În ianuarie 2014, Academia de film americană va anunţa şi lista cu cele cinci filme străine nominalizate la Oscar. Recent, publicaţia Indie Wire, şi nu e singura, a făcut o astfel de listă cu filmele pe care ei le consideră favorite, în care este inclus şi lungmetrajul Poziţia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer.
Pentru că ar fi minunată o nominalizare de acest fel (nu că o luăm razna cu premiile, ştim de multe ori cum sunt alese, dar Oscarul rămâne Oscar, cine nu l-ar vrea?), poate e momentul să ne gândim la o astfel de întâmplare şi, cine ştie, s-ar lega povestea cu Ursul de Aur de la Berlin.
Am putea începe prin a ne invita în lumea lui Călin Netzer, simplă şi complicată, ce stă balansată între diferenţele dintre două ţări, culturi, civilizaţii…
M.A. Ai trăit şi în Germania, şi în România. Ce înseamnă “civilizaţie” pentru tine? Personajele din Poziţia copilului o pomenesc des: “E o casă civilizată”, “Să vorbim ca oamenii civilizaţi”…
C.P.N.: Dacă ar fi s-o descriu, civilizaţia ar fi onestitatea, într-un fel. Sau apropierea de onestitate, un anume bun-simţ, un anume bun gust. O autocenzură şi o autocritică, dacă vrei, a ta, ca om… În cealaltă direcţie stă nesimţirea, adică dezinvoltura şi inconştienţa unor oameni, care sunt ridicoli şi nu le pasă că sunt aşa…
M.A.: Ai spune despre noi că suntem o ţară civilizată, un popor civilizat?
C.P.N.: Nu, nu… Suntem un popor haotic. Am o relaţie de dragoste şi ură cu ţara asta. Pentru multe lucruri o urăsc, mi se pare dizgraţioasă, pentru alte lucruri o iubesc.
M.A.: Şi care ar fi acele lucruri? Să începem cu relele!
C.P.N.: Of, Doamne… Pentru neseriozitate, pentru… cum să zic? Pentru că e un popor care cască gura la orice fel de inşi şi poţi să-i vinzi aproape orice înseamnă clişeu, prost gust, banal, submediocru. Până la urmă, dacă ajungem la lucrurile de bine, cred că e un popor care are o intuiţie bună, dar needucată. Consider că românii sunt în continuare în stare de tranziţie, într-un schimb de generaţii, care se va aşeza.
Citiţi acest dialog despre pasiunea şi zbaterea de a face filme într-o ţară în care haosul, din afara şi din interiorul fiecăruia, nu poate, cu siguranţă, asigura un buget decent. Însă cum românii se pot descurca în orice situaţie, cel puţin teoretic, dacă şi-ar pune în gând ar reuşi să facă şi un Titanic… unul filmat în cadă, care să mai ia și-un Oscar… 🙂
Citiţi şi
