Această poveste îi privește direct pe cei născuți după 2010, adică generația ALFA, și pe orice cunoscut al lor.
Am vorbit cu cadre didactice sau le-am citit opiniile pe tema că învățătorii vor urma o facultate, iar liceele pedagogice vor pregăti personal pentru învățământul preșcolar și creșă. Un jurist poate interpreta demersul ca tendința firească a unui stat al Uniunii Europene de adaptare la sistemul celorlalți membri de pregătire a cadrelor didactice pentru învățământul primar. Și totuși…
Starea de fapt în România – așa cum se observă acum
1. Start: În 1867, Regele Carol I înfiinţa la București o Şcoală Normală, care să garanteze pregătirea specializată a învăţătorilor. În absența unei forme de pregătire vocațională, cei mai mulți nu dispuneau de cunoștințele necesare predării. Decizia a creat premisele dezvoltării învăţământului primar într-o Românie aproape analfabetă, care a început să iasă din ignoranță. De atunci, pedagogia a fost tratată ca știința educației, iar metodele ei au asigurat dascălilor antrenamentul necesar pentru a ajunge la inima copilului.
2. Analfabetism: În prezent, aproape jumătate din elevii români sunt indicați într-un raport național ca analfabeți. Fie nu cunosc literele, fie nu înțeleg ce citesc. Dincolo de situația abandonului școlar în creștere, se spune că România promovează un sistem educațional axat pe memorare, și nu pe înțelegere. Prin urmare, elevii nu pot interpreta secvențe de informație dintr-un text.
Aici găsiți Raportul privind nivelul de literație al elevilor români, iar aici și aici, două articole pe subiect.
3. Cadre didactice cu pregătire precară: Am citit că transferul pregătirii învățătorilor de la liceu în mediul universitar va crește nivelul incompetenței în procesul de predare. Se invocă:
– multiplele ore de practică și recunoașterea pregătirii superioare a absolvenților liceelor pedagogice de către directorii de școli private sau de stat;
– învățământul liceal pedagogic este gratuit și garantează selecția după criteriul vocațional, iar în țară un liceu pedagogic nu are medie de admitere sub nivelul mediu;
– liceul pedagogic, alături de militar sau teologic, a creat multor elevi din mediul rural șansa de a avea o profesie nobilă și chiar studii universitare;
– funcționează deja facultăți dedicate, care se autofinanțează din taxe de studii și au interesul direct să atragă cât mai mulți studenți, uneori printr-o selecție minimă.
Nu comentăm „accidentele”, când media nu reflectă realitatea, însă un elev care intră la liceu cu media 2 (doi), promovează greu, dar trece de examenul de bacalaureat, poate intra pe locurile cu plată la o astfel de facultate. Promovează și aici, căci aceasta înseamnă bani la bugetul instituției de învățământ. Poate și din acest motiv absolvenții – profesori pentru învățământul primar – nu cunosc ei înșiși noțiunile elementare pe care ar trebui să le predea. Veți spune că este valabil pentru orice domeniu universitar. Este adevărat, și este unul dintre răspunsurile la întrebarea: de ce absolvenții de facultăți pot avea cunoștințe precare?
4. Traseism educațional: Legea permite titularizarea într-un județ și detașarea în altul, dar și schimbul de posturi între două cadre didactice care consimt așa. Obținerea avizului inspectoratelor școlare este o formalitate. Bucureștiul are cel mai mare bazin de poziții profesionale, toate accesibile pentru titularizare cu media de concurs minim 7 (șapte). Totuși, vorbim despre criza cadrelor didactice titulare din școlile capitalei, iar experții spun că are la bază un schimb între învățătorii înainte de pensionare și colegii mai tineri. Aprobarea este urmată imediat de întocmirea formalităților pentru detașarea pe locurile ocupate anterior, astfel încât nimeni nu se „mută” până când unul din cadre nu se pensionează.
În paralel, concurenți cu nota 10 (zece) într-un județ nu se pot titulariza, pentru că acolo nu există posturi disponibile… și cum ar putea să se elibereze, când sunt atât de vânate? Le rămâne așteptarea ca un titular să elibereze un post pe motiv de concediu medical, de studii sau pentru îngrijire copil, căci nu au instrumente legale să împiedice migrarea unor colegi cu rezultate slabe, pe locuri care li s-ar cuveni lor.
5. Cadre didactice dedicate profesiei, atunci și acum: Demult, învățătorii au primit titlul de “apostoli ai satelor” și au muncit chiar fără a fi remunerați. Mulți au renunțat și s-au orientat către munca pământului, căci activitatea intelectuală părea imposibilă. Aceia rămași văruiau pereții școlilor din sărăcia lor pentru a evita infecțiile și se luptau cu primarii să aprobe sume infime pentru încălzirea cu lemne a clasei. Încercau să combată absenteismul școlar.
