Imaginează-ți…
Că ți-e Bine. Dimineață. AER. Curat și tare, ca o vodcă rusească pe timp de ger, însă hrănitor-dulceag ca laptele muls proaspăt. SOARE. Umplând văzduhul de-un pântece grăsun, ce-aprinde timid pietrele din preajmă-ți. Pe profilul lor nedăltuit, doar măturat cândva, demult, de ape, fierul forjat al scaunelor scrie-acum, c-o caligrafie rotundă, grea, șerpuitoare, povestea unei dimineți de-amurg de vară.
TU. Savurându-ți cafeaua de dimineață. Toamna va fi aici curând… dar nu acum. Mai este, încă, timp. De-un gând. De-un gust. De-o șoaptă. Pentru că, da, aici, pe-această insuliță de viță verde, râu de piatră și fier forjat, în mijloc de cetate medievală, Timpul mai are, încă, răbdare. Răbdarea de-a sta la o cafea cu tine. Răbdarea de-a se juca în părul tău, desperechindu-ți suviță cu șuviță-ncet, treptat, în timp ce vântul te sărută-ușor, urcându-ți de pe gât, pe pleoape. Îl săruți și tu, inspirând adânc…E liniște. E bine. E timp de toate.
Și știi că-i vineri doar pentru că în nișa dinspre Orașul de Jos a Turnului cu Ceas statueta Afroditei/ Venus, zeița frumuseții și-a dragostei, apare astăzi. Întruchipată alături de-un amoraș înaripat și având fixat semnul cuprului deasupra capului, statueta realizată în secolul XVII, într-un stil baroc-rustic pitoresc, e delicioasă. Una dintre cele șapte, fiecare reprezentând câte o zi a săptămânii, și fiecare feliind timpul într-un stil egal, neschimbat de-a latul veacurilor.
Mai știi că-i zi și, deci, că nu-i de șagă, căci statueta Ziua, cu flacăra-i pe frunte, apare cocoțată-n același turn, dar pe fațada dinspre Cetate. Își ține inima arzând în mâini și parcă ți se-aprinde și ție apetitul de trăit, la unison cu roșul fierbinte al gardeniilor curgând din glastre. Diviziunile bătrânului ceas nu se disting cu claritate, însă nu-i grabă…Ți-am zis doar: ți-e bine și ți-e Timp. Ți-e aer și ți-e soare. Ți-e Viață-aici, în inimă de burg de odinioară: unul dintre puținele orașe-cetăți locuite din lume și cea mai bine conservată cetate medievală din Europa Răsăriteană…
Imaginează-ți…
Că ești în siguranță. Noapte. Întuneric adânc și tare, diluat doar de luna ce se scurge-n el ca o portocală stoarsă. Răcoare. Puternică și persistentă, puțin acidulată, umplându-ți pielea cu năvală. Cetatea-și amestecă umbrele într-un joc de clar-obscur pe care casele seculare nu obosesc să-l joace.
