CARAT de CARTIER – parfumul inspirat de o replică a prințesei Martha Bibescu

21 September 2018

Când o prințesă româncă face parte din povestea unui parfum al Casei Cartier, parfumierii reginelor lumii, vrei să știi mai multe, iar când prințesa a fost spumoasa, splendida Martha Bibescu, numele parfumului – CARAT – capătă și mai profunde rezonanțe. Te aștepți la excepțional. Să vedem istoria, parfumul, flaconul, întregul. CARAT de CARTIER, mesdames! 🙂

***

Când am aflat despre lansarea noului parfum al Casei Cartier ce poartă numele CARAT, gândul m-a dus pe loc la diamante, specialitatea Casei în materie de Haute Joaillerie. Și am vrut să știu dacă numele e doar o idee de marketing ori chiar s-a descoperit formula olfactivă care să închidă în invizibile molecule volatile focurile acestor cristale de carbon perfecte în simplitatea lor divină. Am descoperit o poveste frumoasă, din care, firește, nu lipsește o franțuzoaică dintre cele controversate – altfel care ar mai fi chichirezul (n.red. farmecul). Genul care a făcut ce-a făcut și a ajuns rapid de la nimic la totul în singura viață pe care o avem. Este vorba despre Jeanne Toussaint. 

Jeanne Toussaint_full

Născută în Belgia în 1887, într-o familie modestă (mama, dantelăreasă, tatăl, negustor), va fugi (de nevoie, și ea, și sora ei mai mare, erau abuzate sexual) la 16 ani de acasă și va începe la Paris o viață aventuroasă în lumea «orizontalelor» (silfide întreținute de personalități pline de bani în căutarea celor mai variate plăceri ale vieții). Ca să ajungă nici mai mult, nici mai puțin decât  inspiratoarea stilului și conducătoarea departamentului de bijuterii al Casei Cartier. Timp de patru decenii, anii ’30 –’70!

Jeanne_Toussaint_1920_by_Adolf_de_Meyer

Jeanne Toussaint c. 1920s Photo- © Baron Adolph de Meyer / Cartier Archive.

“…în 1918, la porţile atelierului parizian Cartier și-a făcut apariţia una dintre aceste „femei noi“ (doar pentru înțelegerea contextului vă reamintim că Jeanne era contemporană și mai tânără cu doar patru ani decât Coco Chanel, de la care se va îmbrăca, firește), înfăşurată, la propriu, într-o haină din blană de panteră: Jeanne Toussaint. Ea va deveni, în scurtă vreme, muza (în traducere liberă, amanta) lui Louis Cartier şi, din 1933 până în 1970, director al Cartier Haute Joaillerie. Jeanne a fost, în mod categoric, sufletul bijuteriilor cu animale din colecţiile Cartier, o femeie nonconformistă, independentă, cu imaginaţie, căreia i s-a spus chiar aşa, „Pantera“. De altfel, pe o pudrieră a franţuzoaicei, realizată de Casa Cartier în 1919, a apărut pentru prima dată pantera şi tot Jeanne este cea care a transformat bijuteriile Cartier cu pantere în ultimul strigăt al modei.”

Jeanne-Toussaint

Jeanne Toussaint, La Panthère

Și, tot citind, n-am fost chiar de tot surprinsă când am aflat că din povestea noului parfum CARAT face parte și prințesa Martha Bibescu… Pentru că toate emancipatele, inteligentele, frumoasele ori reginele lumii erau clientele Casei Cartier. Cum avea să lipsească Martha Bibescu?

MartheBibescoBoldini

Martha Bibescu

Ei, bine, în analele Casei Cartier se păstrează o amintire despre întâlnirea celor două femei. «Qui êtes-vous ? Vous qui parfumez les diamants?» (n.red. Cine sunteți? Dumneavoastră, cea care parfumați diamantele?) ar fi întrebat-o Prințesa Bibescu pe Jeanne Toussaint.

la panthere cartier

Parfumul Panthère, creație-omagiu 2014, în sticlă multifațetată ca un diamant, pe care se distinge chipul acestei minunate sălbăticiuni – efigie a Casei Cartier.

Nu știm cum i-a răspuns atunci Jeanne, dar iată că peste zeci de ani avem parfumul inspirat de prințesa româncă. Pentru că Mathilde Laurent, parfumierul Casei Cartier din 2005, exact de la această replică a plecat și, după toate parfumurile pe care le-a închis în sticle prețioase, și-a dorit un parfum care să “strălucească” precum un diamant. Inspirată de fenomenele optice care apar în urma tăierii unui diamant brut, a ales șapte flori – violete, iriși, zambile, ylang-ylang, narcise, caprifoi și lalele – câte sunt și culorile curcubeului, care, împreună, au format o nouă floare. Abstractă, dar vie ca lumina unui diamant. Violet, indigo, albastru, verde, galben și portocaliu sunt reprezentate în acest parfum de violete, iriși, zambile, ylang-ylang, narcise, caprifoi și lalele. Un curcubeu olfactiv creat pe principiile clare, neobișnuite, poate, ale parfumierului care dărâmă mituri și clădește noi credințe:

Parfumul nu este o mulțumire, plăcere instantanee. E un șoc.
Parfumul nu este o rutină. Este o bijuterie invizibilă.
Parfumul nu este dezinfectant. El trezește instinctele.
Parfumul nu are gen. Este libertatea sinelui.
Parfumul nu este armonie. Este dezechilibru.

Cum te-ar putea lăsa indiferentă ori dezamăgită un parfum construit pe asemenea crezuri și prezentat într-o sticlă Art Deco tăiată cu precizia unui bijutier, ce poate fi manevrată pentru deschidere doar cu o mână?

„Am vrut să creez un parfum care strălucește cu tot focul unui diamant. Mi-a venit ideea de a aplica în crearea unui parfum principiul difracției: într-un diamant, lumina dispersată apare descompusă în fascicule colorate în cele șapte culori care formează și curcubeul. Pentru mine, Carat este oda închinată luminii exprimată într-un parfum. Cu mare bucurie împărtășesc cu voi viziunea mea asupra strălucirii unui parfum, parfum care, așa cum ne-a obișnuit Cartier, o învăluie pe cea care îl poartă cu raze de lumină și strălucire, prin emoție olfactivă.” – Mathilde Laurent – Perfumeur al casei Cartier

CartierCarat_Visual7

CartierCarat_Visual8

CartierCarat_Visual1-FIRSTPRIORITY

Ce-am simțit adulmecându-l? Un buchet scânteietor, o explozie de plăcere și prospețime. Molecule de bucurie încărcate cu energie cristalină pentru a face inimile să bată mai puternic. O invitație zilnică la cules de flori. Un îndemn să percepi cu toate simțurile fiecare fațetă a fericirii, așa cum vine, să zâmbești, să râzi cu poftă, să fii alertă și prezentă. Să fii în fiecare zi floarea a cărei rațiune de a fi și bucurie de a exista este să înflorească și să bucure la rândul ei.

Ce invitație tentantă, ce promisiune completă! Ce mai poți face altceva decât să-l încerci și tu cât mai curând și, din acel moment, cred, și norocul va fi după cum ți-l vei face! 🙂

***

GAMA Cartier Carat
Cartier Carat Eau de Parfum 30ml – 329 lei
Cartier Carat Eau de Parfum 50ml – 479 lei
Cartier Carat Eau de Parfum 100ml – 689 lei



Citiţi şi

Ce trebuie să știi despre condițiile de împrumut la amanet pentru bijuteriile din aur

Să fie păcatul meu…

Timpul nostru, un timp jucător

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro