Să achiziționezi organe de la persoane sărace, dar disperate, pentru a-i vindeca pe cei bogați e un mit urban? Cine știe? În Dirty Pretty Things, este cu siguranță o metaforă. Așa cum ne sugerează și titlul, în pelicula regizată de Stephen Frears (The Grifters), după un scenariu de Steven Knight, regăsim o doză mare de umor british, servită de o garnitură actoricească grozavă. Distins cu numeroase premii la Festivalurile de Film europene, inclusiv în cadrul Festivalurilor de Film de la Londra și de la Veneţia, Dirty Pretty Things (2002) este un thriller urban.
Bunăoară, îi regăsim pe britanicul de culoare, Chiwetel Ejiofor, în rolul unui nigerian, pe ingenua Audrey Tautou, departe de Amélie, dar conturând bine poziția ingrată a unei turcoaice aflate la mare ananghie, și pe inepuizabilul Sergi López, cu un accent cam exagerat, dar cu cinismul „de rigoare”, într-o hipnotică poveste despre marginalii din marea metropolă de pe malul Tamisei. Din seria thrillerelor cu tematică socială, Dirty Pretty Things aduce în prim-plan aspecte din viața unor imigranți din Londra de dinainte de Brexit; lungmetrajul e realizat în maniera realistă a producțiilor BBC Films & Celador Films.
Așadar, auto-exilatul Okwe (Chiwetel Ejiofor) muncește în Londra, ziua – ca șofer de taxi, iar noaptea e recepționer la un hotel. În acest lăcaș, lucrează numeroși alți imigranți (atât legal, cât și ilegal), dar viețile lor sunt invizibile pentru cei care găseau adăpost și confort la hotelul The Baltic. Fiindcă a fost nevoit să părăsească țara natală – din Africa de Vest – din pricina unor încurcături (în mod eronat, fusese acuzat de uciderea soției sale) nu putea să își exercite profesiunea de bază. Situația lui e rapid explicată într-o expeditivă replică: „It’s an African story.” Totuși, ajutat de amicul său chinez Guo Yi, care lucra la morgă, reușea să obțină antibiotice și astfel să îi poată trata pe imigranții săraci, fiind un „medic-underground”. De la prostituata Juliette află că în acel spațiu – paravan pentru afaceri ilegale – se realizau transplanturi ilegale de organe umane pentru obținerea unor pașapoarte false. La capătul acestei „afaceri” se găsea chiar Juan, managerul hotelului.
Tot aici, o întâlnește și pe Senay (Audrey Tautou), o turcoaică fără viză, care primise un post de menajeră „la negru”. Tânăra menajeră refuză sprijinul oferit de Okwe – credința musulmană îi interzicea să petreacă noaptea alături de un bărbat cu care nu era căsătorită, de aceea folosea canapeaua acestuia cât el muncea de noapte. Agenții de la Imigrări o urmăresc încontinuu, de aceea fragila străină e într-o cursă contracronometru prin marele oraș, slujind pe la diverși patroni (perverși). Profund atașat de fată, sufletistul Okwe îi găsește temporar o cameră la morgă, tot prin intermediul lui Guo Yi. Hăituită de patronii profitori, speriată de agenții de la Imigrări, Senay speră să obțină niște bani vânzând hainele furate de la magazinul unde fusese hărțuită, pentru a-și vedea visul – să ajungă în America. Singura ei speranță se va transforma într-un coșmar, căci Juan, managerul hitchcockian al hotelului de unde fugise inițial, îi propune un târg: un rinichi contra pașaportul către libertate. Propunerea îi pune pe cei doi într-o dilemă imposibilă, care testează limitele a tot ceea ce cunosc.
Așa se face că în întreaga încrengătură, principalul pion devine medicul nigerian. Acesta acceptă (formal) să execute planul. După ce Juan le livrează noile pașapoarte, Okwe și Senay îl droghează, și-i îndepărtează chiar lui rinichii. Twistul din final aduce liniște în viețile celor doi fugari: el speră șă își regăsească fiica în Nigeria, iar Senay intenționează să înceapă o viață nouă în New York. Scena de la aeroportul Stansted lasă se-ntrevadă și o (posibilă) idilă între cei doi tineri.
Deși nu există focuri de armă, iar violența fizică e redusă, realizatorii au exploatat la maximum echilibrul precar dintre situații duale: să te simți confortabil sau să fii pus pe fugă, medii ospitaliere-inospitaliere, medic-șofer de taxi ș.a.m.d. Așa se explică și rolul imaginii care alternează culorile calde până la limita saturației în redarea spațiului din hotel și eclerajul rece pentru lumea subterană a acelui lăcaș, iar glisarea de la odăile bine întreținute la cele insalubre se face în mare viteză. Camera de filmare urmărește eroii ba prin holuri spațioase, ba prin subsoluri, prin birouri ori prin camere de morgă, încât nu te-ar mira dacă te-ar izbi claustrofobia privind acele spații înguste.
Problematica socială s-a pliat perfect pe codurile unui thriller. Cineastul a mizat, cu siguranță, și pe scoaterea spectatorului din zona de confort atunci când nigerianul – întrupat cu mult șarm de Chiwetel Ejiofor – descoperă o inimă umană într-o toaletă a hotelului. Interpretarea actoricească e de excepție, iar aerul virginal al lui Audrey Tautou contrastează de minune cu cel al ipocritului Sneaky, încarnat de Sergi López, veritabilul șef al unui black-market business – un Mefistofel modern, care cumpără trupuri și suflete. Capacitatea regizorală de a conferi dramatism și consistență unor povești e dovedită de Stephen Frears și în acest caz. Dirty Pretty Things menține în echilibru balanța între melodramatic și comentariul social și rămâne genul de peliculă care solicită totala atenție a spectatorului; perseverența eroilor de pe ecran nu te poate lăsa fără atitudine.
Regia: Stephen Frears
Scenariul: Steven Knight
Imaginea: Chris Menges
Montajul: Mick Audsley
Muzica: Nathan Larson
Distribuția:
Chiwetel Ejiofor – Okwe/Dr. Olusegun Olatokumbo Fadipe
Audrey Tautou – Senay Gelik
Sergi López – Sneaky (Juan)
Sophie Okonedo – Juliette
Benedict Wong – Guo Yi
Paul Bhattacharjee – Mohammed
Darrell D’Silva – Ofițerul de la Imigrări
Durata: 97 min
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