Pe dalele de piatră ce se umflă, parcă, umplând străzile înguste, șerpuitoare, liniștea nopții proiectează amintiri ale celor ce-au viețuit odată: meșteșugari, agricultori, țărani, războinici, traci, daci, romani, sași, secui, români, exemplare răzlețe ale popoarelor migratoare… Miroase puternic a istorie, căci noaptea inspiră o anumită solemnitate. Moment numai bun de destupat o sticlă de Fetească Neagră și de te-nfruptat din buchetul bogat, puternic aromat, înflorit în podgoriile Dealu Mare sau Valea Călugărească (cel mai popular vin în această inimă de țară). Apoi, poți adormi lin, abandonându-te-n brațele puternice ale cetății, căci, între zidurile sale de apărare, ești în siguranță. Cetatea Sighișoarei, vechi centru magico-religios din zona Târnavei Mari, și-a construit ziduri care s-o apere nu doar de asediatori, ci și de duhurile rele ale bestiarului mitico-magic…
Zidurile…pe o lungime de 920 m, Dealul Cetății este împrejmuit și astăzi de vechile ziduri de apărare din care, pe alocuri, se ridică turnuri de apărare, cele 9 care au rămas dintre cele 13 înălțate odinioară (Turnurile Tăbăcarilor, Cositarilor, Frânghierilor, Măcelarilor, Cojocarilor, Croitorilor, Cizmarilor și Fierarilor). Celelalte au fost fie demolate, fie au ars în puternicul incendiu care, în 1676, a pustiit, în doar șase ore, trei sferturi din oraș (Turnurile Aurarilor, Lăcătușilor, Dogarilor, Bărbierilor). Turnurile se numeau așa pentru că fuseseră date în îngrijirea breslelor cele mai prospere din oraș, (în secolul XIV, în cetatea Sighișoarei erau atestate 19 bresle meșteșugărești și dezvoltarea sa era comparabilă cu cea a burgurilor din Germania) care ajunseseră să joace un rol atât de important în economia și istoria zbuciumată a orașului medieval (ciumă, incediu, inundație, invazii), încât aveau, în biserică, propriile altare.
Imaginează-ți…
Că ți-e Frumos. A-ți fi frumos e acea stare în care sufletul ți-e hrănit prin iris, timpan, epitelii și papile gustative de-o simfonie cromatică, acustică, tactilă și gastronomică de-un echilibru și-o armonie profund înălțătoare. Orașul medieval pare modelat în lut divin, acoperit de pudre pastelate limpezite-n apă. Liniștea valsează pe cărări și muzicanții ambulanți eliberează din coarde dezmierdate melodii de inimă albastră, albă, roz…orice nuanță.
Pietrele de sub picioare te ancorează în temporalitate, dar, paradoxal, în temporalitatea altor veacuri, iar lemnul vâscos al celor 175 de scări ce duc la Școala din Deal (cea mai veche școală, datând din secolul XVI – fascinantă!) coboară, parcă, amintirea unor începuturi și purități din raiuri de uitare-a copilăriei rămase fără țară. Iar gastronomia…trebuie să încercați cioarba în pită de la Casa Vlad Dracul, piureul de castane în sos de rom și frișcă de la Casa cu Cerbi sau deserturile de la Casa Baroca, colțul de rai, viță de vie și piatră descris mai sus. Doar câteva minunății de gusturi, sunete, senzații și imagini ce merită degustate, savurate, înmagazinate. În retina unui Eu mai fericit decât cel dinainte de-a urca treptele înspre cetate.
Cetatea este ospitalieră, căci din cele mai vechi timpuri a învățat să primească-ntre coapsele-i frumoase diferite populații. Încă de pe vremea colonizării sale, în secolul XII, cu sașii veniți din Flandra, Mosela, Luxembourg și Saxonia, inivitați de regele maghiar Geza al II-lea. Și, conștientă de propria-i frumusețe și bogăție, a căror putere putea deveni cu ușurință o vulnerabilitate, a învățat să (se) apere, construindu-și brațe puternice, fortificate. Tocmai de pe vremea invaziilor mongole… Astfel, frumusețea-i devenită fragilă prin puterea-i răsturnată, a reușit să integreze puterea masculină, virilă, a zidurilor de cetate. Un echilibru reconfortant, ce pare a reface unitatea și, deci, și pacea primordiale.
Da, Sighișoara are grijă. Să-ți fie bine. Să-ți fie frumos. Să fii în siguranță. O porție de istorie în inimă de cetate netulburată, parcă, de apele Timpului învolburate. Imaginează-ți…
Sau, și mai bine: încearcă. Ai să-ți mulțumești. Cu siguranță.
*Castrum Sex a fost denumirea latinească a cetăţii între 1191 şi 1280, şi nu pentru alt motiv decât ca a fost o aşezare de… saxoni.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
