Asociația „Eu, tu și ei” Focșani derulează în perioada iulie – octombrie proiectul cultural „c@rte în sate. Ateliere de lectură pentru copiii din satele munților Vrancei” care și-a propus să apropie elevii din zonele dezavantajate din punct de vedere cultural și să le stimuleze apetitul pentru lectură și cunoaștere prin organizarea unor ateliere creative, educative şi recreative, care au în centrul lor cartea. Caravana va poposi în Vrancea, în satele comunelor Andreiașu, Reghiu, Vintileasca, Spulber și Păulești pe parcursul lunilor iulie, august și septembrie.
„Într-o societate din ce în ce mai debusolată, copiii și tinerii, mai ales cei din mediul rural, au nevoie de modele pozitive pe care să le urmeze. În zonele rurale, mai ales în cele îndepărtate de oraș, nu există, din păcate, servicii publice de natură educativă, culturală pe perioada vacanței de vară, iar copiii sunt adesea excluși din planurile autorităților. Prin aceste ateliere le oferim o oportunitate de învățare chiar la ei în sat. Aducerea unor profesori noi, a unor bibliotecari, scriitori, voluntari din rândul elevilor de liceu va avea un impact benefic asupra copiilor și îi va încuraja să se dezvolte, să își lărgească orizonturile. Atelierele, la care copiii vor avea acces gratuit, sunt o combinație de lectură, joacă, socializare și învățare pe parcursul vacanței de vară, cu continuitate pe parcursul școlii, prin înființarea unor cluburi de lectură în școli.”, Silvia Nichita, manager al proiectului c@rte în sate.
Proiectul c@rte în sate le va stimula copiilor și adolescenților apetitul pentru lectură, pentru explorarea și înțelegerea textului scris, precum și interesul pentru carte. Specialiștii și voluntarii implicați îi vor ajuta să analizeze, să înțeleagă ceea ce citesc, să gândească critic și să redea coerent informațiile lecturate. Astfel își vor îmbunătăți randamentul școlar și social, vor fi mai toleranți și vor fi încurajați să aprecieze cultura, arta, valorile locale.
Înscrieți aici un copil: https://goo.gl/forms/FWHwtHnl3YibjyaA2
Dacă doriți mai multe informații sau vreți să vă implicați ca voluntari sau donatori în proiectul c@rte în sate, sunați la numărul de telefon 0744217031 sau scrieți la adresa de email eutusieifocsani@gmail.com în atenția dnei Silvia Vrînceanu Nichita, manager de proiect.
Puteți urmări caravana de lectură c@rte în sate pe pagina de Facebook a Asociației Eu, tu și ei.
Proiectul cultural c@rte în sate este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național iar partenerii județeni sunt Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Clubul de jurnalism și implicare civică Tineret în (re)acțiune.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.