Știi zilele alea mohorâte de weekend în care nu ai nimic stabilit? În care stai în casă cu o bluză călduroasă pe tine și pierzi noțiunea timpului pe calculator? Te trezești, îți faci repede o cafea, aranjezi un pic prin dormitor – a se citi “bagi hainele aruncate pe scaun în dulap și deschizi puțin geamul” , îți dai drumul la muzică și te duci să speli vasele, să probezi tricourile alea cumpărate la reducere și să scoți cățelul afară sau , după caz, ștergi praful din sufragerie. Te uiți pe geamul aburit către orașul ăsta care azi pare… mort. În orice direcție te-ai uita nu reușești să distingi decât blocuri gri, zăpada care nu mai e de mult albă și câțiva oameni, toți cu mâinile adânc băgate în buzunare, grăbiți să ajungă acasă. Și e atât de liniște….
Mai sorbi puțin din cana cu cafea care îți încălzește blând mâinile reci și începi să te întrebi, când dracu ai ajuns aici? Unde sunt weekend-urile alea de când erai copil? Toți prietenii de atunci? Bucuria aia cu care săreai din pat sâmbătă dimineață? Unde sunt toate băncile alea pe care pierdeai timpul “în spatele blocului”? Fața-ascunselea, leapșa, oracolele, toate fetele și băieții gălăgioși cu care va plimbați prin tot orașul și simțeați că ați putea cuceri și lumea dacă asta ar fi dorința voastră… Acum, nici la o pizza nu mai puteți să vă vedeți fără să vorbiți cu două zile înainte. Atunci nu era nici un pic de răutate între voi și parcă totul era mai simplu. Vă făceați planuri pentru viitor, vă imaginați părinți și deja știați că urma să va înscrieți copiii în aceeași clasă cu copiii prietenilor voștri. Că și ei vor fi cei mai buni prieteni, la fel ca voi…
Când te-ai întors ultima oară acasă plină de praf, gâfâind, lihnită de foame? Mai ții minte primul sărut? Prima despărțire? Prima oară când ai plâns în hohote singură sub pătură? Atunci când ți-ai promis să nu mai ai încredere în niciun băiat, niciodată? Și două săptămâni mai târziu erai din nou cu prietenele în parc vorbind în șoaptă și arătând cu degetul după tipul ăla mișto? Și râsetele alea gălăgioase când ați fost observate de el?
Unde s-a produs ruptura? Ce vise s-au concretizat din perioada aia în care visai să fi adult? De ce nu mai reușești să râzi din nou până la lacrimi? De ce totul îți produce acum atât de puțină satisfacție? De ce dulapurile pline de haine scumpe nu te mai încântă atât de mult ca perechea aia de adidași din generală? Erau singurele încălțări originale ale tale și cât de mândră mergeai cu ele pe culoarele școlii….
Te uiți în oglindă și vezi o femeie pe care parcă nu o recunoști. Ce ar zice varianta ta din liceu dacă te-ar vedea acum? Începi să semeni din ce în ce mai mult cu oamenii ăia din metrou lipsiți de vlagă, de viață, cărora nu le acordai nicio atenție. Ziceai că tu nu o să ajungi niciodată așa, dar cumva, ceva s-a schimbat de atunci.
Ai terminat și facultatea , la stat bineînțeles , nu ca toți proștii care dau bani pentru asta. Ai fost mândria părinților care nu ezitau să te ofere exemplu de fiecare dată când se întâlneau cu prieteni de-ai lor. Ți-ai făcut prieteni și acolo , niciodată nu ai avut dificultăți în privința asta , iar la absolvire v-ați promis să țineți legătură și în weekend-uri să ieșiți prin oraș, dar în afară de obișnuitele like-uri la pozele din vacanță , nu ați mai interacționat deloc. Nu la fel a fost și când ai terminat liceul? Ce mult a trecut și de atunci…
Și uite-te pe tine în momentul ăsta. Ești adult acum. Ce cuvânt mare… Ai un prieten cu care îți faci planuri de nuntă, un loc de muncă care nu îți produce nici o satisfacție și care îți ocupă întreaga zi, facturi de plătit , cățel de plimbat și o casă a ta pe care trebuie să o întreții. Mai ai puțin și faci și un copil , deja știi cum o să îl cheme, și apoi? O să poți să tai și asta de pe lista ta. Felicitări , totul merge conform planului!
Dar tu, TU, încotro te îndrepți? Viitorul suna atât de bine acum câțiva ani, parcă și muzica de atunci era mai bună, oamenii nu păreau atât de răi ca acum. “Ne auzim la telefon” însemnă că asta e primul lucru pe care îl făceați când ajungeați acasă, acum e doar un alt cec semnat în alb… “Niciodată” nu era doar o promisiune scrisă pe nisip și pierdută la prima adiere de vânt…
Când ai făcut ultima dată ceva doar pentru tine? Când ai râs ultima oară cu gura până la urechi? Când ai fost îndrăgostită ultima oară? Când ai auzit ultima oară “cât de frumoasă ești goală, iubita mea”?
Text primit de la un necunoscut/o necunoscută, nu știm…
Citiţi şi
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Cum să completezi un look minimalist: îmbracă-te frumos fără stres
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
