Sunt foarte rare femeile care vin să lucreze cu ele însele pe tema intimității. Uite câteva dintre motivele pe care le invocă să nu vină:
– dar eu nu vreau să devin o bombă sexy, ci doar să am un partener;
– când o să am un partener, am să iau în calcul să lucrez și la sexualitate;
– am intrat la menopauză, la ce rost să mai lucrez la sexualitate;
– e prea scump, nu am bani pentru asta acum;
– persoana cu care aș lucra are partener/soț/copii?
– persoana are stilul ideal de viață/de succes?
– persoana a trecut prin ce trec și eu și a rezolvat situația așa cum vreau și eu?
– nu cred în metoda asta, nu o simt.
În afară de ultimul, restul motivelor de mai sus nu au legătură cu munca propriu-zisă de coaching, de terapie sau de consiliere. Acestea sunt piedici venite din lipsa de înțelegere despre dezvoltarea personală pe tema sexualității, respectiv imaginea despre oamenii care le pot fi resursă umană.
Motive să nu faci ceva pot fi cu duiumul
Și le poți invoca mult timp. În realitate, am constatat că opreliștile se duc în plan secundar atunci când apare un partener foarte dezirabil. Cam atunci apare subit și dorința legată de expresia ta în intimitate. Fiindcă este știut că pentru mulți bărbați intimitatea fizică este importantă. Așa că atunci femeile se activează și sunt gata să ia măsuri.
Dar acela nu este momentul prielnic. Știi de ce?
Fiindcă va fi totul pe grabă. Deja ai relația și e cam urgent să rezolvi nemulțumirea pe plan fizic. Iar când tu poate ai avea nevoie de timp să înțelegi și să așezi în interiorul tău gândurile sau emoțiile, în majoritatea cazurilor vei prefera să vopsești un perete șubred, deci să lucrezi la fațada și impresie, în loc să îți dai timpul să te întărești din interior.
Fiindcă va fi o muncă făcută în primul rând pentru partener, și abia apoi pentru sine. Dacă procesul are dificultăți, s-ar putea să dai de greu și să nu reziști sau să nu ai energia să rezolvi lucrurile mai adânci. Uneori, poate fi nevoie de timp să ajungi la rădăcina unei probleme sau să cultivi un obicei care să te ajute în expresia ta intimă. Iar în majoritatea relațiilor oamenii vor să se simtă bine, nu să lucreze la partenerul lor. Aici te poți întreba câtă deschidere ai avea și tu să lucrezi cu un bărbat care nu și-a făcut munca sa înainte să te cunoască. Mai ales dacă avea o idee din trecut că unele teme meritau luate în lucru cu sine.
Munca cu sine chiar este mult mai benefică înainte de o relație
Mai ales dacă nu ai atins vreodată lucrul pe tema sexualității, este nevoie de câteva discuții mai provocatoare și de cele mai multe ori de anumite obiceiuri noi sau măcar schimbate cele existente.
Când vine vorba de discuții “grele”, motivul este că pe subiectul sexualitate mulți avem înrădăcinate emoții grele precum rușine, vină, reprimare, regret, tristețe sau durere.
Mai departe, multe femei care nu au primit o educație legată de sexualitate au avut relații în care nu au știut cum să ghideze momentele intime să fie benefice pentru ele. Așa se întâmplă că multe femei ajung la respingerea partenerului și la depresie pe care nu și-o pot explica.
Am primit astfel de cazuri în coaching, iar la terapie sigur au ajuns mult mai multe. Aceste femei de regulă au avut parteneri care au pus nevoile proprii mai presus decât pe cele ale partenerei. Iar asta se traduce în concret prin reprimarea propriei expresii intime.
Să ajungi să fii o partenera frumoasă în intimitate, altfel spus cu o trăire frumoasă și împlinitoare, ai nevoie nu doar de o comunicare foarte bună cu partenerul tău, dar și auto-cunoaștere foarte bună. Ai nevoie de înțelegerea ta, despre tine. Iar asta înseamnă să elimini cât mai multe din punctele de tensiune interioară psihologică, emoțională și poate chiar și fizică. Doar așa poți duce momentele intime în direcția benefică și pentru tine.
De aceea, te invit să iei în calcul să lucrezi cu tine la expresia ta intimă și sexuală. Nu aștepta să apară un partener care să știe cum să facă dragoste cu tine în mod frumos, armonios și benefic și pentru tine. Partenerul tău are nevoie de îndrumările tale, despre tine și corpul tău. Dacă tu nu i le poți oferi, el nu are cum să știe din exterior.
Citește și De ce ne e lehamite să lucrăm la sexualitatea noastră
***
Pe Liana o găsești pe site-ul ei sau pe contul ei personal de Facebook, cu postări doar în limba română. Liana este Sexological Bodyworker™ Certificat si practician de Rebirthing Breathwork™. Liana ajută femeile să își înțeleagă și exprime mai bine sexualitatea. Face asta prin sesiuni de coaching individual, programe de grup (în persoană sau online), cât și prin informații generale postate în social media. Dacă vrei să îți înțelegi sau dezvolți armonios sexualitatea, Liana îți poate fi un ajutor valoros.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.