Nu-mi plac standardele sociale. Nu înţeleg de ce pentru a fi acceptată trebuie să mă înscriu într-un tipar strict care pe mine mă închistează şi pe care nu îl simt că mă reprezintă. Nu îmi place să arăt la fel de uniform ca pe vremea copilăriei când îmi trăgea mama rochiţa cu picăţele peste cap şi îmi punea şorţuleţul peste. Dacă Dumnezeu în înţelepciunea lui absolută a hotărât că nu vor exista două fiinţe umane identice din punct de vedere genetic, nu văd de ce ar trebui să renunţ la ceea ce mă face unică, să renunţ la a încerca să ating potenţialul maxim al acestei unicităţi şi să mă încolonez disciplinată într-o turmă. Recunosc, acest răspuns al meu se bazează întâi pe individualismul meu feroce şi pe nevoia de anarhism personal. Însă se pare că dincolo de fronda mea proprie există şi motive medicale teribil de serioase pentru a renunţa la modelele impuse.
Imediat după Revoluţie, un medic francez intervievat cu privire la preferinţele alimentare ale românilor a spus că românii nu ştiu să mănânce corect. Chestia m-a jignit teribil în patriotismul meu îmbobocit. Cum să nu ştiu să mănânc? Numai că a mânca nu e tot una cu a şti ceva despre nutriţia corectă. Mai ales că pe vremea aia exista ideea fixă cum că alimentaţia ştiinţifică era o gogoriţă comunistă creată pentru a distruge poporul prin înfometare. Iar după aia, reclamele şi mass media au avut grijă să distrugă şi ce brumă de informaţii de nutriţie corectă ajungeau în capetele tinerilor.
Media formează, e un truism pe care îl vedem aplicat de când cineva a avut nefericita idee de a aplica invenţia lui Guttenberg pentru propagarea ştirilor. Creatorii de modă formează şi ei. Iar trendul e al unor femei lejer subnutrite care sunt promovate şi propulsate în poziţii de cap de coloană al eternului feminin. Vedetele de carton glossy naţionale sau internaţionale sunt alese pe motive de frumuseţe fizică şi respectare a raportului înălţime/greutate stabilit după nişte ecuaţii atât de obscure, încât marea teoremă a lui Fermat pare extrem de uşor de înţeles. Iar fetele, confruntate cu presiunea uriaşă de a plăcea bărbaţilor încearcă să se conformeze.
De fiecare dată când vreuna dintre vedetele de carton glossy naţionale sau internaţionale rămân grele şi reuşesc după cele nouă luni regulamentare să aducă pe lume un copil, de fiecare dată ”de nota 10”, presa comentează detaliat câte kilograme a pus mămica, unde şi cât de repede le-a dat jos. Aş fi zis iniţial presa de scandal, dar am văzut articole denigratoare pe această temă cam în toate publicaţiile româneşti şi străine pe care mi-au căzut ochii. Iar mamele confruntate cu presiunea uriaşă de a nu fi etichetate neplăcut de către băgătorii de seamă şi mestecător – scuipătorii de opinie publică încearcă să se conformeze.
S-a creat concepţia lejer isterică a mamei eroine – top model. Femeia trebuie să controleze la miligram acumularea de grăsime, dacă s-ar putea să nu pună nimic în afara celor 3 – 3,5 kg ale bebeluşului, încă vreo 2-5 de lichid amniotic şi habar n-am cât ar trebui să cântărească o placentă. Iar după naştere, dacă s-ar putea ca a doua zi să revină la standardul impus de (90+) – 60 – 90 ar fi ideal şi respectiva născătoare ar fi imediat sanctificată de ziariştii idioţi. Am scris (90+) fiindcă zona mamară mărită datorită sarcinii şi obligativităţii naturale de a alăpta, respectivii jurnalizti şi jurnalizde ar fi dispuşi să facă o concesie şi să accepte câţiva centimetri suplimentari ai bustului. Desigur pentru că sunt filotimi la suflet. Nicidecum pentru alte motive.
Aş cita ”cazul” Aishwarya Rai. Femeia e de o frumuseţe năucitoare. A făcut greşeala de a se îngrăşa în sarcină în mod normal şi au urcat-o pe stâlpul infamiei pentru fiecare nanogram suplimentar pe care în ochii celor care se consideră proprietari pe imaginea ei nu îl pot accepta. Aşa că respectivii s-au simţit liberi să o ameninţe cu moartea pentru vina de a nu fi acceptat să i se impună ce să facă cu trupul ei. În schimb sunt glorificate acele doamne care ”îşi revin miraculos” după naştere la formele anterioare. Însă, pentru că presa e obsedată de sâni, vocile medicale se aud extrem de greu. Astfel încât nu se aude că femeile care încearcă să imite modelele de canava impuse, se joacă fix cu sănătatea viitoare a copiilor.
Necesarul de luat în greutate în timpul sarcinii are ca justificare atât posibilitatea imediată de hrănire a bebeluşului cât şi hrănirea după naştere. Laptele ăla trebuie sintetizat din ceva şi cu energie care se ia din altceva. Lipsit de laptele matern, copilul o să aibă de suferit: întârzieri de creştere, întârzieri psiho-motorii, programare de a rămâne mic la stat. Nealăptarea pe minim șase luni de la naştere poate să aducă probleme de relaţionare a copilului şi cu certitudine va aduce o imunitate mai mică decât a celor alăptaţi normal.
Bagajul genetic al omului de azi nu diferă de cel al omului de acum 1000 de ani. Însă suntem cu vreo 10 centimetri mai înalţi. De ce? Fiindcă la ordinea zilei acum 1000 de ani era foametea nu abundenţa de hrană. ADN-ul şi răspunsurile automate nu cunosc nici termenul de dietă, nici pe cel de opinie publică, ignoră cu desăvârşire standardele sociale şi refuză să creadă că dacă te înfometezi o faci intenţionat, tu de fapt având suficientă hrană. Şi reacţionează aşa cum au fost programate, ducând la refuzul de a da generaţiei următoare accesul la întregul potenţial pe care-l are.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
