Când valsul intră în derapare – I, Tonya

O poveste de viață – în cel mai pur stil american – , din agitata, nestatornica și dinamica lume a sportului, oferă o temeinică bază pentru analiza relațiilor interumane în condiții de competiție (presiuni și suferință) punând sub o lumină nouă și termenul fair-play. Biografia cinematografică I, Tonya narează povestea patinatoarei Tonya Harding, campioană naţională a Statelor Unite, de două ori laureată a Olimpiadei. Numele său a ajuns în presa internaţională şi din pricina unui scandal imens petrecut la Olimpiada de iarnă, din 1994, când competitoarea sa directă – Nancy Kerrigam – a fost atacată și lovită la genunchi cu un baston telescopic, în timpul campionatului de patinaj artistic din Detroit (ianuarie 1994), înainte de Jocurile Olimpice de la Lillehammer. S-a dovedit, după îndelungi cercetări, că agresorul fusese aganjat de soţul patinatoarei, Harding fiind apoi eliminată din competiţie.

Australianul Craig Gillespie are meritul de a ne reîmprospăta memoria, într-o povestire plină de autenticitate, utilizând formula consacrată a biografiilor, dar cu rigoare și mult umor, în căutarea adevărului, aflat mereu la mijloc. Cineastul livrează o narațiune, din zona faptului divers, datată în perioada anilor ’90. Lungmetrajul conține o doză de parti pris (asumată) fiindcă realizatorul a încercat să suscite empatie pentru eroina titulară, prezentând-o ca pe o victimă a circumstanțelor. Astăzi, după două decenii de la incident, fiecare dintre părțile implicate își are propria versiune, de aceea opinia spectatorului se va contura abia după epilogul poveștilor de pe ecran. Filmul urmărește ascensiunea și decăderea unei campioane, patinatoarea Tonya Harding, grație interpretării uimitoarei Margot Robbie care-i conferă veridicitate personajului. Craig Gillespie deapănă povestea vieții Tonyei de la patru la patruzeci și patru de ani, urmărind parcursul ei profesional în care-a excelat fiind prima patinatoare care-a executat un triplu axel într-o competiție, dar nelăsând deoparte nici viața ei privată.

Filmul este povestit cu ajutorul câtorva interviuri, oferite de cei apropiați Tonyei: fostul soț, Jeff Gillooly (actorul născut în România, Sebastian Stan), prietenul său bodyguard, Shawn Eckhardt (Paul Walter Hauser), antrenoarea ei, Diane Rawlinson (Julliane Nicholson) și nu in ultimul rând, mama acesteia. O întrebare se naște ca firească:„Cine spune adevărul?”. Iată ce zice Tonya: „There’s no such thing as truth. It’s bullshit. Everyone has their own truth, and life just does whatever the fuck it wants”.

Dar ce traseu complicat! Abandonată de tată, maltratatată de o mamă abuzivă, căsătorită de timpuriu cu un bărbat agresiv, Tonya Harding a fost mereu forțată să adopte o poziție de luptătoare arțăgoasă și arogantă, dar care i-a adus numeroase recompense la întrecerile de pe luciul gheții. Principalele linii directoare sunt devoalarea „micilor minciuni albe” din jurul succesului, dar și excelența în condiții vitrege de trai. Pelicula relevă marele paradox al celor două campioane: una avea o viață personală stabilă și o carieră fără valuri, cealaltă provenea dintr-o familie modestă, în care mama utiliza forța și abuza de supracontrol, dar sportiva reușea să obțină performanțe pe gheață. În centrul acestui film vădit politically incorrect, regăsim dozele de umor și emoție necesare unei mai bune înțelegeri. Regia abundă în scene de „dopaj cu vitamina C”, pe fundalul sonor perfect acordat anilor ’80. Allison Janney a insuflat ceva din trăsăturile sale pentru a contura portretul unei mame abuzive și s-a dovedit incredibilă (dialogurile incisive, situațiile absurde și violența de neimaginat). Cu o astfel de actriță, orice regizor poate miza pe autoderiziune și își permite să calibreze dozajul, bazându-se și pe talentul lui Margot Robbie, capabilă de mari acrobații interpretative. Nici cealaltă parte a distribuției (rolurile secundare) nu rămâne mai prejos, tocmai pentru a permite dramei teribile să vireze spre comedie simpatică (realizatorul se îngrijește ca nu cumva acel „american dream” să nu ajungă un coșmar/Tonya Harding: „America. They want someone to love, they want someone to hate”).

