Pariez pe 100 de euro că Gabriel Garcia Marquez ar fi primit încă un Nobel pentru literatură, dacă ar fi scris despre relația mea cu M. Ne-am îndrăgostit în prima secundă în care ne-am cunoscut, iar în următoarea ne-am jurat iubire veșnică. După câteva zile ne-am mutat împreună, iar după câteva săptămâni m-a cerut de nevastă, și uite așa am devenit femeia pe care orice bărbat și-o dorește. Eram dedicată lui, îl susțineam în tot ce voia să facă, îi eram alături în orice decizie și în orice problemă, îl adoram ca pe un sfânt, îi eram fidelă până în cele mai ascunse și intime gânduri. Eram extreme de caldă, de feminină, și de romantică. Aveam încredere în femeia din mine, în cuplul din noi. Eram pregătită să fac orice și să lupt oricât pentru familia mea, iar familia mea era el. Să aduc în discuție culorile vii ale vieții noastre sexuale? Făceam sex cel puțin o dată pe zi și nu a rămas fantezie, de-a mea sau de-a lui, nematerializată. M-a părăsit brusc, printr-un mesaj lipit pe frigider, iar eu am rămas debusolată, cu mii de întrebări fără răspuns și mii de planuri spulberate fără motiv.
Au urmat nopți și zile de coșmar, cu atacuri de panică, insomnii, contracții violențe în somn, dereglări de orice fel, probleme cu alimentația, cu socializarea, cu atenția, cu job-ul. Nopțile și zilele de coșmar s-au transformat în săptămâni de agonie, iar săptămânile de agonie s-au transformat în luni de groază față de care consilierea psihologică și antidepresivele puternice n-au avut niciun efect.
La trei luni după mesajul distrugător de suflet, i-am propus lui 1 să facem sex. Nu ne văzusem niciodată. Eu știam câte ceva despre el, dar el nu știa despre mine decât ceea ce i-a spus facebook-ul: că sunt frumoasă. A acceptat, așa că în seara aia m-am dus la el, am făcut sex, m-am îmbrăcat și am plecat.
La două zile după bărbatul 1, a urmat bărbatul 2. La alte două zile după bărbatul 2, a urmat bărbatul 3, iar în următoarele zile, au urmat 4, 5 și 6.
La 2 am renunțat fiindcă îmi cerea din ce în ce mai des să rămân să dorm cu el. La 3 și la 6 am renunțat fiindcă n-au făcut față celor două condiții despre care voi vorbi în paragraful următor. Niciunul n-a vrut să plec, dar erau măcinați până-n măruntaie să-mi deslușească misterul, să știe despre mine, să afle cine sunt, ce-i cu mine, de ce sunt cum sunt, de ce-i tratez așa. M-au obosit și am scăpat de ei. Între timp, a apărut 7.
Aveam și încă am pentru toți aceleași condiții: să nu întrebe nimic despre mine și să nu mă caute niciodată. Îi caut eu, când și dacă am chef. Nu-i aduc acasă la mine și nu rămân niciodată să dorm la ei. Plec din apartamentele lor în miezul nopții, fără să-i sărut și fără să le zâmbesc de rămas-bun. Nu vreau să mănânc pizza sau să văd filme cu niciunul dintre ei. Nu mă interesează viața lor, nu-mi pasă cum se îmbrăca, ce fac în viața de zi cu zi, ce zodie sunt sau care e culoarea lor preferată. Nu vreau să primesc flori, să fiu luată în brațe sau mângâiată pe păr. Nu vreau discuții interminabile prin care să ne cunoaștem pentru că nu vreau să ne cunoaștem. Nu vreau complimente, gesturi frumoase și băi romantice. Sunt mai rece decât Crăiasă Zăpezii și mai tristă decât echipa de fotbal a Spaniei. Mă culc cu patru bărbați și am ajuns femeia pe care niciun bărbat nu și-o dorește.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
