Îmi plac femeile. Alea frumoase, de te fac să întorci capul după ele pe stradă. Ți se lungește gâtul sau privirea și nu îți poți lua ochii de la ele. Orice vârstă ar avea. Pentru că o femeie frumoasă nu are vârstă. Are ceva al ei. Se numește atitudine. Se numește ținută. Se numește alură. O astfel de femeie poate să umble și în curu’ gol, pe stradă, și primul gând care îți poposește în minte nu-i: ”Ah, ce i-aș trage-o!”, sau ”Mamă, ce bunăciune!”, ci ”Cât e de frumoasă”.
Și de abia apoi urmează gândurile neortodoxe.
Iar asta se întâmplă pentru că o astfel de femeie impune respect. Fără să vorbească, fără să te privească. Prin simpla ei prezență. E ca și cum, lângă tine fiind, e cumva închisă în lumea ei, în care nu poți intra cu forța. Parcă e învăluită într-o aură și tot ceea ce poți face e să o privești și să te bucuri de ea. Emană feminitate, senzualitate, decență, veselie.
O astfel de femeie nu e frumoasă pentru că poartă haine de mii de euro și poșete ori pantofi care valorează cât mașina ta. Nu asta îi dă valoare. Nici faptul că stă la volanul unui autoturism de zeci de mii de euro. Și nici că e șefă de departament într-o multinațională. Ea nu vrea putere. Nu o râvnește. O are deja.
Ea nu are nevoie de bijuterii scumpe ca să strălucească. Zâmbetul și privirea ei blândă și caldă valorează mai mult decât toate comorile lumii. Nici nu trebuie să poarte tocuri înalte ca să fie văzută. Știe că farmecul ei constă tocmai în faptul că e mignonă.
Îi confera farmec conștiința propriei valori. Femeia e frumoasă când se știe frumoasă. Când se trezește dimineața, fără meicap, în pijama, cu părul ciufulit, care i se zbenguie pe față, oftând de dorul pernei, cu somnul jumătate atârnând pe pleoape și pomeți, se uită în oglindă și își zâmbește. Atunci e cea mai frumoasă.
E frumoasă pentru că e sensibilă și empatică. Rezonează și vibrează la orice emoție puternică din jurul ei și nu se teme să o arate. E frumoasă pentru că știe să plângă în aceeași măsură în care știe să râdă și să se bucure de orice îi iese în cale. Frumusețea i se trage și din capacitatea de a vedea binele și frumosul din orice i se întâmplă. Bineînțeles că are momentele ei de tristețe sau deznădejde. Dar își revine. Își șterge ochii cu dosul palmei, iese afară, în soare, și își amintește că orice greu își pierde puterea în fața zâmbetului.
Mai e frumoasă pentru că zâmbește. Ei însăși sau oamenilor care îi ies în cale. E generoasă cu râsetul ei, fără a-l oferi cuiva anume. O face pentru că așa e ea: plină de voie bună.
E frumoasă pentru că dospește gânduri bune și blânde sub fruntea înaltă, senină și lină, și apoi le coace pe buze și le oferă, gratis, trecătorilor care o întreabă sau nu de sănătate. Și cu cât le zâmbește mai mult, cu atât se umple mai mult de bucurie.
E frumoasă pentru că are mereu la îndemână o vorbă bună. Și nu ezită să o spună oricui are nevoie. Și știe ea prea bine cine, cum și când vrea să audă un gând frumos. Așa că i-l oferă, fără compasiune, ori milă. Natural, din suflet.
E frumoasă tocmai pentru că nu se teme să își arate sufletul. Nu îi e rușine cu el, dimpotrivă. Și știe că nimeni și nimic nu o poate răni, dacă ea nu permite asta. Peste toate trece râzând, chiar și atunci când, aparent, motive de bucurie nu sunt. Și le găsește ea, ascunse prin versurile vreunui cântec sau rândurile unei cărți pe care o are mereu în poșetă, în sertarul de jos al biroului sau pe noptiera de lângă pat.
Până la urmă, femeia devine frumoasă atunci când își dă seama că frumusețea vine dinăuntrul ei. Că lumea întreagă, cu tot ce e în ea, în sufletul ei se învârte. Pe toate fețele. Unele întunecate și altele luminoase. Ale ei sunt toate. Și numai ea le poate picta în cele mai frumoase culori. Iar secretul frumuseții veșnice nu stă nici în creme miraculoase, haine frumoase ori bijuterii care iau ochii, ci în ea. De abia atunci femeia va înceta să își dorească a fi frumoasă, pentru că va ști că așa este.
Pe Ioana o găsiți și aici.
Citiţi şi
Nimic nou sub soare: ignoranța în marș
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
