Cred că, atunci când rămânem complet lipsiți de inocență, deja începem să ne uscăm pe dinăuntru. Discret, dar definitiv. Indiferent prin ce experiențe ne poartă viața, de la „bal” la „spital” și invers, inocența este acea superputere a spiritului care nu ne lasă să uităm că viața însemnă bucurie și că, de cele mai multe ori, precum bine se străduiesc manualele de dezvoltare personală să ne învețe, stă în mâinile noastre să decidem dacă vrem sau nu să fim fericiți.
Nu vorbesc din perspectiva unui om care a trecut prin viață ca rața prin apă, deși, sinceră să fiu, este și asta o opțiune. Nu vorbesc din perspectiva unui om căruia destinul i-a așternut în cale doar petale de flori, așa că știu cât este de ușor să cazi și cât este de greu să te ridici. Și mai știu și cât de comod este acolo, jos, încălzit de propria nefericire și ratare, ca într-un cocon toxic din care e mai simplu să nu ieși. Dar mai știu și că, odată ce ai atins fundul și mai jos nu ai unde te duce (deși, mereu se poate și mai rău), nu trebuie decât să te încordezi și să-ți faci, cu putere, avânt către suprafață. Și mai știu și că acestea sunt vorbe lesne de scris și că realitatea pare să nu aibă nicio legătură cu ele, dar… căci mereu există un „dar” – și-n cazul acesta este unul salvator și nu acuzator – se poate. Se poate să lupți, având ca obiectiv lupta în sine. Se poate să ieși de la medic, fără să fi înțeles prea multe despre mecanica inimii, dar înțelegându-i la alt nivel rostul. Se poate să te urăști în fiecare dimineață și, în ciuda acestui sentiment cu care te-ai acomodat, să refuzi să lâncezești următoarele 16 ore. Se poate să te doară, fizic sau psihic, și totuși, să ieși din casă zâmbind. La început forțat, apoi, treptat, tot mai sincer. Zâmbetul este molipsitor și are efect de colac de salvare pe suprafața lucioasă a unei mări de deznădejde. Se poate să crezi despre tine că ai gustat din amarul tuturor păcatelor și să vrei să te scuturi de ele, reîntorcându-se la stropul de inocență ce încă se mai găsește ascuns bine în adâncul ființei tale, doar pentru a-l pune la germinat.
Cred că fiecare dintre noi avem datoria să nu ne irosim complet inocența. Și mai cred că, by the end of day, contează doar cum ai trăit și ce ai făcut pentru fericirea ta și a celorlalți.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
