Cu siguranță, Florian Zeller este un autor cu multe calități. După ce a realizat câteva romane reușite, a excelat și în zona dramaturgiei odată cu trilogia La Mère, Le Père, Le Fils. Cea de-a doua parte, Le Père, s-a bucurat de o așa bună receptare din partea presei încât l-a împins pe dramaturg să transforme piesa într-un scenariu pentru marele ecran. Așa se explică rezultatul: pelicula The Father a primit două premii Oscar (Florian Zeller pentru «Cel mai bun scenariu adaptat pentru cinema» și inconfundabilul Anthony Hopkins pentru «Cel mai bun actor într-un rol principal»).
Mereu au existat dificultăți în ceea ce privește adaptarea unui text dramatic pentru marele ecran, cu atât mai mut atunci când acesta e semnat de propriul autor, astfel încât să nu se ajungă la „teatrul filmat”. Prin urmare, abilul Florian Zeller a evitat capcanele pentru punerea în scenă cinematografică, francezul realizând un tur de forță impresionant cu primul său lungmetraj care spune povestea lui Anthony, în vârstă de 81 de ani, a cărui memorie fluctuează inexorabil. Departe de a se împotmoli într-o altă dramă despre pierderea memoriei (Still Alice, Amour) sau despre bătrânețea galopantă (Nebraska), filmul se transformă – rapid – într-un adevărat labirint mental (visceral) pentru fiecare spectator. Exceptând introducerea (care o urmărește pe fiica lui Anthony/minunata Olivia Colman),
The Father se va concentra cvasi-exclusiv asupra percepțiilor bătrânului. Astfel, povestea de pe ecran se transformă într-un adevărat puzzle, atât pentru personajul principal, cât și pentru spectatorul care trăiește evenimentele prin ochii săi (propriile referințe și prin falsele sale certitudni). Florian Zeller se joacă, apoi, admirabil cu punerea în scenă, fiindcă transformă întreaga dramă într-un labirint spiritual din care nu prea poți ieși, iar fiecare secvență devine din ce în ce mai criptică, apropiindu-se de confuzie. Între multiplele travelling-uri, prim-planuri și lungile planuri-secvență, cineastul reușește să transmită panică, frică și pierderea (eroului), făcându-l pe spectator să se identifice pe deplin cu personajul de pe ecran. Pare foarte dificil, pe măsură ce acțiunea avansează, să nu se ajungă la confuzie și la încurcarea evenimentelor. Secvențele se succed, confuziile se înmulțesc, apoi neînțelegerea se instalează.
Dacă în orice alt film, pierderea firului / coerenței ar însemna un adevărat eșec, în cazul acestei pelicule/The Father, realizatorul se joacă tocmai cu această idee pentru a provoca o adevărată experiență cinematografică. Jocul pistelor multiple mixat cu semnificația elementelor din decor (uși închise/ideea de sufocare), construcția poveștii și prezența mai multor personaje contribuie la „remanierea cărților”. Grație muncii uluitoare a lui Yorgos Lamprinos, montajul distruge bariera dintre realitate și iluzie, suprapunând amintiri și credințe, viziuni și realitate, vise și coșmaruri – totul pentru a lega secevențe îndepărtate de creații ale spiritului. Desigur, nimic nu ar avea rost dacă nu am încerca fiecare să încercăm să realizăm legături/conexiuni proprii.
Lungmetrajul pare a fi deosebit de bogat și extrem de bine documentat despre senilitate și Alzheimer – oricine a experimentat (a asistat la degenerarea unei persoane dragi) va ieși probabil cu ochii în lacrimi -, dar nu își propune să ofere soluții, răspunsuri raționale.
Dimpotrivă, logica acestei pelicule, deosebit de inventive, nu este treaba minții, ci se găsește în altă parte: în inimă, emoții, în propriul trecut. Filmul lui Florian Zeller (scris împreună cu Christopher Hampton) se joacă cu codurile thrillerului psihologic, dar scufundă spectatorii în mintea lui Anthony, ducând – în final – la o mișcătoare odă pentru ființa umană. Acest joc cu subiectivitatea personajului principal devine teribil de deranjant, dar e și remarcabil de eficient. Astfel, ajunge să conducă spectatorul către o densă meditație asupra vulnerabilității ființei umane.
Cu o fragilitate rar întâlnită, magnificul Anthony Hopkins ne face să uităm de memorabila sa interpretare din The Silence of the Lambs și ne face să apreciem decizia Academiei americane de a-i acorda premiul Oscar pentru acest rol. Actorul joacă aici propria sa bătrânețe, vulnerabilitatea, fragilitatea, întrebările sale în fața bolii morții. În acest adevărat joc, demascat, lipsit de artificii, artistul octogenar este copleșitor și de-a dreptul magistral. Dacă Florian Zeller înțelege ambiguitatea personajului său în fiecare moment, datorită subtilității și sobrietății jocului britanic emoțiile prind viață. Între atacuri de furie, bunătate neașteptată, privirea pierdută, absență bruscă și – de asemenea – frica de a fi manipulat (de…ginerele, îngrijitorul, fiica sa, ceasul său), personajul lui Anthony trece prin toate stările sufletești și, prin urmare, oferă o paletă emoțională uriașă (chiar dacă discretă /cu o mare economie de mijloace artistice). Este vorba, fără îndoială, de teama de abandon trăită de bătrânul care nu mai are prea multe repere tangibile în afară de muzică (Georges Bizet) sau versuri evocatoare. Ar fi, desigur, nedrept să i se aloce singurele onoruri doar lui Anthony Hopkins în această distribuție care îl înconjoară. Sunt demni de aprecieri Imogen Poots și Rufus Sewell, dar – mai ales – Olivia Colman. Actrița din TheFavourite este, din nou, admirabilă într-un rol ambivalent: blocată între dragostea unei fete iubitoare și supărarea de a suporta lipsa de recunoștință a bătrânului; ura față de această situație incontrolabilă o conduce la disperare. Mai presus de toate, e insuportabil să fii imuabil în fața decăderii unei persoane dragi. Devastator.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Florian Zeller
Scenariul: Florian Zeller și Christopher Hampton
Imaginea: Ben Smithard
Montajul: Yorgos Lamprinos
Muzica: Ludovico Einaudi
Distribuția:
Anthony Hopkins – Anthony
Olivia Colman – Anne
Rufus Sewell – Paul
Imogen Poots – Laura/Lucy
Olivia Williams – Catherine/Laura/Anne
Mark Gatiss – Bill/Paul
Durata: 97 min
Citiţi şi
Anthony Hopkins: “La mulți ani, distracție plăcută! Dacă vei fi mahmur după, amintește-ți de mine”
Evadați din propria viață – Joyride
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
