Aș fi trăit ca o nemuritoare, fără să mă satur să privesc cerul, soarele, luna, ploaia, primăvara, vara, toamna, iarna, pe cei dragi. Aș fi mușcat din viață cu toată puterea mea și n-aș fi poposit o clipă să privesc înapoi. Aș fi făcut greșeli și nu le-aș fi luat în seamă. Aș fi dezamăgit oameni și le-aș mai fi cerut o șansă. Aș fi plâns pentru iubiri neîmpărtășite o eternitate…
De-aș fi știut cât de ușor mă duc. Aș fi plâns, aș fi râs, aș fi trăit ca o nemuritoare.
@Erin Graboski
Când moartea încolțește din oameni, și-o văd pândind de peste tot, intră în mine o frică. Mi-e frică pentru mine. Mi-e frică pentru cei dragi. Mi-e frică de lumină. Mi-e frică de-ntuneric. Nu mai aștept cu nerăbdare răsăritul soarelui și nici al lunii. Privesc în gol cu teamă și mă-ntreb atât: cum va fi dincolo? Unde ne ducem când ne ducem? Vom fi aceiași oameni sau ne vom schimba? Vom avea aceeași culoare a ochilor, același destin sau, pur și simplu, nu vom mai fi deloc?
Când nu mă tem de moarte înțeleg că, de fapt, suntem nemuritori. Bunicii, părinții, frații, copiii. Ei trăiesc atât cât trăim noi. În suflet, în amintiri, în gusturi, în zâmbete, în povești.
Când oamenii se duc, rămân pe veci în noi. Bunicii ne lasă gustul copilăriei, părinții ne lasă tot ce suntem de fapt, copiii ne lasă inocența.
Când oamenii se duc, ne lasă nouă tot. Și noi lăsăm celorlalți tot. Pofta de viață, zâmbetele, bunele făcute, poveștile.
Guest post by Anca Nardeto
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Andropauza (menopauza masculină)
Povestea pantofilor portocalii
Trei lucruri pe care se întemeiază o relație de cuplu sănătoasă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
