multe despre ce femei suntem!
Comentariul Marianei la articolul „Sunt eu, soția fostului tău amant”
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.