Atunci când cumperi o casă veche nu cumperi doar zidurile, iei și poveștile ei, chiotele de bucurie la aflarea veștilor bune, urletele de durere, trădările și iubirile, plânsul copiilor abia născuți, gemetele muribunzilor și toate trăirile făptuite între pereții ăia. Toate astea rămân peste timp scrijelite în ziduri, oricât de puternic ar fi materialul din care acestea sunt făcute. Casele alea au trăit prin cei care le-au respirat aerul și vor trăi în continuare prin noi, cei care ne întâmplăm în ele.
Exact același lucru se petrece atunci când alegi să păstrezi pe cineva în viața ta. Înțelegi că odată cu omul ăla iei la pachet părinții, copiii și eventualele foste neveste și soacre în capoate înflorate, vecinul de la cinci cu care s-a certat din cauza locului de parcare, sau, doar pentru cei norocoși, fosta iubită. În același timp înțelegi că nu se șterg deodată din trecutul lui premiul luat de cel mic într-a patra, nici gustul dulceții de coacăze făcut de vară-sa, nici piciorul rupt al măsuței din fosta sufragerie și nici măcar cămașa aia roșie pe care o purtase la prima întâlnire cu fosta. Nope!
Toate astea vin pachet. Potop! Unele te doboară, altele te fac să surâzi, iar la cele mai multe ridici din sprânceană, pentru că omul ăla e format din toate întâmplările astea. E viața lui, sunt emoțiile și trăirile lui și chiar dacă nu îți plac poveștile din armată, măcar o dată trebuie să le asculți, altfel nu vei reuși niciodată să completezi puzzle-ul oricărei ființe pe care o întâlnești.
Marile iubiri, la fel ca și iubiricile, adică iubirile alea mici, mititele, alea care trec la fel cum au venit, lăsându-ți cel mult o durere cumplită de stomac, se nasc întâi în mințile noastre, apoi, le scoatem încet din vintre și le punem de gâtul celui ales, ca o cunună de trăiri. Unele țin, iar altele, șubrezite de atâta purtat sau prost făcute de la bun început, se rup și odată cu ele se rupe și în noi ceva. Unele au fost împletite în pripă, altele s-au uscat și au ars ca iasca la prima furtună, iar altele au fost făcute cu anasâna (de când n-ați mai auzit acest cuvânt?) din crengi țepoase de măceș, de teamă de a nu rămâne singur sau doar de gura lumii.
Dar cele ce țin, ah, iubirile ce țin… cu astea e cu totul și cu totul altceva. Le luăm cu noi ca pe un rozariu prețios de-a lungul întregii noastre vieți. Le cântăm ode sau le ascundem într-un colț de suflet după cum ne-a fost dat să le trăim sau doar să le visăm, dar nu le uităm.
Iar de aici se nasc poveștile…
Guest post by Gabriela Butuc
Citiți și O dragoste rară
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Citiți la timp, altfel copilul interior și nevoia lui de povești îți pot face surprize
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
