Este, poate, o întâmplare sau poate că la mijloc este doar mai vechea mai pasiune pentru rafinament, îndeosebi pentru rafinamentul în viață, dar doamnele care mi l-au lăsat cea mai puternică impresie erau toate ajunse la vârste venerabile. Rândurile care urmează sunt reverențe târzii, dar nu mai puțin oneste.
Medi
Ați remarcat, sper, că femeile care apar în revistele din care femeile își aleg modelele sunt îndeosebi tinere și, nu de puține ori, fizicește frumoase. E chiar indicat să fii încontratimp cu unele dintre exemplare. Ei bine, în ziarele la care am scris, e adevărat că nefiind neapărat pentru femei, nu era neapărat așa. Sunt articole vechi, dar recitibile astăzi cu bucurie, surprinzătoare prin actualitatea lor care pleacă dintr-o altă privire către ceas.
Când am întâlnit-o pe Medi Dinu plecase deja spre 104 ani. Avea o frumusețe tulburătoare, tocmai pentru că era în absolut – avea liniștea supraviețuitorului lucid care știe că viața nu e nimic, dar și că nu se poate fără viață. Frumusețea lui Medi Dinu era egalată doar de inteligența ei. Pictase toată viața, n-a renunțat niciodată, dar nu avea doar Belle Arte-le la bază, nicidecum, trecuse și prin Matematici, și prin Filosofie. Studiase și cu Ion Barbu și cu Nae Ionescu, dacă puteți cuprinde grandoarea acestui enunț. Ne-a declarat, fără echivoc, că e îndrăgostită de margarete și de culoarea albastru.
Micaela
Sebastian, unul dintre scriitorii mei preferați, a fost cândva în stare să scrie această frază: “Un om care nu propune vieții sale o dramă de rezolvat este un absent”. Nu de drame a dus lipsă traducătoarea Micaela Ghițescu. A făcut închisoare politică, până să iasă și-a pierdut și tatăl și fratele, a suferit un lung șir de tradări, dar, luându-și viața în responsabilitate, a trăit și încă trăiește frumos. Întâlnirea cu tânăra octogenară a fost pur și simplu dezarmant de încântătoare. Întors în redacția unui cotidian central al cărei angajat eram, deși, e adevărat, calitatea nu coincide întotdeauna și cu aceea de salariat care chiar își primește salariul, am notat că abia cunoscând-o pe Micaela Ghițescu am înțeles ce a vrut Dumnezeu când a creat femeia.
Găsisem atât de multe calități în Micaela Ghițescu – noblețe, delicatețe sufletească, o naivitate bine întreținută, capacitatea de a nu cădea sub greutatea care e viața și mai ales lupta uneori fizică de a păstra memoria (chiar sub forma revistei “Memoria”) – încât cred că fraza respectivă este totuși insuficientă.
sursă foto: arhiva personală a Monicăi Stănescu
Miriam
Octogenară și ea când am întâlnit-o, Miriam Korber-Bercovici fusese mai înainte medic oncolog, mai exact salva copiii de cancer în Spitalul Fundeni. Și mai în trecut, pe când era ea copil, fusese deportată în Transnistria. Supraviețuise. Evreică și ea, la fel ca Medi Dinu, se bucura de aceeași vivacitate fabuloasă, era la curent cu tot, voia să știe tot, căuta să înțeleagă tot, nu se dădea niciodată la o parte din calea întrebării “De ce”?
Cum se și cuvine unei inteligențe ascuțite, Miriam Korber-Bercovici nu era străină de o oarecare mizantropie, avea îndoielile și singurătățile ei, dar și o bunătate greu de povestit. Avea un instinct care o ajuta să-l identifice fără greșeală pe cel în nevoie și să-l ajute. Ca frumusețe, nu cred să existe mai mult într-un destin. Era neverosimil că putuseră exista cândva oameni care să o urască și să dorească să o ucidă.
Nu le-am mai căutat niciodată pe Medi, pe Micaela, pe Miriam. Cred că m-am temut că reîntîlnindu-le le-aș putea, de fapt, pierde pentru totdeauna. Am păstrat ziarele în care le-am scris poveștile, le mai citesc uneori, nu prea des.
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
