Cartea fețelor, Facebook, un fel de carte de identitate a omenirii, are o rezonanță aproape la fel de profetică precum Cartea Cărților. Amândouă se ocupă de păstorirea sufletelor aflate pe drumul căutării, bine, fiecare în direcția dorită de însuflețiți şi de mesajul păstorit. Chiar aş îndrăzni să spun că Facebook face acest lucru cu mai multă dăruire şi responsabilitate.
Umblă vorba prin târg că această carte cu fețe ar fi o platformă de socializare. O fi, nu zic nu. În fapt, ea a devenit punctul zero al noii ere. Cea a comunicării rapide, cea în care cele două coordonate ale omenirii, timpul şi spațiul, s-au topit în concretul suratelor virtuale. Şi asta a adus față în față continente, oameni, idei, sfinți, media, culturi de toate felurile, evenimente, dezvăluiri, noi identități şi sentimente.
Sunt o utilizatoare a acestei platforme. Socializez, îmi scriu gândurile, mă împrietenesc. În felul acesta, în viața mea au intrat persoane noi, oameni știuți din timpuri mai vechi, ce purtau deja pe ei praf de uitare. Nici prin preadolescență și nici mai apoi nu îmi imaginam viața așa. Lumile mele se desfășurau prin anticamerele cu fum de trabuc si aromă de coniacuri fine imaginate de Guy de Maupassant, prin saloanele mondene ale lui Zola, pentru ca mai apoi, să alunec în realitățile vieții de zi cu zi, ale societății în care Ileana Vulpescu mă invita să visez.
Așa îmi imaginam existența, scrisorile erau mediul de transmitere a celor simțite, întâlnirile din iubire pentru Nichita mă aduceau aproape de prietenii mei, reuniuni pentru care am un mare dor, iar celebrele petreceri, cu muzică pentru dansuri în doi, uneau sufletele în relații de iubire. Acum, torturile sunt virtuale, dansurile în îmbrățișare au fost înlocuite cu “Like” și urări de viață lungă și minunată, înșirate frumos pe paginile cărții personale.
Și totuși… Oricât de rece ar suna relaționarea din virtual, ea nu este chiar așa. Virtual nu mai este de multă vreme doar un cuvânt. El este un spațiu în sine, așa cum este și spațiul acesta imediat, în care ne spălăm fețele în mod real. Este vorba, deci, de un alt loc în care ne manifestăm existența, în care ne trăim zilele. Aici, timpul are capacități fantastice de modelare a opiniei publice și de transmitere a informației.
Tot aici, cresc de la zi la zi comunități de oameni care transformă în bine societățile în care trăiesc. Orice campanie umanitară se “aude” mai bine în acest spațiu. Dincolo de toate paradigmele de interpretare ale semnalelor transmise există un limbaj comun, generat, culmea, de empatia virtuală. Sigur, tot în acest spațiu se desfășoară și cele mai mari campanii de manipulare, dar asta îmi spune că virtualul nu mai este de multă vreme un spațiu pe care să îl privim cu condescendență.
Este viață în viață, o altă dimensiune, de importanță majoră în viețile muritoare. Și, da, se poate spune că Facebook a devenit în această nouă dimensiune platformă de manifestare a vieții prin megabiți de informație cu răspândire multiplicată. “Îmi place” și “dă mai departe” (like și share), iată două elemente ce fac diferența în noile destinații online. Prezența și folosirea acestora ridică la cote impresionante popularitatea celor care le primesc și, în același timp, promovează cu o rapiditate incredibilă noile idei si trenduri, în orice domeniu dorit.
Diferențele dintre lumea reală și cea virtuală nu țin de faptul că în vitual îți poți ascunde adevărata personalitate, oricine poate face asta, cu mult succes, chiar și în realitate, ele țin însă de palpabil. Și la asta nu aș putea renunța vreodată. Oricâte alăturări de semne, menite să îmi arate că mă îmbrățișezi sau că mă săruți, ar exista, nu ar putea să înlocuiască sărutul, pasiunea din el și nici căldura unei strângeri în brațe. Atingerea îi rămâne, ca destin, realului.
Dacă, deodată, am rămâne fără Facebook și fără spațiu virtual, am pierde doar viteza de propagare a informației și numărul mare de “prieteni.” Dar, ne-ar rămâne semnalele cu fum, scrisorile și viul grai. De comunicat, oamenii vor comunica oricum, au făcut-o de la început de timpuri, desenând pe pereți (pereții aceștia sunt străbunii celor virtuali), din gură în gură, prin pergamente și telegrame. Și uite așa vor face și de aci înainte. Ce fac eu pe Facebook? Ce fac și în viața reală. Mă bucur de orice spațiu care mă poate aduce mai aproape de ce-i departe. Simplu!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
