Cum se face, oare, că o femeie matură, frumoasă, bogată, căsătorită cu un prosper om de afaceri, ajunge a se întreba:„What right do I have not to be happy?” (…)„ I have everything.”? Atmosfera glacială, din recenta peliculă semnată de Tom Ford, se încălzește pe măsură ce ne lăsăm purtați pe firul unei tumultoase istorisiri: Nocturnal Animals.
Axul principal al interpretării romanului Tony and Susan de Austin Wright îl reprezintă teroarea (întâlnirilor) erotizată. Construită cu dublă ramificație, narațiunea filmică prezintă povestea unei femei de succes, bulversată de lectura unui manuscris al unui roman/thriller și cea a unei familii care este răvășită de intervenția unor străini. Într-un cadru mereu împărțit: de-o parte, lumea snoabă a galeriștilor din New York, de cealaltă, imensitatea unor autostrăzi texane, populate cu ființe primitive. Între burlesc și cathartic, printre vernisaje și imobile luxoase ori printre interioarele unor case sordide, regăsim aceeași specie de animale: omul.
Susan Morrow (Amy Adams), reputată galeristă, primește – de la fostul ei soț – manuscrisul romanului intitulat Nocturnal Animals. Deși l-a iubit cândva pe Edward Sheffield (Jake Gyllenhaal), l-a părăsit și s-a recăsătorit cu un elegant om de afaceri (Armie Hammer). În fața acelor pagini proaspăt scrise, Susan parcurge (nocturna) stranie din povestea, pe care i-o dedică cel care-i fusese soț. Al doilea pivot narativ, din filmul lui Tom Ford, redă peripețiile lui Tony (interpretat tot de Jake Gyllenhaal) care își ducea familia în vacanță. Alături de soție (Isla Fisher) și de fiica adolescentă (Ellie Bamber), străbate un drum lung, în Texas, noaptea și devin ținta șicanelor unor localnici/rednecks. Disputa ajunge o nedreaptă luptă, în care soția și fiica sunt luate cu de-a sila (violate apoi ucise) de către periculosul Ray (Aaron Taylor-Johnson), iar Tony este forțat să conducă undeva în pustiul texan. Ororile acelei nopți îl vor văduvi pe „neputinciosul” Tony de tot ceea ce avea mai de preț: soție și fiică. Își va trăi agonia gândului de răzbunare, căutând sprijin la șeriful din zonă (Michael Shannon), într-o atmosferă à la Twin Peaks.
Lectura se derulează în paralel cu retrăirea idilei din urmă cu două decenii, când tânăra Susan se îndrăgostise de idealistul scriitor, dar și cu momentele din actualitate, când eroina trebuie să accepte, cu demnitate și-o notă de remușcare, infidelitatea chipeșului ei soț. Asaltată de năvălnicia sentimetelor desprinse din aceste acțiuni, Susan pare total pierdută, dialogurile cu excentricele ei colege redau accentele acelui balet social, în care fiecare se face că nu bagă de seamă drama pe care celălalt se chinuie să o camufleze (excelentă Jena Malone, în postura sarcasticei Sage, iar Andrea Riseborough admirabilă în rolul excentricei Alessia, căsătorită cu un bărbat gay). Anii petrecuți alături de Edward o prezintă pe Susan ca pe o tânără voluntară, dar cinică, care preluase din prejudecățile mamei sale, ultra-snoabă (admirabilă, cameleonica Laura Linney). Într-un final, îl părăsește, nu înainte de-a face o întrerupere de sarcină (acompaniată fiind de viitorul soț, atunci atent și interesat). Încă bântuită de insomnii, Susan nu-și mai găsește liniștea în acel microunivers strălucitor – în care arivismul pare o simplă monedă de schimb – și încearcă să reia legătura cu cel căruia îi sfâșiase inima.
