Era făcută pentru a străluci. Şi o ştia. Era ceea ce îi dădea siguranţă. Atât de mult, încât la un moment nu a mai putut trăi fără lumina reflectoarelor. Ar fi făcut orice pentru a le atrage asupra ei.
Era 25 mai, 1955. Hedy Lamarr trăia de câţiva ani în Houston, alături de cel pe care devenise soţul numărul cinci, omul de afaceri W.Howard Lee. Are loc un incident ciudat. Hedy sună la poliţia din Houston pentru a denunţa furtul unor bijuterii în valoare de 51.000$, adică contravaloarea a aproape a jumătate de million de dolari actuali. Una dintre bijuterii era un inel cu diamant de 10.35 carate în valoare de 20.500$, adică aproape 200.000$, raportaţi la valoarea de azi.
Tot Houstonul era pe jar. Cum a fost posibil? Casa era neatinsă. Niciun alt obiect nu lipsea. Nu erau semne de intrare prin efracţie. Cine să fi fost misterioşii hoţi şi cum au acţionat de nu au lăsat nicio urmă? Ciudat…
Au fost interogate 30 de persoane, tot personalul din casa Lee şi cei doi soţi. Menajerele şi angajaţii casei au trecut cu bine testul de poligraf. Uimitor, rezultatele au fost neconcludente în cazul lui Hedy Lamarr care era mult prea răvăşită de ceea ce se întâmplase.
Dar să vezi şi să nu crezi. În 16 iunie, la două săptămâni după incident şi după ce Hedy fusese centrul atenţiei în Houston, bijuteriile reapar. La fel de misterios precum dispăruseră. Nimic nu lipsea. Şi asta în condiţiile în care, cu doar câteva zile înainte, un detectiv cotrobăise prin fiecare colţişor şi nici urmă de bjuterii.
Acum, dacă mă întrebaţi pe mine, treaba stă cam aşa. Rewind. Era la trei ani după ce Hedy avusese un succes nebun cu Samson şi Delilah. Încă era cea mai frumoasă. Apare ca o zeiţă în Houston, ca să urmărească o cursă de cai. De la vlădică la opincă, toţi o idolatrizează: “Lumina blândă îi sporea frumuseţea. Stătea sigură de sine şi vorbea. Purta o haină de lână, uşoară, o bluză albă din mătase şi o fustă neagră. Avea o poşetă aurie, metalică, pătrată. Arăta exact cum te aşteptai să arate Hedy Lamarr. Pielea albă ca laptele era scoasă în evidenţă de părul negru-tăciune şi dinţii albi ca ai unei fetiţe. Lăsa în urmă sunetul tocurilor ei pe asfalt şi parfumul subtil, care, în aerul nopţii amintea de mugurii florilor de iasomie”. Aşa o descria un jurnalist. E clar că Lee şi-a pierdut capul după ea. Ea nu şi-o fi pierdut capul, dar cu siguranţă nu a rămas indiferentă la potenţialul material al unuia dintre cei mai prosperi oameni de afaceri cu petrol din America.
Șase soți, 23 de ani de căsătorie…
A zis să se aşeze la casa lor mare şi să fie o soţie bogată minunată. Aşa că a spus “Da”. Dar acum, să fim serioşi: cum v-aţi imagina ca o femeie care a fost răsfăţată întreaga ei viaţă, a fost în centrul atenţiei, iubită şi idolatrizată, cea mai frumoasă femeie din lume, să fie privată de toate acestea, aşa, dintr-odată? Trebuie să fii puternică şi echilibrată, mulţumită de tine şi împăcată, pentru a putea accepta o asemenea schimbare. Ştim prea bine că Hedy nu prea le avea cu echilibrul interior şi armonia. Aşa că a trebuit să forţeze un pic mâna destinului ca să fie din nou în centrul atenţiei. Şi s-a întâmplat ce vă povesteam mai sus.
S-au mai iubit Lee şi Hedy ce s-au mai iubit, vreo trei ani de la poveste încoace şi apoi, hop, din nou pe prima pagină a ziarelor. Divorţau. Pensie alimentară, datorii, împărţirea averii. Cum să piardă Hedy o asemenea ocazie?
Hedy Lamarr in court, April 15, 1959
La 9 dimineaţa, prima înfăţişare, Hedy Lamarr apare într-un costum roşu, sandale cu barete şi o eşarfă pe cap, legată sub bărbie, à la Hollywood. La ora 11, când încep audierile, apare într-un costum negru şi o pălărie galbenă din pai, purtată peste eşarfă. După-masă, când curtea se reuneşte, apare şi Hedy. Proaspăt schimbată, probabil cu primele lucruri pe care le găsise prin dulap: un pulover roşu-portocaliu, sacou şi pe cap, o eşarfă culoare somonului.
Cu toate acestea judecătorul nu a fost deloc impresionat şi a stabilit ca Lee să îi dea o pensie alimentară lunară de 3000$. Mult mai puţin decât Hedy s-ar fi aşteptat. Ca o adevărată doamnă, Lamarr s-a dus la fostul ei soţ şi i-a strâns mâna. Dar nu s-a lăsat. Procesele au mai durat vreo 10 ani de atunci încolo.
Acum, eu ce să înţeleg din faptul că Hedy Lamarr a transformat prezentarea la proces într-o adevărată defilare de modă? Că atât de dor i-a fost de scenă încât a transformat un întreg oraş în propriul ei studio de filmare? Că atât a tânjit după atenţie, încât atunci când s-a ivit ocazia nu a pregetat să poarte trei ținute diferite, la distanţă de câteva ore? Că nu putea trăi fără să fie admirată? Da. Asta înţeleg. Şi atunci vorbesc eu cu mine, pe jumătate înţelept şi îmi spun: dacă numai ar fi ştiut Hedy Lamarr ce femeie era! Dacă numai ar fi crezut în ea, cea nu doar frumoasă, ci foarte deşteaptă. Dacă ar fi privit în ea şi ar fi văzut comoară ce se ascundea acolo! Cât de uşor şi de frumos ar fi fost totul pentru ea… Aşa cum ar fi meritat, de fapt.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
