Lumea cuvintelor vine la pachet promoțional cu îndoieli gramaticale, abstractizări de lexic și abuz de argou. Trebuie să fii sensibil, plângăreț numai după deadline-uri, iar mâinile tale ar fi preferabil să se dubleze, cu o eventuală capacitate orală, de asemenea.
Gura bate fundul. Până la defulări intelectuale, cuvântul stă la baza folclorului popular. De-aia s-a născut românul poet. A preferat cuvântul în detrimentul unor ore suplimentare de sapă. Deși, proverbul ăsta cred că a fost inventat de ciobanul român, povestind despre a lui consoartă. Lucrurile s-au mai schimbat, iar ciobanul a căzut în propria capcană. Vorbește vrute și nevrute, că feminismul l-a atins tare în ultimii 50 de ani, în comparație cu surorile sale românce. Și-a dezvoltat atât de tare latura sensibilă, povestește despre fostele gagici la primele întâlniri și se miră de ce e singur. Consoarta cu proverbul e urbană și corporatistă, s-a lecuit de vorbă multă și de ciobani.
Cuvântul e un lux. Am învățat, pe pielea mea. Cine vrea să se apuce de cuvinte, trebuie să aibă grijă cum îl apucă cuvintele pe el. Ca să ai control asupra lor, trebuie să tot escaladezi piramida lui Maslow și să te cobori în lumea muritorilor doar pentru inspirație și context. De cele mai multe ori, luxul verbal nu face altceva decât să te împiedice din drumul tău pragmatic spre burghezie.
Omul nu se bate cu bățul, ci cu cuvântul. Asta a fost prima lecție a maică-mii. Aș fi preferat de multe ori contactul fizic, să spunem. Totuși, a rămas forma mea preferată de agresivitate. Adaptată la situație, context și stimul emoțional, logoreea cu momentele subiectului poate fi și vârf de lance, și scut de oțel. „Silenzio Stampa“ devine o armă de knockout, în special pentru argumentativi.
Cuvântul odată rostit nu mai poate fi ajuns nici cu patru cai galop.Cuvintele sunt atât cel mai mare atu al meu, cât și cea mai grea povară. Cuvintele au o viață a lor, al cărei control îl pierzi de cele mai multe ori. Vârful meu de lance și scutul meu de oțel. Un text poate fi oricând editat, schimbat sau șters. În comunicarea cu vietățile, avem nevoie de alte seturi de cuvinte stereotip doar pentru a regla alte oale sparte.
Vorba dulce mult aduce. Amoros, e de rău să fii fonetică și să ai fetișuri cu articulații de cuvinte. Cuvintele articulează zâmbete și timbre vocale. Oricât de multe ai fi auzit și crezi că nu o să mai tresari prea ușor la sintagme consacrate, vrei să crezi de fiecare dată. Atunci, matricea aia turnată în oțel vrea să îți iasă din cerebel: Cuvintele nu trebuie să preceadă acțiuni. Cuvintele impun așteptări. Așteptările sunt subiective și de cele mai multe ori, dezamăgite.
Încep să râd când aud ce mi-ar plăcea să aud. Încerc clișeul cu cititul printre rânduri și îndoi cuvintele cu psihologie inversă, pentru premoniții lingvistice. Știu că fix ce se aude nu se face. Mă amuză promisiunile și sintagmele seriale, nu încerc să schimb nimic. Oamenii nu sunt prea inventivi, am senzația că toți oamenii cară povara grea a lexicului, precum o car eu. Cuvintele adecvate, frazele scurte omoară abstractul, poezia-i mult prea epică, epicul nu e prea narativ, colocvialul, argoul, diacriticele, neologismele… și te trezeşti că gâfâi ca prostul cu gura-ntredeschisă în fața unei pagini goale, care nu va înțelege nimic din ce deplângi tu acolo.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
