Ne numărăm morții și răniții, ca în orice război și sunt în fiecare zi mai mulți. Mâine vor fi și mai mulți. Pandemia e departe de a se fi încheiat, poate că, de fapt, abia acum începe.
Dar deja putem socoti pierderi, pierderi grave, și nu doar în vieți omenești. Nu ne-am pierdut libertatea, așa cum cred cei rătăciți prin deșertul minților înguste.
Altceva e de subliniat: am pierdut dreptul de a ne socoti mai bine pregătiți decât toate generațiile dinainte să înfruntăm o asemenea catastrofă. Nu suntem.
Tehnologia a avansat, omul a regresat. Telefoanele sunt mai inteligente decât noi și – cum spune butada – e mai ușor să creezi inteligență artificială decât să plătești prețul pentru un om prost. Suntem tot mai mulți și tot mai proști. Se vede, fără mască, în fiecare zi, pretutindeni. Am fost trufași, iar acum va trebui să învățăm să fim umili.
Ne-am mai pierdut și șansa de a arăta că nu suntem o specie dezbrăcată de toate atributele care au făcut cândva gloria umanității. Suntem tot mai mici sufletește, meschini, mărunți, incapabili de generozitate, solidaritate, empatie și dragoste față de aproapele. Excepțiile sunt semnificative, dar tabloul general este deprimant și, așa cum s-a mai spus, în America e noapte.
Europa a pierdut ocazia să arate că nu e un continent prea bătrân, senil istoric. Există și locuri pe pământ unde există oameni mai pregătiți pentru viitor. În Vietnam sau în Noua Zeelandă sau în Taiwan. Viitorul, ca orice viitor, va fi, desigur, teribil sau nu va exista.
© Jonathan McHugh 2020
Am pierdut ocazia de a înțelege că am ajuns la pangolinul din piața chinezească sau la laboratorul din Wuhan în cârdășie cu China. Lumea noastră veche a încurajat consumul fără limite și i-a dat Chinei o putere pentru care nu era pregătită.
S-ar putea ca privită peste umăr, de peste douăzeci de ani, această pandemie să fi fost doar uvertura la o apocalipsă de toată frumusețea. Pe care, de altfel, sapiensul o merită din plin.
Nu a avut dreptate Harari: nu vom ajunge zei, e mai probabil să redevenim cimpanzei sau să dispărem.
Și nu va plânge nimeni în urma noastră.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
