Ediţia de săptămâna trecută a revistei Vice (cea de afară, nu puiul ei românesc), considerată de gurile rele un fel de biblie a hipsterimii, a fost dedicată femeilor din literatură. A publicat o serie de interviuri şi de editoriale ale unor scriitoare celebre încă în viaţă, ca Joyce Carol Oates, dar şi un editorial de modă care le înfăţişa, prin intermediul unor modele, pe câteva dintre scriitoarele care s-au sinucis, înainte cu câteva minute sau chiar după moarte.
Experimentul Vice a reuşit să enerveze şi să deranjeze. Nu doar că a încercat să reproducă artistic moartea unor scriitoare ca Virginia Woolf, Sylvia Plath, Sanmao, Charlotte Perkins Gilman sau Elise Cowen. Dar, lângă pozele care le înfăţişau cu venele tăiate, spânzurate, zdrobite de un caldarâm sau cu pistolul la tâmplă, apăreau numele designerilor produselor cu care modelele erau îmbrăcate şi preţul hainelor pe care le purtau. În cazul scriitoarei Sanmao, Vice a întins coarda la maximum. Femeia s-a sinucis, speriată fiind de un posibil cancer şi după o depresie profundă, cauzată de pierderea unui premiu important pentru scenariul unui film. A făcut-o în spitalul în care-şi făcuse analizele, spânzurându-se cu o pereche de ciorapi de mătase. Editorul de modă al revistei a ales să prezinte cititorilor, lângă poza care ar fi înfăţişat-o pe Sanmao, o pereche de ciorapi de mătase asemănători, având alături numele firmei şi preţul.
Articolul a fost scos ulterior de pe site, dar nu poate fi şters cu buretele. Unii au considerat de prost gust sau imoral să transformi suicidul într-un fenomen la modă. Acum, sincer vorbind, nu ştiu dacă ar putea fi influenţaţi cititorii (cei mai fragezi ca vârstă) să se sinucidă în urma vederii unor astfel de poze. Există în mintea oricărui adolescent un moment în care se poate simţi atras de poveştile triste, de dramă şi în care poate ajunge să se indentifice chiar cu personajul principal al unei tragedii. Dar îmi vine greu să cred că doar asta şi două trei poze dintr-o revistă, fie ea şi una care stabileşte ultimele trenduri, pot să facă atât de mult rău.
Însă pentru mine a fost mai deranjant faptul că foto-explicaţiile conţineau amănunte despre felul şi locul în care scriitoarele celebre aleseseră să-şi ia viaţa decât amănunte despre viaţa şi munca lor. Femeile pe care Vice a încercat să le elogieze atât de nereuşit în editorialul fashion au fost oameni extraordinari şi scriitoare pe măsură, care s-au luptat cu demoni personali, boli sau nedreptăţi sociale şi uneori culturale. Femei ale căror viaţă a fost fascinantă. Şi încă mai cred că viaţa cuiva este mult mai interesantă decât moartea. Poate că Vice s-ar fi putut folosi de imaginaţia bogată a editorilor la un nivel mai puţin superficial, ţinând seama şi de circumstanţele vieţii fiecăreia şi de munca depusă de fiecare în parte pentru a se afirma.
Poate că, dacă ar fi reuşit să surprindă în fotografii mai mult din complexitatea vieţii şi nu ar fi ales exact acel moment care până la urmă a distrus toate aceste femei puternice, articolul n-ar fi fost la fel de criticat. Rămâne totuşi întrebarea: de ce ai transforma suicidul într-un subiect pop-cult?
Citiţi şi
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
