M-am întors, de două zile, din jungla Amazonului. Am petrecut acolo şaptesprezece zile, cu un grup tânăr, explorându-ne străfundurile sufletelor într-un sat Shipibo din nordul Peru-ului. Am fost impresionată, la plecare, de părinţii care au adus “copiii” de treizeci de ani la aeroport, îngrijoraţi de distanţă, de lipsa contactului (acolo nu e electricitate, nu e semnal, e Linişte) şi de întâlnirea cu Ayahuasca.
Super-cercetată în anii optzeci , blamată de unii, adorată de alţii, după interese şi experienţe directe, Ayahuasca e, fără îndoială, cel mai profund remediu din farmacopeea amazoniană. Cu o putere fantastică, mergând până la violenţă, îţi răscoleşte amintirile celulare ale emoţiilor şi întâmplărilor, scoţând la suprafaţă cristalizările fizice sau sufleteşti ale erorilor de program ale sufletului. Oamenii au venit de acolo vindecaţi de nebunie, de dependenţe, de cancer, de traume căpătate după abuzuri, purificaţi de propriile otrăvuri emoţionale stocate, ani de-a rândul, datorită imposibilităţii de a se exprima şi de a-şi exorciza propriile stări negative. Cert, Ayahuasca nu este un drog, iar cel care merge în junglă în căutarea senzaţiilor sau a tripurilor este sortit să ia plasă. Major.
Am participat până acum la cincisprezece asemenea ceremonii. M-am întâlnit cu colţurile luminoase şi întunecate ale propriului meu suflet. Am râs, am plâns, am dansat, am vindecat. Una dintre experienţe, însă, m-a marcat profund: în timpul ceremoniei, am auzit cum sunetele junglei se transformă, lent, în voci. Vocile formau un fel de cor şi orchestră care cântau o muzică chill-simfonică. Mi-am spus, atunci, că procesele chimice din creierul meu m-au făcut să o iau razna, dar… un an şi jumătate mai târziu, anul ăsta, adică, prin martie, a circulat pe SoundCloud o înregistrare a sunetului făcut de greieri, încetinită de optzeci de ori. Am recunoscut, cu uimire, o parte din ce am auzit în junglă. Fireşte, în selva auzi mai mult decât greieri, drept care o parte din linia melodică şi tonurile orchestrei lipsea din înregistrarea SoundCloud. Dar restul era identic. Concluzia mea, de chimist care a lucrat în cercetare, e că în această substanţă cu gust groaznic, de ceai făcut din reziduurile de pe fundul rezervorului de benzină, este un accelerator. Percepţiile se accelerează. Judecând după înregistrarea cu pricina, de cel puţin optzeci de ori.
În unele dintre ceremoniile la care am participat am văzut oameni întâlnindu-şi iadul personal. Şi şamanii intervenind cu acele cântece lente, numite icaros, care parcă hipnotizează sufletul traumatizat să îşi regăsească pacea. I-am auzit de zeci de ori cântând, uşurel, suferinţei fiecăruia, până când durerea dispare. I-am simţit cum îmbrăţişează sufletul celui care plânge de durere, fizică sau emoţională, legănându-l cu răbdarea şi iubirea unei mame care îşi leagă pruncul ce plânge înainte de a adormi. Iubirea nesfârşită, puterea şi concentrarea cu care curg aceste cântece de leagăn pentru suflet lasă să iasă ceea ce nu îţi serveşte şi umplu golul în care înainte au trăit frustrarea, refularea, frica, tristeţea, gelozia, durerea, toate acele amprente întunecate pe care le numim Umbră.
Dacă e să iau ceva din jungla Amazonului, în afara contactului incredibil cu natura, asta e: cântecul de leagăn, icaros, care e intonat cu voce joasă sau înaltă, şoptit, fluierat, şi care conduce sufletul, ca o lanternă în noapte, înapoi, în Lumina existenţei eliberate de tot ce nu ne mai este de folos, de tot ceea ce ne împiedică devenirea ca fiinţe umane exprimate în toată frumuseţea lor. Şi înţelepciunea milenară pe care, ca nişte copii europeni naivi ce suntem, o redescoperim cu uimire, sfială şi nesfârşită recunoştinţă pentru generaţiile care au păstrat-o şi transmis-o, cu răbdare, aşteptând ziua în care vom fi pregătiţi să primim Natura şi miracolele ei înapoi, în viaţa noastră de citadini care au luat-o razna.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
