Ce aleg la 27

15 May 2021

Am să vorbesc despre mine, căci despre alții nu doar că nu mă pricep, dar nici nu mi se pare potrivit. Poate alții însă, la rândul lor, se vor regăsi cumva în ce expun și vor învăța, din fericire, din greșelile altora.

Spre norocul meu, de-a lungul vieții, m-am găsit la nenumărate răscruci de drumuri. Realizez acum, uitându-mă înapoi, că sunt suma tuturor alegerilor corecte sau greșite pe care le-am făcut până în acest moment. Nu știu unde aș fi fost dacă alegeam să fac psihologie în loc de comerț, dar știu că sunt destul de mulțumită cu drumul pe care l-am parcurs.

Mă aflu însă într-o criză existențială. Am 27 de ani, am reușit să-mi cunosc talentele, potențialul, resursele și interesele și, fiind destul de departe de ele pe linia vieții mele profesioanale, sunt în punctul de a alege: fac ce-mi place sau fac ce știu deja din experiență că-mi aduce venituri destul de ușor, dar nu-mi gâdilă neapărat pasiunile?

Răspunsul evident e simplu. Aleg să-mi fac ce-mi place. Și iată-mă, în fața multitudinii de uși spre viitor deschise, incapabilă să fac o alegere. Urmează să scriu? Urmează să vorbesc? Urmează să predau? Mi-e frică să fac ce-mi place pentru că incertitudinea, starea de suspans până zărești lumina de la capătul tunelului în loc să mă incite, mă paralizează.

gisele-bundchen-in-bohemian-rhapsody-for-vogue-march-2015

Teoretic, știu foarte bine lecția: important în viață, pentru a înainta, e să faci o alegere suficient de rapid, iar apoi să te ții cu dinții de ea. Să încerci, până la epuizarea tuturor resurselor, să o faci să funcționeze. Iar abia apoi, dacă lucrurile nu au funcționat, să faci o nouă alegere din punctul în care ești.

Până una alta, stau blocată în fața unui frigider de înghețată, de parcă aș fi în fața unei vitrine de salon auto în care aș vedea un nissan qashqai și un bmw x8, incapabilă să mă hotărăsc ce aromă vreau, în timp ce alții nu doar că deja își savurează înghețata, dar au și plecat de mult din supermarket. Cel puțin, mi-o asum.

Am să mai zăbovesc totuşi un pic pe aici până să mă hotărăsc ce-mi doresc cu adevărat…



Citiţi şi

Soacră-mea

Alegeri de înger

Am uitat…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro