Cât ne va costa mârlania în diplomaţie

17 January 2018

MihaliJaponia este una dintre ţările cu cel mai strict cod diplomatic din lume. Stricteţea acestui cod se bazează, bineînţeles, pe rigorile unice în lume ale unui cod moral milenar. În domeniul diplomaţiei, codurile tradiţionale imperiale ale onoarei se aliază cu exigenţele internaţionale în materie de protocol şi respect reciproc.

Apoi, e bine de ştiut că vizita prim-ministrului japonez în România este pregătită de foarte mult timp, de luni de zile, poate chiar de ani de zile. Fiind cea mai importantă personalitate politică japoneză care efectuează vizite (din cunoştinţele mele, împăratul nu efectuează vizite de lucru), protocolul de stat se stabileşte la cel mai înalt rang cu putinţă. Pregătirea protocolară şi tehnică a unei asemenea vizite durează săptămâni la rând şi în ea sunt implicate foarte multe persoane şi instituţii din ambele ţări, şi nu e vorba doar de diplomaţi.

Mai mult, în condiţiile în care delegaţia politică japoneză a fost însoţită de o impresionantă delegaţie economică, mizele acestei vizite erau uriaşe. Iar acest lucru a fost cu siguranţă cunoscut la Bucureşti de aproape toată lumea. Mai puţin de cei pentru care mizele propriilor dosare penale sunt net superioare intereselor statului român şi cooperării politice, diplomatice şi economice cu cea de-a treia putere economică a lumii, după SUA și China, și membră a G8.

premier japonia

sursa foto: libertatea.ro

Ceea ce a făcut puterea de la Bucureşti este un afront greu de imaginat în relaţiile bilaterale, greu de comparat şi de evaluat în daunele sale cu acţiunile în plan intern sau internaţional ale unui stat în timp de pace. Unele dintre consecinţele negative ar fi putut evitate in extremis, dacă vizita ar fi fost anulată măcar în ultima clipă. În acest caz, afrontul ar fi existat, dar la un nivel formal, oarecum, şi nu ar fi angajat costurile şi persoanele implicate în realizarea vizitei.

Dar să-l aduci pe prim-ministrul Japoniei, să-i schimbi la sosire programul pregătit cu atâta migală, să-l plimbi prin frig ca să-i umpli timpul rămas brusc liber aşa cum vrei să faci cu nişte oaspeţi de care vrei să scapi, dar cu care nu ai ce să faci până pleacă trenul, să-i arăţi nimic ca să-i umpli timpul este o bătaie de joc greu de digerat şi care va avea urmări de care noi, muritorii de rând nu vom fi conştienţi sau informaţi.

Este un atentat tocmai la onoarea celui mai înalt reprezentant care poate să viziteze România din ţara cea mai ataşată onoarei. Este o jignire cu consecinţe care ne vor urmări timp îndelungat. Dacă autorităţile române ar avea un minim simţ al onoarei şi demnităţii, ar trebui, prin toate instituţiile abilitate în materie de politică externă, în primul rând prin Preşedinţie şi MAE, să transmită oficial, pe canale diplomatice, dar şi public, scuzele lor şi ale poporului român pentru această încălcare a uzanţelor diplomatice.

Ce este sigur este că România riscă acum să piardă nu doar sprijinul Japoniei, ci şi al multora dintre aliaţii ei internaţionali, în candidaturile pe care ţara noastră le va înainta în diferite organizaţii şi instituţii internaţionale, precum şi în competiţiile pentru câştigarea de contracte sau de parteneriate majore.

Ştiind că mârlania în diplomaţie se pedepseşte foarte grav şi pe termen lung şi ştiind de asemenea că puterea de la Bucureşti nu se află la prima ispravă de acest fel, riscăm, şi în acest plan, să fim exilaţi în rândul ţărilor de mâna a doua sau a treia, care nu merită niciun fel de încredere, nici în plan diplomatic, nici în plan politic ori economic. Toate tradiţiile strămoşeşti devenite circ ieftin de arătat oaspeţilor rămaşi fără program, toate ansamblurile folclorice plimbate prin capitalele lumii şi toate cadourile de prost gust oferite în compensaţie nu pot să şteargă impresia de amatorism şi neseriozitate prin care, iată, ne manifestăm tot mai des în lume.

Să fim bine înţeleşi, nu vrea nimeni să ne transforme în colonie şi nu ne obligă nimeni să ne comportăm ca nişte slugi în diplomaţie. Dar dacă dăm dovadă în relaţiile internaţionale de mitocănie, să nu ne aşteptăm niciodată să fim trataţi de partenerii noştri altfel decât i-am tratat noi pe ei, să nu pretindem respect şi onoare, dacă noi înşine nu le putem oferi.

Pe Ciprian îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cum am ajuns noi aici?

Rutina adusă la rang de artă – Perfect Days

6 aprilie 2023 – Lună Plină în Balanță (horoscop)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Cami / 18 January 2018 20:43

    din pacate, puterea actuala de la Bucuresti asta doreste, sa ne rupa definitiv de tarile civilizate, sa fim cat mai inapoiati, mai needucati si sa fim la cheremul acestei puteri si a propagandei ei, pentru totdeauna. 🙁

    multumesc celor care nu merg la vot si celor care nu se mai trezesc la realitate sin voteaza in eernitate cu psd

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro