Nu mai ştiu exact ce înseamnă „dezvirginarea”, care e rostul ei… adică rostul i-l înţeleg, ceea ce mă preocupă mai mult este întrebarea eternă: cât de mult contează cel care ne dezvirginează?
Ajutaţi-mă, doamnelor, vă rog! Din experienţa voastră. Eu îmi cunosc doar experienţa mea, pe aceea v-o pot împărtăşi.
Nu ştiu de ce m-am gândit acum la asta, că doar nu mai sunt fată mare! Cam de… multişor… nu contează, cu un divorţ şi două căsnicii în spate, ar fi chiar… suprarealist.
Eu mi-am început viaţa s*xuală târzior… chiar şi după normele decente de pe atunci. Poate chiar prea târziu… la 21 de ani, de râdeau până şi gâştele, iar acum, dacă le povestesc amicelor mai tinere despre asta şi despre câţi bărbaţi, iubiţi sau amanţi, am avut între timp, fetele astea îmi râd în nas. Una mi-a zis odată „păi, atâţia am eu în câteva luni!” Nu mi-a spus-o cu lipsă de respect, dimpotrivă, se uita la mine cu un fel de milă, de parcă mă compătimea că mi-am „irosit” timpul. Dar se uita şi cu un fel de admiraţie profundă, înțelegând că, de fapt, nu mi l-am irosit de loc.
Aşa, să zbor din pat în pat, nu mi-a stat vreodată în fire, nu că aş fi dus lipsă de ocazii. Ocazii berechet, pe bune! Ocazii ratate, veţi zice, doamnelor? Păi, depinde… de la caz la caz. Dar, în ceea ce mă priveşte, sigur nu e cazul…
Mă întreb care e rolul celui care ne dezvirginează. Ne rămâne în memorie, în gânduri, în suflet pe veşnicie? Rămânem obsedate de imaginea lui, de mirosul lui, de cuvintele pe care ni le-a şoptit cândva? Rămânem cu ideea că El, Primul Domn (că nu cunosc termenul masculin pentru Primadonna), ocupă un loc de seamă în amintirile sau experienţele noastre? Anii se scurg, ne îndrăgostim, ne mărităm, facem copii, facem carieră, se scurg aproape milenii din clipa aia… prima… nu ne mai gândim la ea de mult, o pierdem din vedere… A fost odată ca niciodată… ca în basmele fraţilor Grimm.
În cazuri ideale, cel care ne-a dezvirginat devine şi EL. Cel care ne completează, cel care ne iubeşte. Primul şi ultimul. Cel care ne conduce la altar şi ne pune un diamant pe inelar. Sau poate îngenunchează în faţa noastră oferindu-ne un inel de argint ieftin, că mai mult nu-şi permite pe moment. Sau chiar un inel de la o doză de Cola. Cel care, după emoţia de nedescris a primului sărut şi a primei nopţi de dragoste, rămâne alături de noi pentru totdeauna. Există! Există asemenea cazuri! Îi cunosc personal, mă bucur pentru ei, îi admir.
Vă mărturisesc că dezvirginarea mea a fost o treabă făcută doar pe jumătate. Nu aveam termen de comparaţie şi cred că avusesem mai multe org_asme de una singură, explorându-mi trupul tânăr şi însetat de dragoste, decât în acea noapte petrecută în patul primului meu bărbat. Eram tineri şi îndrăgostiţi, trebuia să se întâmple, atâta tot. Şi s-a întâmplat .
Noi n-am făcut pe atunci parte din fericiţii basmelor Grimm. Cu care crescusem, de fapt, amândoi. Noi doi nu am fost acei binecuvântaţi care să-şi continue viaţa alături. Cu sau fără diamant pe deget, nici măcar cu un inel metalic de la doza de Coca Cola.
Chiar că nu mai ştiu care e rostul dezvirginării, adică nu, pardon: care e rostul nostalgiei unei femei, oricare dintre noi, gândindu-ne la asta… prin care toate am trecut. Cu excepţia, Cenuşăreselor care şi-au găsit prinţul din prima zi, desigur…
Guest post by Lavender’s Blue
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
