Azi:
Femeie, fostă cuminte, cu forme iubibile, adaptabilă la pofta masculin-animală, caut bărbat pentru a-mi înșela pe o perioadă determinată soțul. Exclus genul cuminte, domestic. Candidatul trebuie să fie sportiv și experimentat, capabil de workout sănătos (febră musculară, arderi calorice și eliberare de toxine!!!). Apoi inimă ușoară și fiecare la casa lui. Fără gânduri sau priviri înapoi. Neapărat să fie genul nestatornic, cel care-și pune pălăria pe-o ureche, fără sentiment sau dorință pentru un eventual mâine. Să plece. Iar eu să-mi ling buzele, să-mi aranjez fusta și să-mi văd de ale mele… că deh!.. până la urmă, am fost femeie serioasă și voi reveni la poziția inițială… dar nu chiar în următoarele cinci minute.
Ieri:
Cu sufletul… altă poveste: Acuma și durerea, cât poate să doară? Tot se gată într-o bună zi… Nu?
O omori tu pe ea sau ea pe tine, dar are capăt.
Azi e prima zi când nu am plâns. Nu încă. Și e 1 și 16 minute p.m. Oare m-am liniștit?
***
E 4 și 20. Am bocit ca după mort în baie. Și nici măcar de dor. De data asta, de mila mea. Mi-am văzut fața în oglindă. Parcă a trecut trenul. Cearcăne mari albastre, dungi adânci de la plâns și ochii… zici că am furat toată viața și mă așteaptă ștreangul. Nu mi-am văzut privirea asta șifonată și umilită nici când… hmmm. Mi-e rușine cu mine, de mine…. cum naiba sunt în poziția asta? Nici nu m-am fardat azi. Nu am avut chef. Nici nu m-am pieptănat. Mi-am uscat părul după duș și l-am prins cu degetele într-o coadă anapoda la ceafă, ca o adunătură de șerpi nebuni care se revoltă în captivitate. Sunt transparentă.
Am ieșit umflată de plâns. El, soțul, m-a întrebat ce am… Nu am răspuns nimic. Mi-e că mă duce la urgență. Și ce-o să spună doctorul? Dor de inimă albastră? Apoi m-a sunat mama: „Draga mamei… ești răcită?”
„Un pic”- el îmi privește cu mirare minciuna. Nu mai știe ce să facă cu mine… Nici eu. S-a convins că nu merge să mă ia nici cu binele și nici cu răul. Așa că are răbdare. Nesfârșită răbdare. Doamne! Cât îi urăsc răbdarea. Nu știu nici ce știe, dacă știe ceva sau nu.
***
Am decis să mă despart de el. Nu. Nu definitiv. Sau poate… încă nu știu… Vreau o pauză, să fiu singură, să mă bat de toate și toți, să nu mă mai fredoneze nimeni la melodie cu ce e bine și ce nu. Gata. Azi îi spun. O lună, două… nu știu. Am nevoie să nu mai văd pe nimeni, în special nu pe el.
Doar pe bărbatul acela, care-o fi, să-mi potolească hormonii și să mă pună cu botul pe labe. Să îmblânzească scorpia din sufletul meu. Apoi, căită, să mă întorc pe cale. Unde? Oi vedea.
***
Am vorbit cu prietena mea. Ea știe toată mocirla prin care am înotat în ultimele luni. Mi-a spus să-mi bag mințile în cap și să nu-mi fac să sufere bărbatul bun pe care îl am. Ea e divorțată. Părăsită în real, de fostul ei soț. Acum se chinuie să găsească un bărbat bun. Și, cică nu mai sunt pe piață. Așa zice. Ar trebui să o cred că e frumoasă și deșteaptă și chiar devreme acasă.
***
Ce e cu mine, de fapt? Eu măritata măritatelor, moralitatea întruchipată, deținătoarea adevărului absolut în ceea ce privește căsătoria perfectă mi-am găsit un amant. Unul virtual. De fapt nu eu, el m-a găsit și întors cu roțile-n sus. Cât m-am ferit eu de genul acesta de întâmplare… dar vorba ceea: te ferește, te ferește, până ce te nimerește. Așa am pățit eu. Și, din înălțimea cumințeniei și virtuții mele, plus teoriile deștepte și pieptănate cu cărare despre relaționarea virtuală, am căzut atât de jos, că mi-am zdrelit genunchii sufletului. Lipsa de experiență l-a incitat, refuzurile repetate l-au ambiționat și am ajuns … să vibrez într-un hal… Don Juan-ul virtual e de meserie (nimic de reproșat, profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Se știe!!! Jur!! Măcar nu m-a zăpăcit un amator!) m-a făcut să-l doresc, cum nu am dorit vreodată un bărbat. S-a terminat, tot virtual cum a început, că toate pe lumea asta au început și sfârșit, dar eu… nu mai sunt eu. Au căzut toate vălurile și s-au născut curiozități și dorințe, care zburdă departe rău de domesticia căminului conjugal. Știu. Nu e moral. Dar e… vital. Pentru mine acum e. Trebuie să-mi duc la capăt trădarea.
Recapitulare:
Caut bărbat bun la pat, cu forme iubibile, adaptabil la pofta feminin-animală!
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Lumânările ard până la capăt. Și sufletul odată cu ele
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
