Te-ai îndrăgostit. Şi el s-a îndrăgostit. Şi totul pare minunat. Şi v-aţi mutat şi împreună. „El e!“, îţi strigă inima zburdalnică. „El e!“, îţi bate ceasul biologic în vene, în măduvă şi în speranţă. Timpul se scurge şi o teamă subtilă te pătrunde mai întâi ca o adiere de vară în prag de toamnă. Îl vezi, e lângă tine, dar simţi, cu intuiţia ta imperturbabilă, că nu-i acolo. Că uneori ochii îi joacă altfel în strălucire, că alteori, fără niciun motiv, un zâmbet îi apare în colţul drept al gurii, pe care cu stăpânire de sine şi-l şterge repede de pe chip. Că îl aştepţi acasă şi uneori timpul de aşteptare e lung şi ştii că nu ţi se pare. Că dorinţele tale contează, dar numai cele mici, că pentru restul singura ta mulţumire e să atârni la braţul lui în văzul lumii… Că el vă conduce toată relaţia într-un mod prea ferm, distant… şi instinctul îţi spune că ceva îţi scapă. Că el îţi scapă ori de câte ori crezi că l-ai prins, că l-ai pătruns.
Între voi e o umbră. Şi nu, nu e umbra Mamei lui Ştefan cel Mare. Neagă orice şi pe oricine. Ba, mai mult, toată viaţa lui a fost un băiat bun care a avut parte numai de suferinţă! Normal, până te-a găsit pe tine! Pe tine, cu care împarte patul tău, casa ta, masa ta. Nu e nici măcar umbra mamei lui, o înspăimântătoare ipotetică soacră. Ipotetică fiindcă nu are niciun gând de primărie cu tine, timpul s-a scurs destul şi nici tineri nu mai sunteţi, iar ceasului tău biologic de femeie încă neîmplinită poate să-i sară şi arcurile, că el nu-şi doreşte vreun boţ de carne din carnea ta în armonie cu carnea şi ADN-ul vostru.
Încerci să te adaptezi lui şi cu fiecare clipă te abandonezi pe tine. Te străduieşti şi-ţi este îngrozitor de greu să găseşti puncte „comune” şi să ţi le aşezi şi ţie în obiceiuri, chiar dacă nu-ţi plac, dar încercând din răsputeri să-ţi placă, ca să ai ceva în comun cu el. Până când nu mai ştii ce vrei şi cine eşti. Fără ca tu să ştii că devii o copie a alteia. El, din ce în ce mai sigur pe el şi mai detaşat, tu cu umbra deasupra ta şi agăţată, atârnată în cuiul inimii lui. Firul nevăzut al prezenţei nerecunoscute şi necunoscute dintre voi te sufocă încet şi sigur. Până când şi-o ultimă îndoială te încearcă.
Oare de câte ori când face dragoste cu tine… se gândeşte la o alta, la o EA… ? Şi-ai să-ţi răspunzi la asta, într-o zi, citindu-i ochii reci… Nu eşti EA… Nu eşti EA…
De unde ştiu eu toate astea?! De undeva, dintr-o poveste de cândva, dintr-un sertar descoperit aiurea, în care dintr-o poză nu-mi zâmbeam eu… ci EA.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
