M-am trezit într-o dimineață cu o durere de șale atât de afurisită încât îmi era greu până și să-mi trag hainele pe mine, nu mai zic de alte mișcări mai elegante. Și mi-am dat seama atunci cât de bine îmi era cu o zi înainte, în dimineața dinainte, când nu mă durea nimic, și cu toate astea aveam mintea ferfeniță din cauza hainelor mele urâte și decolorate, din cauza părului subțire și fără volum, din cauză că nu mi-am pensat sprâncenele de hăt, dar și din cauză că nici nu prea am ce pensa la ele, să fim serioși, de fiecare dată când merg la pensat doamna trebuie să le caute cu lupa… în sfârșit, eram într-o stare de spirit de tot rahatul, de parcă toată frumusețea și viața se scurseseră din mine. De parcă doar acele tânjeli aveau vreo importanță.
În altă zi m-am tăiat la un deget de la mâna dreaptă. Câteva zile după aceea m-am gândit cât e de fain să te speli la… și etc. etc. cu dreapta și nu cu stânga, mai ales când, cel puțin cum e la mine, pare că mâna stângă e a altuia.
Într-o altă zi mi-am făcut niște bășici la picioare de mergeam, plângeam, mergeam, și mă gândeam cu jale la zilele din urmă când aș fi putut zburda ca un mielușel pe pajiști, dar eu abia îmi târâiam picioarele, parcă legate fiind de ele niște crize existențiale de doi lei, și nu pline de bășici.
Așa-i de fiecare dată. Abia când mă doare ceva, când ceva din trupul meu e neputincios, îmi dau seama că toate lucrurile mărunte pe care le fac în fiecare zi sunt foarte importante. Păcat ca după ce-mi trece uit și revin la veșnicele nemulțumiri, care chiar nu au nicio importanță. Care vin și pleacă, de care râzi la un moment dat, pentru care ți-e ciudă, după un timp, că ți-ai consumat neuronii.
Urările de sănătate îs printre cele mai frecvente, dar prea puțin, de prea puține ori chiar ne dăm seama de importanța ei. În afară de atunci când ceva doare. Durerea e vie, e clară, nu-i un gând confuz, nu-i o iluzie, e acolo, și în unele cazuri pentru mult, mult timp.
Nu zic că durerile sufletești nu-s la fel de reale, pentru că sunt. Doar că atunci când te bucuri de sănătatea trupului, când vezi partea plină a paharului arhetipal, poți face față mai ușor celorlalte dureri.
© Jacques Henri Lartigue,1936
Știu că e ușor de zis, cum am zis deja, căința mea durează până trece buba, și apoi mă dedau din nou clasicelor exerciții contemplative despre cum să-ți sporești farmecul personal, cum să arzi grăsimea de pe șolduri, cum să economisești pentru o altă cârpă, cum să emani permanent o energie veselă și nițel tembelă astfel încât colegii, șefii, familia, oamenii de tot neamul să nu creadă că nu te integrezi într-o manieră cât se poate de dezirabilă în societate ș.a.m.d.
Dacă aș putea să conserv pentru totdeauna în formol toate durerile și să-mi aduc aminte că toate celelalte nu fac doi bani atunci când nu poți merge, când nu poți fi liber să faci ce vrei, când ești țintuit în pat, când nu te poți îmbrăca, da, chiar și cu cele mai urâte haine, când nu poți mânca nici de unele, când totul arde în tine, când a sta pe un scaun jumate de oră pe balcon la soare e cel mai mare lux pe care ți-l poți permite, când toate astea și multe altele de felul ăsta reprezintă unica viață pe care o ai la un moment dat… aș vedea cât e de absurd orice altceva în afară de sănătate. Și tare bine mi-ar mai fi.
Pe Simona o găsiți și aici.
Toate articolele, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
