…să îmi spui de mai multe ori că sunt frumoasă, decât că trebuie să învăț, să învăț, să învăț, până la greață. Asta ni se spunea la școală în fiecare oră din zi, încât le auzeam și noaptea. Aș fi vrut să fiu mai mult femeie, decât să știu materii stufoase pe de rost, care oricum nu mi-au folosit la nimic, având tracul de a ieși în public, de a vorbi în fața unui auditoriu și de a nu mă putea apăra în momentul în care oameni – de altfel, apropiați – îmi spun că nu sunt cine știe ce, că îmbătrânesc sau că am tendințe narcisiste. Aș fi vrut să stau cu capul sus și să protestez vehement, iar lucrul acesta să mă impulsioneze și să îmi dea mai multă forță.
Sursă foto: scontent-mxp1-1.xx.fbcdn.net
… să îmi spui că o femeie are dreptul să fie fericită, în orice condiții, pentru că fericirea, se spune, e adevăratul fard al femeii. Că un zâmbet poate cuceri lumea și că femeia se transfigurează iubind și devine o ființă perfectă. Că dragostea nu cunoaște legile morale ale unei societăți care aduce împreună oameni care nu se iubesc sau încetează să se mai iubească, și îi condamnă la izolare, singurătate, nefericire sau vid sufletesc. Că important nu e mariajul, ci emoția, și că ea e maleabilă, se frământă ca aluatul moale, că azi poți să iubești un om până la Dumnezeu și înapoi, iar mâine să îl detești pentru „simplul” fapt că știi că nu poți trăi fără el, și totuși nu poți face nimic să îl ții lângă tine. Tu nu mi-ai spus niciodată că ai nevoie de foarte puțin să fii fericită, iar împlinirea ta depinde de cel pe care îl iubești. Literatura asta proastă care spune că tu ești stăpânul propriei fericiri nu face decât să sape la rădăcinile și așa extrem de fragile ale unei relații, îndepărtând oamenii, care nu își dau seama că nimic nu poate suplini tandrețea celuilalt, în cuvinte, în gesturi, ba chiar și în tăceri, atunci când ele răzbesc dincolo de noi, de atâta intensitate… nu poți iubi fără obiect, nu poți iubi o fantomă, un glas, o amintire, o iluzie, un scris, nu poți iubi absența și indiferența, nu -l poți iubi pe cel care îți refuză apropierea și atingerea. Suntem ființe carnale, și, odată ce am îmbrățișat un om, rămâne o rană în lipsa iubirii lui din locul acela.
…să-mi fi spus că nu există iubire veșnică și să nu sper. Că timpul transformă lucrurile, unele în bine, altele în rău, și acolo unde se termină o iubire, de moarte naturală, poate crește alta, mai frumoasă, mai sănătoasă. Că sufletul nostru e atât de larg încât încap în el două iubiri, trei iubiri, iar fiecare dintre ele e altcumva, e altceva, are alte sunete și culori, se acordează diferit în orchestră, și că gelozia e o mare prostie, cu toate că, atunci când ești împătimit de celălalt, nu ai cum să nu-ți dorești în fiecare clipă siguranța de a-l ști al tău. Contează să știi să-l păstrezi, în definitiv, deși uneori e imposibil, cu toate eforturile. Și atunci nu-ți rămâne decât să respecți în tăcere libertatea lui, chiar dacă felul în care s-a eliberat a făcut concurență războaielor mondiale, catastrofal nimicitoare. Tăcerea, da, e moartea sufletului, dar și soluția unei supraviețuiri decente, elegante. Acolo unde vorbele devin până și ele inutile, încetează orice speranță. Toți murim de mai multe ori, dar important e să nu deranjăm pe nimeni, cu plânsetul nostru.
Sursă foto: @waitingforfireflies.instagram
…că oamenii rănesc din frică și din neștiință, nu fiindcă sunt răi de la natură. Că nu știu să se despartă, pentru că nu pot. Că preferă să se distrugă și, cu siguranță, să-l distrugă și pe celălalt, din neputința de a se înfrâna. De a alege una din căi, eficientă și pentru celălalt, în condițiile în care el singur nu se poate echilibra. Că e inuman și imoral să te lași dusă de plăcere, atunci când vezi, în mod repetat, că nu găsești în celălalt nici cea mai mică formă de compasiune, ci, din contră, nu ești decât momentul lui de respiro, stația lui de retragere la garaj, leacul lui temporar și soluția efemeră a ieșirii din criză. Că nu are nimeni dreptul să se bage cu sufletul în sufletul unui om, ca apoi să iasă cu picioarele din el. Că dacă ai valori morale, ține-te de ele de la început. Refuză-ți iubirea, dacă nu crezi în ea! E mai bine să stai singur, decât să lași în urmă cadavre de sentimente pe care celălalt trebuie să le ducă în spate o viață întreagă, din naivitatea de a fi crezut în sinceritatea ta. Aș fi vrut să-mi spui, mamă, să mă feresc de oamenii care iubesc cu privirea și trădează cu inima, și aceea măcar dacă ar fi pe față…
Sursă foto: flickr.com
…și aș mai fi vrut să aud din gura ta, dacă ai fi știut și tu măcar, că există oameni care nu pot iubi, și că ei umblă printre noi, surzi, orbi și muți, imposibil de recunoscut la prima vedere. Sunt cei care simt iubirea ca pe o frânghie care îi apropie mai mult de par, ca pe un fel de pact cu diavolul, care îi înspăimântă și îi pun pe fugă, singura posibilitate de salvare a lor. Oameni care, dacă sunt iubiți, simt arsură și se îmbolnăvesc de dragostea celuilalt, care mărește prăpastia din ei, făcându-i să se retragă în trecut, în lanțurile de care doar au avut impresia că au scăpat cu timpul, în locurile blestemate ale suferinței lor, acolo unde se simt în siguranță, pentru că acolo au crescut.
Dar n-ai crezut nici tu că ai fi putut evita și nici că ai fi putut înțelege, de aceea poate ți-a lipsit mereu ceva, și mereu ai tânjit, dar ai ținut în tine, crezând că vei fi cine știe ce eroină. N-ai fost, mamă, nici eu nu sunt, dar am lăsat să vină peste mine puhoi de lavă, și-am suferit, ca să mă curăț, pentru că focul arde, dar și purifică.
Sursă foto: jonathancarrolstories.tumblr.com
De tine mi-e milă, de mine mă doare sufletul, dar fata mea nu va mai fi ca noi, îți garantez. Am abandonat moștenirea grea a tuturor femeilor dinaintea mea și o să-i spun și ei ce nu mi-ai spus tu mie. Că libertatea costă, dar e neprețuită, că trebuie să găsești tot timpul din lume pentru a iubi și să fii mereu ocupată cu altceva când e vorba de suferință. Că nu atragi ceea ce meriți, așa cum se spune, ci, din nefericire câteodată, ceea ce te face să dăruiești fără a primi nimic în schimb.
Citiți și articolul la fel de bun scris de un bărbat pentru mama lui
Guest post by Baby
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