În timpul războiului, când nu erau pe front, au ținut lecții în frig, afară, pentru că în școală se aflau trupe inamice.
Cunosc foști colegi învățători care, absolvenți de facultate sau nu, fac zilnic naveta, schimbând mijloace de transport în comun și mergând pe jos, în condiții meteo dure.
După cursuri, alții petrec timp contactând familiile defavorizate, pentru a atrage la studiu elevii cu risc de abandon școlar.
Cunosc situații de învățători care, în medii urbane de invidiat, la școli „vânate”, se confruntă cu critici lipsite de diplomație și fără fundament ale părinților sau aparținătorilor legali, cărora le răspund calm, cu tact, cu argumente solide.
Să nu conchideți că „nu au avut încotro”, o alternativă profesională se găsește mereu. Luați în calcul că mulți învățători au urmat cursuri universitare pentru a-și lărgi orizontul, și nu pentru a-și părăsi profesia. Cunosc și eu câțiva.
Starea de fapt în România – așa cum se observă că ar trebui să fie
1. Societatea impune un pedagog versatil, deschis și atent să alfabetizeze
Profesionist în pedagogie, dascălul îi învață pe elevii din școala primară să citească, să scrie, să numere, dar rolul său nu se limitează la aceasta. El sau ea „așează elevul de drumul către a deveni cineva”, adică pune bazele implicării în construirea propriei căi educaționale și academice. Având ca scop să creeze o relație pozitivă cu clasa și procesul de învățare, învățătorul permite elevilor să dobândească cunoștințe fundamentale și le trezește interesul pentru lumea din jur.
Limba vorbită și scrisă, matematică, istorie și geografie, științe, muzică, arte plastice, alte activități artistice și sportive, cultură digitală… Învățătorul trebuie să știe să predea totul și, deci, să aibă o cultură generală bună.
Predarea necesită disciplină, răbdare și un mare simț al ascultării. Educatorul din școala primară trebuie să știe cum să capteze atenția, să se adapteze constant și să explice lucrurile clar, atât elevilor, cât și familiilor acestora, din diverse medii sociale. Dascălul de care vă vorbesc dezvoltă conținut educațional și evaluează dobândirea de competențe de către elevii săi pe tot parcursul anului, având o viziune globală asupra clasei sale și a fiecărui elev.
El trebuie și să realizeze proiecte, de la organizarea de ieșiri recreative cu clasa, până la dezvoltarea de ample activități educaționale, în echipă și în parteneriat cu diverse asociații sau cu administrația locală.
2. Profesionistul cu studii liceale pedagogice poate alege alt drum
M-am născut într-o familie de dascăli, începând cu străbunicul patern, al cărui jurnal îl citiți de ceva vreme, și chiar aspiranți la profesia de dascăl – bunica maternă, care a murit cu regretul că familia nu i-a putut plăti cheltuielile cu studiile decât un an. Regulile de comportament în societate le-am deprins de la familie și de la dascăli. Regulile de utilizare a limbii române le-am descoperit la ciclul primar și le-am fixat în clasa a VIIII-a, iar curajul de a vorbi în public mi l-a insuflat educatoarea, care mă încuraja să spun povești micului grup de copii, format adesea ad-hoc.
Dintre persoanele amintite, desigur că unele finalizaseră o facultate, altele nu.
Eu am absolvit un liceu pedagogic, am fost învățătoare – florile primite în prima zi de școală le-am depus la mormântul bunicii aspirante la această profesie – și mențin legătura cu învățători. Timp de cinci ani, căci atât dura liceul în anii ’90, urmând rutina unei zile pe săptămână dedicate practicii pedagogice, m-am învârtit printre copii și am învățat de la ei și de la învățătoarele lor deștepte și dedicate, care nu urmaseră o facultate. Nu era această tendință atunci.
Azi am convingerea că studiile pedagogice sunt pilonul care îmi susține majoritatea abilităților ca profesionist în domeniul analizei și comunicării.
Soluția?
Cele mai performante cadre didactice pentru învățământul primar pe care le cunosc de 30 de ani încoace, au urmat sau nu o facultate. Dacă vă întrebați, proporția este egală.
Ceea ce contează pentru elevii cărora trebuie să le explice noțiuni de dificultate medie, se rezumă la: cunoștințele necesare temei de predare, metodele pedagogice adaptate situației și dorința respectivului învățător de a se lăsa atras în această profesie.
Sistemul educațional românesc și legislația aferentă necesită o analiză profundă, comparativă, cu starea de fapt din alte state europene și ce s-ar potrivi sau nu aplicat. Ce ne lipsește cu adevărat, să avem rezultatele învățământului din alte state europene?
Problema de fond derivă din tema transferului în mediul universitar a pregătirii specializate a învățătorilor generației Alfa… sau din contextul în care ea ar trebui implementată? Are această temă forța să deschidă în sfârșit calea dezbaterii, chiar publice?
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Poate îți folosește povestea mea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