Toate acele contribuții din fața camerei de filmare se vor a fi reconstituirile de facto, povestea nu e spusă de acel narator omniscient, ci de protagoniști, cu toată subiectivitatea implicată. Istoria controversatei patinatoare se conturează, așadar, într-o biografie de tip tabloid, mizând pe acele tonuri ale genului care permit inserarea titlurilor șocante. Personajele aliniate în jurul Tonyei – mama tiranică (LaVona), soțul violent sau Shawn, imbecilul care-a împins-o spre căderea spectaculoasă – scot în relief singurătatea „alergătorului de cursă lungă”. Dezinvoltura și cinismul asumat fac din Tonya (din această peliculă) genul de eroină căreia să-i găsești circumstanțe atenuante, fie și cele vârâte cu de-a sila într-un morman de „white trash” (Tonya Harding: „I was loved for a minute, then I was hated. Then I was just a punch line”). Versiunile diferite l-au ajutat pe Craig Gillespie să realizeze acest portret de grup, prezentat ca un cuib de vipere, în care fiecare se agită în timpul unei agresiuni, pasând vina de la una la alta. Cu un cinism detonant, Craig Gillespie adoptă un ton aspru, nepoliticos și portretizează o eroină provocatoare, impertinentă, răpusă de orgoliu. În același timp, realizatorul se îngrijește să vireze spre sistematizare și către recurența comentariilor – transformate într-un subterfugiu comic (apelând la complicitatea spectatorilor) – lăsând, totuși, impresia de fluiditate. Granițele dintre ficțiune, documentar și interogațiile despre natura umană se întrepătrund firesc în această narațiune cinematografică buclată, de-un senzaționalism indiscret. Imaginile de arhivă (chiar și în genericul filmului) permit analizarea eroinei: adevărata Tonya Harding. Lăsând să coabiteze două forme distincte (ficțiune & documentar) în același pivot, lungmetrajul permite ilustrarea Americii: o perpetuă poveste regizată de ea însăși, o societate traversată de contradicții, o forță care nu încetează să se re-inventeze zi de zi.

I, Tonya rămâne o peliculă teribilă, încărcată de-o tulburătoare energie cu scopul de-a face posibilă existența unei eroine cu un destin excepțional: deși sortită succesului, se pierde scandalos în circul mediatic (într-o Americă isterică) din pricina vanității nemăsurate. Această aprigă „nepoată a unchiului Sam” ne convoacă pe toți la reflecție.

Regia: Craig Gillespie

Scenariul: Steven Rogers

Imaginea : Nicolas Karakatsanis

Decorurile: Jade Healy

Costumele: Jennifer Johnson

Montajul : Tatiana S. Riegel

Muzica: Peter Nashel

Distribuția:

Margot Robbie – Tonya Harding

Allison Janney – LaVona Harding

Sebastian Stan – Jeff Gillooly

Paul Walter Hauser – Shawn Eckhardt

Julianne Nicholson – Diane Rawlinson

Mckenna Grace – Tonya Harding, copilă

Caitlin Carver – Nancy Kerrigan

Bojana Novakovic – Dody Teachman

Durata: 120 min

Premii, nominalizări:

Premiile Oscar, 2018:

Premiile Globul de Aur, 2018:

Premiile BAFTA, 2018:

Citiţi şi

Ce trebuie să conțină garderoba de sport a unei femei active

Măsuri de prim-ajutor și prevenție în cazul accidentărilor din sfera ortopedică

11 hobby-uri care sunt la modă în România în 2024

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.