1. A fost o victorie a rațiunii, a înțelegerii elementare că drepturile omului nu pot constitui subiect de referendum, o dovadă de înțelepciune, de toleranță, de acceptare, de maturizare a societății românești, o nouă dovadă că drumul nostru euro-atlantic este ferm conturat și continuăm neabătut etc. etc. (bașca, i-am pălmuit concomitent pe Putin și neo-conservatorii americani).
Această iluzie a cuprins bulele progresiste, această iluzie a înflăcărat singurul partid de opoziție din România (USR) și în general a adus mângâiere și speranță, a avut efectul tămăduitor al unei – să zicem – rugăciuni la moaștele Cuvioasei Parascheva.
Sigur, ar fi frumos ca România să se fi culcat în secolul XIX (unde trăiesc atâția români) și să se fi trezit în mileniul al III-lea, dar nu este întru totul cazul. Să nu uităm că poporul nostru care a făcut-o pe Daniela Gyorfi de divă îl face acum și pe Mike Neamțu de filosof (Domnului să ne rugăm!).
Au existat motive diverse pentru care oamenii au stat acasă. Acolo unde atâția văd semne bune, din păcate, eu vin și văd tot tradiționalul dezinteres românesc față de, ei bine, cam orice.
Am pronosticat că referendumul nu trece pentru că românul e interesat și de capra vecinului și de vecinul capră, dar doar așa, teoretic, din gură, nu ar face nimic în contra acestora, dacă nu îi iese și lui ceva.
Referendumiștii au uitat întrebarea care ne ține loc de Constituție: boss, și mie ce îmi iese?
Fiindcă, așa cum ne învață draga noastră de istorie, dacă nu îi iese nimic, românul stă acasă. Sigur, ne putem îmbăta cu apă rece că suntem în secolul XXI, dar nu suntem.
Firește, această absență masivă a fost și o palmă dată Monstruoasei Alianțe PSD-PNL-ALDE-UDMR-PMP-BOR. Și un recensământ al forței Bisericii, care a demonstrat că este, totuși, mult mai slabă decât se credea. Una peste alta, fraților, of, fraților, când nu trebuie să facem nimic, o scoatem la capăt.
Au existat desigur și mulți oameni care au văzut în referendum exact ceea ce era: o fumigenă, o perdea de fum, o abatere a atenției de către șleahta care stăpânește peste țară. Că și dacă ziceai da, și dacă ziceai nu, și dacă stăteai acasă, strict juridic tot acolo eram.
Mă tem că mai mulți sunt însă cei care ar fi vrut să se dea milioanele tocate pe referendum la pensii și la salarii, fiindcă asta e economia României: să se dea. De unde? Nu e treaba noastră! Economie de piață, monșericilor, nu te joci cu modelul românesc.
2. Dincolo de problemele imaginare (vin homosexualii și ne fură copiii, eu cum îi explic copilului meu că se pupă nenea pe stradă cu alt nenea, deși nimeni nu știe unde e strada aia unde se pupă nenea cu nenea) rămân marile probleme ale familiei românești. Iar acestea se rezolvă prin politici publice. E nevoie de o Coaliție pentru Familie, cum e nevoie de o Coaliție pentru Spitale, alta pentru Autostrăzi, alta pentru Școli în care chiar se și învață, o Coaliție pentru politicieni care au deprins tainele alfabetului etc.
Singura politică publică coerentă din România ultimelor decenii a fost așezată sub cupola acestui duo de aur: gargară și ciordeală. S-a mințit și s-a furat.
Familia a fost, firește, mutilată de neînțelegerea democrației de către români. Toate scursurile societății – hoții, proștii, curvele, slugile ticăloase – și-au găsit un loc și un rost în politică. Au devenit bugetari cu tot neamul (ca să moară de necaz Rațiu și Câmpeanu) și au distrus în jurul lor.
