Există în istoria omenirii un capitol picant, imoral, dar important, pe care nu îl veţi găsi descris în niciun manual de şcoală: amantele marilor conducători. Unele dintre ele au făcut şi desfăcut, din budoar, chiar imperii, altele au pornit revoluţii, au făcut regi să nu mai dea doi bani pe tron sau preşedinţi, pe bunul lor renume. Unele, iubite şi iertate, altele, urâte şi condamnate. Câteva, mai jos.
Servilia Caepionis
Una dintre primele femei menționate în istorie ca amantă oficială a unui împărat Servilia Caepionis, iubita lui Iulius Cezar. În ciuda faptului că ea era mai în vârstă decât el, se pare că pasiunea lor a fost suficient de puternică încât să-l determine pe Cezar să-i recunoască fiul, nimeni altul decât… Brutus.
Cleopatra
Regina egipteană este poate cea mai celebră personificare a ideii de amantă influentă, după ce a reuşit să îi joace pe degete pe cei doi generali romani – Cezar şi Marc Aureliu pentru a-şi salva ţara. Pe cel de-al treilea, Octavian, nu a mai reuşit să-l seducă şi a preferat moartea, ruşinii de a fi dusă în lanţuri la Roma ca pradă de război.
Madame de Pompadour
Marchiza de Pompadour, numită şi Reinette (mica regină), a rămas în istorie datorită inteligenţei şi diplomaţiei de care s-a folosit pentru a rămâne sfătuitoarea regelui Ludovic al XV-lea a şi după cei şapte ani cât a fost maîtresse en titre. Influența ei ajunsese atât de mare încât, în 1755, Wenzel Anton Graf Kaunitz, un important diplomat austriac, a rugat-o să intervină în negocierile ce au dus la semnarea Tratatului de la Versailles. Tot marchiza este cea care îl va consilia pe rege în construirea palatelor Elysée şi Petit Trianon şi va susţine prima manufactură de porţelan franţuzesc – Sèvres, concurenţa porţelanurilor de Saxonia.
Anne Boleyn
Cunoscută ca o frumusețe a epocii, Anne a fost amanta regelui Henry al VIII-lea și “cea mai influentă și importantă regină-consoartă pe care a avut-o Anglia vreodată”. Ea a fost responsabilă pentru divorțul regelui de prima lui soție, Caterina de Aragon și pentru reforma religioasă inițiată de Henric al VIII-lea pentru a se putea căsători cu ea, în contextul în care Biserica Catolică nu accepta divorţul.
Maria Walewska
A ajuns amanta lui Napoleon sub presiunea patrioților polonezi și cu încuviințarea… soțului ei. Când contesa rămâne însărcinată, Napoleon divorțează de prima lui soție, însă, din motive politice, cei doi nu se vor putea căsători.
Eva Braun
A fost amanta secretă a lui Adolf Hitler timp de 14 ani și soția lui în ultimele 36 de ore din viața lor. Există puține informații despre iubirea ei cu cel mai detestat dictator din istorie, pentru că Hitler a reușit să o țină departe de ochii lumii. Eva nu s-a alăturat niciodată Partidului Nazist, iar soțiile oficialilor germani abia o tolerau. În timp ce armata rusă înainta în Berlin, ea s-a sinucis alături de Hitler, într-un buncăr.
Marilyn Monroe
Diva de la Hollywood şi J.F.Kennedy au fost un cuplu aproape oficial. Ultima apariție importantă a lui Marilyn Monroe, înainte de a se sinucide, a avul loc la petrecerea aniversară a lui JFK de la Madison Square Garden, când i-a cântat “Happy Birthday, Mr. President”.
Camilla Parker
Una dintre cele mai cunoscute metrese ale lumii moderne, Ducesa de Cornwall, a devenit celebră ca amanta Prințului Charles al Marii Britanii. Relația lor a umbrit căsnicia lui cu Lady Diana, a rezistat morţii tragice a Prinţesei Inimilor, şi a fost oficializată în 2005, excluzându-l pe Charles de la dreptul de a-i urma mamei sale la tronul Regatului. (later edit: Charles a rămas moștenitorul tronului Marii Britanii)
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Părinți reglați emoțional, copii alfabetizați emoțional
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.