Azi e 1 Decembrie, Ziua Naţională. Prilej să ne aduce aminte că suntem mândri că suntem români. Prilej să uităm că nu ştim cum s-o tăiem mai repede din ţară, prilej să uităm că ne e silă de totalitatea sistemelor româneşti (de sănătate, de învăţământ etc) alcătuite chiar din noi înşine…
Prilej însă şi să lăsăm toate mizeriile să se odihnească măcar o zi, prilej să ne emoţionăm că încă mai există urme ale valorilor româneşti pe care azi le găsim măcar în cărţile de istorie sau beletristică, documente ale unor vremuri reale, dar apuse. Prilej să ne dăm, la propriu, mână cu mână şi să lăcrim sincer emoţionaţi de rezonanţa versurilor imnului naţional. Un fel de detoxifiere a tuturor celor rele adunate cu sârg de-a lungul întregului an. Prilej de a lua o nouă gură de oxigen şi de speranţă. De încredere că încă mai avem resurse, că încă nu suntem corpuţi şi putreziţi chiar până în măduva oaselor… prilej de bucurie împărtăşită, prilej de a simţi că expresia „fraţi români” are semnificaţii reale, prăfuite de ticăloşia unor vremuri pe care le-am lăsat să ne subjuge.
Dar şi prilej de… autosabotare. Căci tare ne mai place ca şi în puţinele momente festive să ne arătăm colţii şi să aruncăm peste toate de mai sus încă un pumn de noroi – aşa, un fel de dat cu stângul în dreptul – cum că vax, făţărnicie şi panaramă, ce atâta bucurie de ziua naţională, aţi uitat că sunteţi aceiaşi rahaţi de ieri? Ei, da, exact despre asta e vorba… pentru o zi am uitat! Şi contează. E un pas. Poate uităm şi mâine şi, mai ales, în ziua alegerilor. Aşa că, sincer, nu înţeleg de ce ne place atât sportul ăsta cu tăiatul crăcii de sub picioare, cracă şi aşa fragilă. Dacă azi mulţi români au ieşit în stradă şi se bucură sincer sau au rămas în faţa monitoarelor şi de acolo trimit semnale tricolore virtuale, de ce să mai vină unii mai conştineţi decât ceilalţi de situaţia şi caracterul nostru ca naţie şi să-şi manifeste intelectual dispreţul faţă de ce se întâmplă azi? De ce? Ok, poate că recordul de fasole şi cârnaţi de la Alba Iulia (parcă) nu este de decorat… şi totuşi, de ce să nu existe măcar o zi în care să uităm şi de deja tradiţionala autosabotare?
Pe Cristina o găsiţi şi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
