Primesc un telefon de dimineață de la o doamnă care voia să știe care e procedura pentru o consultație online. După nici 30 de secunde, mă bagă volens nolens în ședință, întrebându-mă care este explicația pentru care un bărbat apare-dispare, așa, fără motiv și explicație.
Înțeleg, pe de o parte, că, atunci când situația arde, vrei instant răspunsuri, pe de altă parte, mă uimesc în sinea mea cum poate crede cineva că se poate da un răspuns așa, fără să știi tot contextul, ce relație au, de cât timp, de câte ori s-a întâmplat, ce conflicte au dacă au etc. În fine, când arde, arde, știu cum ți se poate bloca mintea când eșți într-un șoc emoțional.
Pentru că aveam totuși câteva minute la dispoziție și chiar știam și răspunsul (e o situație clasică acest ghosting), de data asta am intrat în ‘joc’ cumva și am făcut un soi de terapie pe “fast forward”, lăsând-o cu o altă întrebare dar și cu un răspuns la întrebarea ei inițială.
- Am întrebat-o de ce acceptă ea un asemenea comportament? Și a urmat o lungă pauză, neștiind ce să zică. Explicații putem găsi pentru comportamentul celuilalt, dar tot ceea ce ne revoltă la alții, și noi totuși acceptăm și continuăm, spune în oglindă ceva despre noi. Spune multe – de la stimă de sine, la frici, la modelele disfuncționale pe care le avem despre dragoste etc.
- I-am dat și răspunsul la întrebarea ei concretă: atunci când un om cu care ai o relație dispare fără nici un cuvânt, FĂRĂ să fi avut o ceartă colosală înainte, și dispare pe termen lung, înseamnă că: ori a murit, ori e la închisoare, ori e vorba de altcineva! Cum primele două opțiuni sunt o excepție, a treia variantă este cea corectă, statistic vorbind.
Un partener nu dispare și reapare abrupt în viața ta fără să-i pese de întrebările cu care rămâi, fără să-i pese că între timp ai putea să renunți și să găseșți pe altcineva decât dacă: deține puterea în relație și e foarte sigur pe dependența ta emoțională – adică îi permiți un astfel de comportament. Și dispare nu pentru a sta singur acasă rugându-se, citind, nici pt că are probleme la job sau cu familia. Nu, astfel de motive pot fi declarate și nici nu cauzează dispariții lungi fără un cuvânt. Și atunci trebuie să te întrebi ce motiv nu poate fi declarat, ce motiv de dispariție nu ai accepta și ar periclita posibilitatea lui de a apărea din nou în viață ta? Motivul la care nu vrei să te gândeșți este fix frica ta cea mai mare: o altă persoană.
Este extrem de dureros ghosting-ul, e șocant, un abuz psihic la fel de dureros ca cel fizic. Pentru că te lasă cu o mie de întrebări, te macină zidul tăcerii de care te loveșți, îți racolează toate forțele mentale în a căuta justificări, a spera, e practic un sindrom Stockholm varianta ‘romantică’. Și cu cât ierți mai mult și accepți revenirile, cu atât te adânceșți în iluzie din două motive: din cauza erorii cognitive “aberația costului investit”, cât și din cauza obișnuinței treptate cu abuzul – v-am mai spus parabola cu broasca vie care ajunge să fie fiartă atunci când o pui într-o oală la foc mic, versus varianta în care și-ar salva viață dacă ar fi aruncată direct într-o oală cu apă fierbinte.
Pentru a-ți da seama dacă relația în care eșți este ceea ce trebuie, poți să îți pui următoarea întrebare: dacă acum, azi, aș începe această relație și m-ar trata așa cum văd că mă tratează acum, aș mai intra în această relație? Dacă răspunsul este nu, dar tu totuși continui, înseamnă că suferi de cele două erori de mai sus, aberația costului investit și sindromul broaștei fierte. Și că trebuie să lucrezi la stima de sine, să ‘desfaci’ atașamentul format în copilărie de apropiere-respingere cu mama care inconștient ți-a lăsat acest pattern emoțional autodistructiv, să-ți confrunți o frică pe care nu vrei să ți-o recunoști, care te face să accepți acest tip de comportament, să îți creezi alte convingeri despre ce înseamnă dragostea și relația.
Iar dacă nu ai timp de toate astea (deși la un moment dat va veni timpul) nu mai căuta să înțelegi tu de ce face celălalt asta. Uită-te direct la fapte și nu la cuvinte, justificări. Dacă totuși vei avea o discuție cu cel/cea care tot dispare/apare, vei avea parte numai de justificări inventate, proiecții (adică tu ești de vină), promisiuni (în cazuri ‘fericite’) etc. Adevărul și asumarea cer foarte mult curaj și autenticitate, iar dacă ar fi avut acest curaj, nu s-ar fi ajuns aici.
În general, femeile sunt cele care stau să-și pună întrebări (“oare ce-am făcut eu greșit”), pentru că bărbații sunt cei care practică mai mult sporturi extreme emoționale de tipul ghosting.
Lucrurile sunt mai simple, dezolant de simple: când cineva vrea și îi pasă, vei șți, dincolo de dubiu. Nu trebuie să întrebi tarotul și nici astrele, și nici karma nu e de vină – faptele celuilalt față de tine sunt indiciul clar al investiției emoționale, adică cât te apreciază cu adevărat. Declarațiile, cuvintele, promisiunile sunt ZERO. Nici banca nu-ți dă împrumut doar pentru că te duci tu și zici că ești un cetățean corect – îți cere dovezi, gaj și te penalizează la fiecare deraiere. Același principiu economic – reciprocitate a bunei credințe – se aplică și într-o relație. Restul e imaginație, speranță, frică – calități de sclav și pelerin prin abisuri emoționale.
Pe Sofia, psiholog, o găsiți, ad integrum, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nimic nou sub soare: ignoranța în marș
Povestea pantofilor portocalii
Trei lucruri pe care se întemeiază o relație de cuplu sănătoasă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