Fiica acelei republicane materialiste, homofobă și rasistă, se vede învăluită în acea vacuitate de care se temuse. Destinul tragic al eroilor din cartea pe care-o citește o îndeamnă și la o profundă introspecție, iar viața ei devine o acrobație între un trecut încărcat de regrete și o letargică acceptare a unor convenții. Stratificările narative induc neliniște, iar pendulările între glamour și sordid imprimă un ritm neliniștitor, iar muzica (specifică filmelor noir din anii ’40 – ’50) amplifică starea. Toate acele flashback-uri vin să lămurească privitorul care asistă uluit la o construcție bine structurată. Tom Ford își plasează, cu subtilitate, pionii, iar imaginile contribuie din plin la senzația de siderare: mâini pe o capotă murdară, în plin film noir, altele pe exponate de artă modrnă; punctul comun – narcisismul. Trupurile care asudă din cauza violenței, precum și cele ale femeilor ucise denotă o monstruoasă bestialitate, în concurență cu aseptica lume a publicității (în care trupul vinde cel mai bine). Nu știi cui i se potrivește mai bine formula „animal de noapte” în toată această diatribă purificatoare. Jake Gyllenhaal interpretează nuanțat și expresiv slăbiciunea și nebunia destructivă, perfect egal în ambele situații, iar Amy Adams îi dă replica pe măsură.
Nocturnal Animals este, în egală măsură, un thriller, o tragedie familială, portretul unei femei aflate în criză, cât și cronica unei crude răzbunări. Încă de la primele cadre, ambiția estetică a filmului impresionează. De la generic, care pare să impună cu cinism trupurile nude, până la reprezentarea minuțioasă a mediului șic pe care Tom Ford pare să îl cunoască bine, totul confirmă viziunea intens moralizatoare, pe care acest realizator a lansat-o. Există o ordine perfectă în viața cotidiană a personajelor (ici empatie, dincolo, lașitate), geometrie a locurilor, a vestimentației, a coafurilor și a machiajelor. Acel lifestyle afișat de eroina lui Ford este cel rezervat revistelor glossy care se distanțează izbitor de cel al deșertului texan. Contrastul izbitor dintre perfecțiunea mobilierului de lux din Los Angeles și geometria drumurilor drepte din înăbușitorul Texas constituie arhitectura acestei pelicule. Singurele incoveniente sunt acele trucuri prin care realizatorul atenționează privitorul că se face tranziția de la real la ficțional: ba țipătul unei păsări, ba o căzătură (cartea lui Susan); totuși, vertijul se prefigurează, iar senzația de sufocare se accentuează. Răzbunarea este un fel care se savurează „la rece”. Astfel, scena finală devine una magistrală: pe chipul lui Amy Adams se reflectă decepția promisiunii neonorate și regretul unei povești înăbușite de trufie.
Nocturnal Animals este o emoționantă lecție de viață despre arena vanității, în care nu se știe sigur care e învingătorul și cine a fost învins. De-o frumusețe rece, pelicula lui Tom Ford rămâne un veritabil telescop prin care pot fi văzute erorile săvârșite de făptura umană.
Regizor: Tom Ford
Scenarist: Tom Ford (după romanul Tony et Susan de Austin Wright)
Imagine: Seamus McGarvey
Decoruri: Shane Valentino
Costume: Arianne Phillips
Sunet: Kris Fenske
Montaj: Joan Sobel
Muzică: Abel Korzeniowski
Producători:Tom Ford, Robert Salerno
Distribuție:
Amy Adams (Susan Morrow), Jake Gyllenhaal (Tony Hastings / Edward Sheffield), Michael Shannon (Bobby Andes), Aaron Taylor-Johnson (Ray Marcus), Isla Fisher (Laura Hastings), Ellie Bamber (India Hastings), Armie Hammer (Hutton Morrow), Karl Glusman (Lou), Laura Linney (Anne Sutton), Andrea Riseborough (Alessia), Michael Sheen (Carlos), Jena Malone (Sage Ross).
Citiţi şi
Un alt fel de ‘cină de gală’ – The Menu
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Oare atât merit? Câteva cuvinte îngrămădite pe o foaie A4, ruptă neglijent de la jumătate?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
