Astăzi știu că o femeie care-și neglijează părul are cel puțin o problemă serioasă pe care nu o poate depăși singură. Dar până n-am trecut și eu pe-acolo, eram neîndurătoare. Când vedeam pe cineva cu părul nespălat, nepieptănat, nevopsit, nu spuneam nimic, că nici nu mai era nevoie: privirile mele o făceau nimicitor. Acum văd, stau de vorbă dacă se poate, încerc să alin, fac cadouri și încurajez. Am crescut și sunt bucuroasă. Dar să vă spun cum s-a-ntâmplat.
În urmă cu patru ani, am trăit mai multe experiențe nefericite, niciuna care să mă fi putut dărâma de una singură, dar împreună mă aduseseră în pragul depresiei. Alunecam ușor pe o pantă periculoasă. Într-o zi, am băgat de seamă că nu mă deranjează dacă două sau trei zile la rând merg cu aceleași haine la serviciu. În altă zi, nu mi s-a mai părut o tragedie dacă, în loc de fustă port doar pantaloni, iar în loc de pantofi cu toc, veșnicii teniși. A venit și ziua în care machiajul zilnic mi s-a părut o corvoadă prea mare căreia nu-i mai vedeam rostul. Iar în altă zi, am renunțat să-mi mai aranjez părul. Îl prindeam într-un coc în vârful capului și cu asta, basta… Nu m-am mai mirat nici când colegii au început să mă evite, nici când prietenele se comportau cu mine de parcă eram bolnavă, încercând să-mi explice cât de delicat puteau că trebuie să iau măsuri. Degeaba. Eu mergeam pe un drum necunoscut, pe care nu mai găseam nici bucurie, nici puterea de a avea grijă de mine și nici motivația de a o face… Până când, viața mi l-a scos în cale pe bărbatul după care am tânjit destul de rău o vreme, înainte de a ne fi căsătorit și el, și eu. Divorțase și se întorsese în cercul vechi de prieteni din care eu eram tot mai absentă. Dar și așa, am reușit să ne intersectăm de câteva ori. Eu eram cu ale mele, iar el… ce să zic, tot mai surprins că mă regăsește atât de schimbată și nu în bine. Până într-o zi când m-a căutat și m-a întrebat direct ce-i cu mine. Am muțit. El nu s-a lăsat.
– Tu chiar nu mai ai grijă deloc de tine? Înțeleg, nu te mai fardezi, te îmbraci ciudat de parcă te-ai ascunde, dar părul? Aveai un păr superb, nu-mi puteam lua ochii de la el… și acum?
Și acum…? Parcă m-a electrocutat. Mă uitam la el cât de bine îi ședea așa, îngrijorat și cald, gata să declanșeze operațiunea cu nume de cod “salvarea Ioanei”. Eu sunt Ioana.
– Vorbim mâine, te sun, mulțumesc! și am fugit.
Dar nu de mine, nici de el. Ci acasă. Am făcut cea mai lungă și mai “gânditoare” baie, m-am studiat cu cei mai critici ochi și am decis că toate erau la locul lor, în bună stare, doar sufletul avea nevoie de o curățenie zdravănă. Să-i deschid toate ferestrele, să intre aer proaspăt și soare, să se primenească până în ultimul cotlon. Și dacă n-ar mai fi urmat nimic, întrebarea lui, privirea lui, căldura lui, mă treziseră.
Dar a urmat.
Azi suntem împreună. Azi știu că atunci când pe dinăuntru nu ești bine, nici pe dinafară nu ești, oricât ai masca. Dacă mai ai putere. Pe dinafară, totul strigă că nu ți-e bine: privirea, pielea, unghiile, părul. Strălucirea fuge de peste tot și parcă ești presărată cu cenușă. Acum recunosc semnele când le văd și, dacă pot, ajut. Cu o vorbă bună, cu povestea mea, cu un cadou. Sfaturi nu dau și totuși, nu știu cum, sunt foarte convingătoare. 🙂
Am tot pomenit de micile cadouri făcute fără teama de a supăra un om deja supărat pe el, pe lume. Am învățat să menajez sensibilitățile exagerate ale celor care trec printr-o perioadă mai grea și în același timp să motivez, să încurajez întoarcerea la viață și la toate micile ei bucurii. Pentru că în așteptarea marii fericiri poți chiar să și mori de bătrânețe. 🙂 Și cum părul mi se pare că poate face una dintre cele mai spectaculoase diferențe atunci când decizi o schimbare, cadourile pe care le aleg sunt de obicei dintre produsele de îngrijire destinate lui. Despre care știu ce fac, pe care le folosesc și în care am încredere.
În încheiere, aduc în sprijinul propriei teorii despre importanța părului ceea ce spunea Christian Bromberger, antropolog și autorul unei cărți pe această temă: “componentă genetică şi, în acelaşi timp, “construct” social, părul constituie principala trăsătură vizibilă a identificării, acesta putând fi, fără mari riscuri, deformat, scurtat, alungit, pentru a semnaliza o schimbare de statut, o revendicare sau un eveniment.” Ați înțeles? 🙂
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.