Aici a plouat. Nu tare. A dat o răpăială de vară şi acum asfaltul scoate aburi ca un trup încălzit. Încă nu am ieşit pe străzi. Miroase prea bine a cafea şi a lene la mine în cameră. E o cameră mică, cu tapet înflorat, cu tavan înalt şi cu o măsuţă în dreptul ferestrei, acoperită cu un şervet în culori pastelate.
Mathilde a lăsat la plecare un pahar cu picior înalt în care se scaldă delicat un fir de roză. Lângă ea stă nelipsita farfurioară cu deux croissants făcuţi cu unt proaspăt şi cu r graseiat. Iau unul şi mă duc spre balcon. Adevărul e că atunci când am rezervat camera, am vrut-o cu balcon. Il est tout petit, a zis Mathilde. Şi ce dacă e mic?! Suficient cât să pot scoate capul afară şi să-mi înec privirea în culorile din sud. Aici, aerul e împărţit pe mirosuri: la stânga se simte lavanda, la dreapta, pământul miroase a struguri albi, de jos, din bucătăria lui Maurice, un iz de ciuperci sălbatice sotate în unt urcă până la mine în cameră, amestecându-se cu mirosul de cafea, croissant şi lene.
E amiază şi Provence-ul moţăie. Doar un greiere rătăcit în frunzele de iederă strigă plictisit pe limba lui. El ştie ce spune, ce nemulţumire o fi având. Mă aşez din nou pe pat şi stau aşa, cu privirea pironită în tavan, ascultând cu jumătate de ureche ştirile din sport ce se aud de jos, din sufrageria lui Maurice. Ştiu că în două minute o să simt nişte bufnituri surde în duşumea, semn că ciupercile sunt gata. Întotdeauna îmi păstrează şi mie. Juste pour gouter, ma petite dame!
Citiţi şi Poate o chema Smaranda
De gust, de gust, dar uite aşa ajung să mă sătur în fiecare zi. Ba cu un pic de camembert cu câteva boabe de strugure. Ba cu o sălăţică stropită din plin cu ulei de măsline şi servită cu felii de pâine proaspătă rumenită în cuptor. Ba cu o felie de tartă cu mere caldă şi crocantă adusă de Emilie, fata lui Maurice. Vine o dată pe zi la taică-su, cu bicicleta, se năpusteşte pe uşă mai-mai să se prăbuşească sub greutatea plaselor cu mâncare, aruncă un ochi critic prin casă şi dă din cap a nemulţumire. Merde, ce dezordine, zice şi trage un scaun de lângă masă, oftează şi îşi toarnă pe ascuns un deget de Cassis într-un păhărel ca de jucărie. Merit şi eu să-mi trag puţin sufletul că de măturat şi curăţenie am parte de când mă ştiu!, spune şi-mi face cu ochiul.
Peste vreo două ore, soarele va începe să coboare, colorând dealurile într-un roz domol ca de decor cu zâne. Şi atunci, cu un pahar cu picior înalt într-o mână şi cu o sticlă de Chateau Rubine în cealaltă, voi ieşi din camera mea mică, cu tapet înflorat, şi voi merge să sărbătoresc încă o zi perfectă sub arcada de piatră, cu câmpul de lavandă la picioare şi cerul mediteranean deasupra capului. Aşa aş face, dacă aş fi acum, acolo. În Provence.
Oare chiar o fi atât de frumos precum se spune?!
Pe Ioana o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
