Nici bine nu s-a mai răcorit în toamna asta târzie și-ncepi să vezi pe stradă oameni care-și iubesc tare garderoba și încălțămintea de toamnă/iarnă, altfel nu-mi explic de ce-și sufocă picioarele cu papucii ăia pe care ar trebui să-i încalțe abia peste vreo două geruri, numa’ zic. La fel, cred că le-a fost tare dor de paltoanele alea care-ți taie respirația, atunci când se așază lângă tine în tramvai. Mă întreb, dacă le îndrăgesc atât de tare, de ce nu le-au mai făcut câte-o vizită în lunile astea, cred că s-ar fi simțit tare bine la soare, în bătaia vântului, puțină aerisire n-a omorât pe nimeni. Naftalina îmi ucide orice gând bun.
Primul frig îndurat te învață să te încotoșmănești bine a doua zi. A doua zi, constați că ai făcut o mare greșeală cărând tot dulapul cu tine. Faza-i că nu te înveți minte nici după multe, multe încercări de acest fel, devine un fel de loterie. Întrebările existențiale își schimbă tematica: oare azi îmi va fi frig, friguț, răcorică, cumplit de frig sau voi suferi de caniculă?
Regimul alimentar ți se schimbă radical. Practic te îndopi cu mâncare, nu mai ai pretenții de nici un fel, ți-e foame continuu. Și-așa te apucă un leșin câteodată de zici că n-apuci să mai urci scările, gândești c-ar fi mai bine să ți se arunce ceva pe geam, doar, doar să mai prinzi ceva puteri ca să urci scările. Epuizat, te așezi pe unde apuci și mănânci, suspini, mănânci.
Te ia somnul odată cu găinile, devine dureros să-ți ții ochii deschiși, inuman să-ți menții atenția mai mult de 30 de secunde, nefiresc să porți o conversație cu un om, poate, doar, c-o mâță, alea oricum nu te bagă în seamă, știu ele mai bine de ce. Împovărat, simți cum prăbușirea ta nu va dura nici o nanosecundă, oricum, într-un fel dormeai demult.
Cu ultimele resurse arunci ancora, aceasta cade în fântâna de la capătul curcubeului, transformându-se în bumerang (numai tu puteai să nimerești, în bezna nopții, fântâna aia) îl auzi, îl vezi cum vine, te lovește direct în gânduri de-ți sare toată moțăiala, și-ți reportează alte câteva ore de somn într-o viață viitoare.
Patul suferă diferite metamorfoze. Se poate transforma într-o gânganie gigantică gâdilitoare-invizibilă, când pe-o mână, când pe-un picior, când pe față, a, nu, ăsta-i un fir de păr (firele de păr prind viață în timpul nopții), în balaur dual sim, în funcție de opțiunile pe care le-ai ales, el ți le dublează, de exemplu, dacă vrei să-ți fie cald, el face în așa fel încât să te sufoci de cald, urmând apoi să-ți schimbe opțiunea, fără înștiințare în prealabil, scăzându-și temperatura până-ți poate aprinde lumânări sub nas.
Urmează o altă noapte în care vei număra pixeli.
Urmează o altă dimineață în care-ți propui să devii om, asta până ieși afară și vezi, din nou, mâzgăleli nepotrivite. Alegi oameni cu prea multe, doar așa, să fie, ori oameni făr’ de-o ureche, ori asimetrici, imperfecți, chiar grotești. Well, ce fel de oameni alegem să vedem, ce fel de toamnă să trăim, care-s chinurile la care ne supunem?
Palele de vânt adună frunzele pe lângă gard, au culoare, trecând prin ele le îndemni să-ți cânte, miros a praf și hârtie. Doar zic, poate fi o altă alegere, una pentru zilele în care omul din noi, dar și cel din afara noastră nu ne pare om.
Sau când până și toamna îți face faze!
Citește și Ascultă-mă!
Pe Simona o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