În România se nasc copii puțini, pentru că sunt politicile sociale catastrofale, pentru că nu e ocrotită familia decât în gargara din articole de lege (fie ea și fundamentală) și în gura patriotelui naționale, care n-are altă grijă decât cum să fure cât mai mult într-un timp cât mai scurt.
Singura dumisale dilemă morală profundă este alta: Costa Rica sau Madagascar?
Nu fiindcă s-au destrăbălat homosexualii pe aici nu avem noi copii, nu din pricina homosexualilor colcăim de toate bolile lumești, nu din pricina homosexualilor avem nașteri nedorite la minore la nivelul Botswanei (salut, Botswana, nu te supăra pe noi), ci pentru că nu avem educație.
Iar aici – în combaterea educației – Monstruoasa Coaliție Partid-Biserică funcționează la maxim.
E frumos că se pune în discuție introducerea educației sexuale în școli (oricât ar orăcăi că vine apocalipsa bărboșii în fuste negre), dar și mai drăguț ar fi să se introducă întâi de toate educația. Dar ce-ar face într-o societate educată Dănuț Andrușcă? Cum ar trece el de vulcanizare? Dar Patriarhul Daniel și toată popimea înfășată în lux? Doamne ferește! Idealul Partid-Biserică rămâne același: gloată multă, minte puțină, trândăvie și trai-neneacă pe cârca proștilor.
Acum li s-a cășunat pe homosexuali, dar mâine pot fi de vină pentru toate, de ce nu, biciciliștii sau bucătarii, speologii sau, de ce nu, lepidepterologii.
3. Pervertirea purității neamului, văleleu și văleleu.
Partidul (cu toate capetele sale care sunt botezate liberale, populare sau altminteri, de dragul jocului de alba-neagra care ne ține loc de democrație) e într-un mecanism mai complex. Nu mai pupă bani dacă nu pretinde măcar că e european.
Pe Biserică nu o întreabă nimeni de sănătate. Așa că în ortodoxia noastră cea de toate zilele se refugiază și șovinismul și xenofobia și antisemitismul și homofobia și în general tot ce ar putea duce atingere purității neamului nostru aflat pe ultimul loc în partea lui de lume la tot ceea ce ține de civilizație.
Când nu a fost un factor de progres, când nu a încurajat învățătura, Biserica a ținut societatea pe loc. Preoțimea a jucat un rol important în timpurile unirii de exemplu, preoții au fost prigoniți sub comuniști, unii au ales jertfa de credință, alții (mulți) să facă ascultare pe la securitate. După Revoluție, societatea i-a dat Bisericii un rol tot mai important și așa am ajuns noi astăzi aici. Dezamăgiți de cele lumești, oamenii s-au crezut în slujitorii Domnului și s-au trezit călăriți de popime la fel ca de politicieni.
Iar acum, dacă nu se reformează, Biserica, așa cum se prezintă ea astăzi, nu va supraviețui. Dacă trece Europa dincolo de Chitila, nici Partidul nu va supraviețui. Adevărata luptă e pentru familia tradițională angajată la stat, când să stea, când să fie complice la hoție. Aceasta este puritatea neamului care s-a cristalizat în ultimele decenii și de aceea România se duce la vale în timp ce toate celelalte neamuri, mai puțin pure decât al nostru desigur, de bine de rău șchiopătează înspre viitor.
Referendumul a mai fost și o bună oglindă pentru războiul civil de catifea pe care ne facem că nu îl vedem, deși se desfășoară de decenii. Nu mai există punți de dialog, pentru că exceselor li s-a răspuns, la noi, cu alte excese.
Știți cum? Cum s-a ridicat Catedrala Neamului în fața Casei Poporului. Două clădiri monstruoase în gigantismul lor, faraonice, fiecare exprimând o putere care s-a dovedit nevrednică.
Și în tot acest timp, neamul (poporul) pierde, mereu pierde.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
