Mno, dacă nu răspunse nimeni apelului meu umanitar, dacă nu mai vru niminia, plecai singur spre ‘ceale tărâmuri măslinoase & muroase, că e plin de mure în Corfu și nu se atinge nimeni de ele.
Fac bagaju’ rapid și-l înghesui într-o ditamai straița, un troller deșelat cu două roți, nu ca prăpăditele pentru săraci, cu mâner d’ăla extensibil și patru rotițe.
Mai verific o dată lista, bastârca cu țuicoasă e, restu’…
Ia-ți, Voinice, ziua bună,
De la muică, de la gună,
De la cloșcă, de la gard.
Ce bun e banu’ pe card!
Și abia plecă Voiniku,
Ce mai freamăt, ce mai zbucium…
Și nici nu ies bine pe poartă și… bre, nu zici că să-mi rup picioarele cu trolleru’ lu’ pește prăjit!?
Al dreacu’ agregat, dacă nu-l tragi drept, se sucește și-ți vine peste picioare. Unul dintre avantajele lipsei mânerului lungibil.
Pe un’ s-o iau, zic, să ajung mai repede la aeroport? Hai, zic, să merg cu trancavaiu’ 41, e linie rapidă, mă scoate la biserica Cașin și, țac – pac, traversez la Herăstrău, iau aftobuzu’ spre Otopeni și…
Stop. Ghii, Batore bătrâne, că e rost de aventură.
Tramvaiul meu rapid a mers voios, ca ochii mortului, începe și o ploaie cu spume, torențială…
Aterizez în stație, tranversez spre stadionul de rugby, ploaia… plp… ploaie, nene! Cu bulbuci – bulbuci și, în timp ce înjuram nostalgic în gând…
Zbang!
Care dai, mă!?
Bre, nu zici că mă trezesc pe jos!?
Wtf…
Întins ca o pleașcă pe trotuar, fleașcă de apă, încerc să mă dumiresc: ce caut eu aci jos, care e rostul vieții să stai întins ca cearșafu’ pe plajă, ce e cu ploaia colorată din ochișori-mi zburdalnici…
Unde o fi bicicleta de pe nas!?
Bre, zic, hai sus că avem treabă!
Și dau să mă ridic. Văleuuu… Mâna stânga… pălăria lui Hector… ciuciu putere în ea. Că am căzut ca o șipcă taman pe ea.
Piciorul stâng… oleleeei, mamaie, ce durereee… genuchele meu…
Zic, hai să mai stau oleacă aici: ori sus, ori jos, tot un drac, baremi la orizontală poate mi-oi găsi ochelarii.
Amușinez cu mâinile prin băltoace… icea, nu… colea, nu… dincoa’, nu… plo de ochelari… unde or fi!?
Mă rog… mă rog să îi găsesc că tot eram vizavi de biserica Cașin… dau de ei, îi pipăi, par întregi, noroc că-s de plastec, îi pun și…
Iar ploaia colorată! Ce să fie, ce să fie!?
Pun mâna… arcada stângă sângera duios, cu spor.
Ups, zic, da’ de ce mă doare nasul? Pun gheara… o mică Niagară curgea învolburată.
Ce să-njuri mai întâi!? Cum și cu ce? Că curgea și de la buza de sus!
Bref, am căzut ca bolovanu’, iar fața-mi, ce să mai… parcă mi-ar fi tras careva cu o lopată peste! Sau cu fo tigaie, zic.
Cam ca în bancul cu cowboy-i, la cârciumă:
Iese unu afară, pac-pac-pac, vine înapoi, cu ochii vineți și zice:
– M-am bătut cu trei indieni!
Iese altul, iar… bang-zbang-bang, se întoarce plin de sânge pe față…
– Ce, mă, și tu ai călcat pe greblă?
Mă scol cu chiu cu vai, mai mult într-o mână… pfuai… și o durere în genunchiul stâng…
Și ploua… și aveam și un rucsac – ghiozdan în cârcă, plrg… încerc să pun pelerina (sau o aveam!? plp), mă rog… pâșa-pâșa să traversez… eram taman la Arcul de Triumf… triumful c*rului, vai-și-amar, parcă veneam de la gala de mortal kombat… se uita lumea la mine ca la „Sergentul” lui Alecsandri:
Pe drumul de costiță, ce duce la Corfú…
Dar aste zgaibe-n față, cum, cine ți le-a dat…
Cum cine? plz, m-am împiedicat în troller, plt, cine m-o fi pus să-l iau că mai fusei la cațaoni, da’ numai cu vechiul rucsac, de-ăla cu cadru!
Ăia din stație, când mă văzură… zbâââr pe o dugheană! s-au dat la o parte, ei #respect, eu #săvăsparg, vine autobuzul… cu care picior să urc? cu șontorogul sau cu ăla bun? urc cumva, trag cu greu și lădoiul, hodoronc – tronc, borcanili cu gem cloncăneau, călătorii lăcrămau, rănile sângerau… un’ să pui batista mai întâi? Cred că unii m-ar fi pozat… da’ la ce veselie se citea pe fața mea…
Ce poză? Nici de selfie nu aveam chef!
Dacă aș fi avut o șepcălie mai de Doamne-ajută, uscată măcar, om mă făceam! Ar fi curs paraii că erau mai mult străini în mașină.
Bref, ajungem la aeroport, alt chin, altă distracție acuma: cum cobor!? cu rablagitu’ înainte sau… culmea, da! cu el, pupa-l-aș, masa-l-aș!
Bine că nu s-a desfăcut vreun șiret la adidași, că jar mâncam.
Fac check-in-u’, scap de gentoaia mare, mă minunez de vitejia mea, dau câteva autografe și… coadă la poarta cu leduri.
– Domnu’…
– Nu mai dau niciun autograf!
Apoi, la control la acte, se uită ăia luuung la poză:
– Vai, dar semănați teribil cu…
– Canci autografe, bre!
Hai spre peron, spre îmbarcare. Aicea, m-am scos!
Era exact cum îmi doream sincer, ultimul, neică! Și la subsol! Da’ mergea scara rulantă! Eh…
Mă rog… răzbătea nostalgic câte-un tu’z’gura de la gura mea, ajung cu greu, mai stau dar mai mă și mișc, zic: să nu înțepenească panarama de genunche.
S’apropie ora să plecăm… nimic! Nu apăreau gagicele alea de te cheamă la avion.
Mai erau cinci minute, cârâie și pârâie un anunț neclar la difuzoare și… na, belea! ecranul pe care scria Corfu se schimbă în… no, cine ghicește?
– Abu Dhabi, Medgidia, Paris?
Nu, frate! Budapesta! Zău!
Să mă duc acolo, să nu mă duc…
Stai așa, Batore, bătrâne! Unde plB au dispărut ăialalții de mergeau cu tine la cațaoni?
Bag viteză, brruum, vrruum… ce viteză, bre… și de-a bușilea aș fi mers mai repede. Erată: șontâc, șontâc.
Noroc cu scara rulantă. Că taman la urcare nu mergea, a dreacu, tuzgura mă-tii de rulantă!
Mă reped să-i trag niște picioare în butoanili ălea… ce să mă reped!? ce picioare… parcă eram într-un film cu încetinitoru’.
Să vezi că o să pierz aeroplanul, zic, ca în „Proștii” lui Rebreanu, ăia cu trenul.
Nu l-am pierdut. Am zis eu că l-am pierdut?
Ce, e tren?
Guest post by Manole Teodorescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
